CREŞTETUL MUNŢILOR ÎL MÂNGÂIA
Vântul obraznic printre nori se strecura,
Creştetul munţilor îl tot mângâia,
Soarele ca un stol de lăstuni cobora,
Pământul reavăn prin pomi respira.
În câmpie un cântec nou murmura,
Sub raze senine un fluture dansa,
Din scântei câte o floare se înălţa,
Timpul cristalin speranţe-mi aducea.
Un miros de fraternitate simţeam
Şi-un val de lumină pe frunte vedeam,
Insectele înţepau aurul crud
Şi-mi apăreau gânduri de cine ştie când.
În valurile nopţilor senine
Gândurile călătoreau spre tine,
Căci focul iubirii-n mine s-a născut,
Şuferinţele cu tine le-am împărţit.
În amiezi cu soare de primăvară
Ne-am dezvăluit amintiri până-n seară
Şi robiţi de-atâtea şi-atâtea gânduri,
Curioşi ne-am amintit de vechile timpuri.
Dar timpu-a muşcat deja din inima mea
Şi mă opresc să meditez la viaţa mea,
Căci viaţa este-o curgere ne-ncetată.
Iar apusul existenţei mă aşteaptă.