Primit pentru publicare: 19 iun.2015
Autor: Ion N. OPREA
Publicat: 19 iun.2015

Revistele-formează oamenii?

Cristian Teodorescu
Cîinele visează virtutea, dar își păcălește cititorii vorbindu-le necuviințe…

– Șoseaua virtuții. Cartea Cîinelui de Cristian Teodorescu-

Când Cristian Teodorescu, în “Suplimentul de cultură” de la Iași, nr. 484, îi ia din gură spusele  lui Varlam Șalamov anunțându-ne ce crede acesta, că a venit moartea romanului, locul literaturii revenindu-i astăzi depoziției, a autenticului, nu ficțiunii, același, chiar Cristian Teodorescu apare prezent cu “Șoseaua virtuții. Cartea Cîinelui”, roman, Editura Cartea Românească, sfidând ceea ce crede cel pe care îl recenzează, dar și noua ortografie, Academia, păstrând, pas cu pas, vorba cuiva, caligrafia lui î  în loc de â, pe parcursul celor peste 300 de pagini.

Literatura lui Cristian Teodorescu, făcută “să capteze orice fel de cititor, să-l implice…”, până și pe Adriana Bittel, Formula As, 1167, de regulă foarte atentă și exigentă până și cu nuanțele, aceasta subliniiază, totuși, că romancierul, “cu bogatul său material epic”, după noi o ficțiune nu prea bine lucrată, pune în carte “ce știe el mai bine”, lucru adevărat, ca să-și capteze novicii, credem noi.

Și, într-adevăr, purtând și girul 2015 by Editura Polirom, prezentă la Bookfest 2015, la Târgul de carte a președinților, unde “Pas cu pas” a lui Klaus Iohannis a fost bestsellerul absolut al anului 2014 cu cele 130.000 de exemplare vândute, – cu top de popularitate acordat de Asociația Editorilor din România, organizator al Bookfest 2015 – și cel de vânzări – prezentat de editurile participante la manifestare – iar “Cronica de Cotroceni”, a Adrianei Săftoiu, Polirom, “o carte care nu va mulțumi pe nimeni” – după cum a scris presa, calificând-o, – “o carte care ar putea să intre în topul celor mai comentate cărți necitite”, după cum a glumit despre propria-i operă însăși autoarea,  i-a succedat la vînzări, “Cartea Cîinelui,” destul de solicitată, deși îi lipsește și tușul…

Cel mai popular titlu de la editura Cartea Românească a fost Fotograful Curții Regale de Simona Antonescu, urmat de Șoseaua virtuții. Cartea Cîinelui, de Cristian  Teodorescu, notează Răzvan Chiruță, comentator al Bookfest 2015, în Suplimentul de cultură din mai-iunie, cunoscut și de la Ancheta Revista Timpul, 2014, despre rostul revistelor culturale. Actualitatea din pagina a 3-a a Suplimetului 485 îi prezintă și fotografia celui care a ieșit cu Cîinele și a cules laurii.

Ispititoare Cartea Cîinelui pentru sosiții la Târgul de carte București 2015. Prestigioase editurile care o promovează – Cartea Românească și Polirom -, prea-cunoscut scriitorul – cu scriere în proză de la 14 ani, ba și publicată, debut editorial încă din 1983, chiar la Cartea Românească, premiat de Uniunea Scriitorilor pentru debut în 1986, apoi Premiul Academiei Române în 1990, și  încă alte premii, ca după revoluție: pentru proză scurtă al USR în 1997, premiu pentru roman al USR în 2010, alte câteva premii ale unor ziare și reviste nenominalizate, plus prețul moderat al cărții puse în vânzare – 34,95 lei, cu bonus – 34,15 lei.

Autor tradus și în multe țări ale lumii: în Olanda, Franța, Statele Unite, Muntenegru, Polonia și Ungaria.

“Un roman despre cine și cum a făcut avere după 1989, despre ocupația omniprezentă a clasei politice românești și relațiile ei ascunse cu fosta Securitate rebotezată în fel și chip. O mărturie despre jocurile de putere subterane și lupta pentru câștigarea unor poziții dominante în noile ierarhii, fenomene care au măcinat întreaga societate și au ajuns până la cel mai înalt nivel în stat. În tot acest univers halucinant, pe cât de delirant, pe atât de imoral, au fost artași și oamani onești, dar naivi, care nu  au realizat la timpul potrivit că astfel devin simple unelte mânuite de cei care le trasau destinul, fără ca măcar să-i întrebe, disprețuindu-i, dar folosindu-se de ei cu cinism. Ca și personajul principal din romanul lui Cristian Teodorescu, ei s-au lăsat purtați de un val ademenitor, au făcut compromisuri și au sacrificat uneori tot ce aveau mai bun – familie, profesie, idealuri, chiar și propria conștiință – pentru niște iluzii ce aveau să se dovedească efemere. Idolii cei noi se arată a fi cu mult mai răi decât cei care din trecut, cu chipurile turnate în bronz, ne fac un semn cu ochiul, perfid sau complice, de pe soclurile unor statui. Iar Șoseaua virtuții, privită dinspre blocurile cenușii care o mărginesc, e pentru mulți drumul celor fără de speranță, un drum de duce spre nicăieri”, prezintă editura opera.

O carte a depoziției, a realităților sociale, îmi zic și o cumpăr.

„Acest roman, cu tot cu personajele sale, e o treabă ficțională”, citesc și mă desumflu de achiziția făcută, eu fiind un om al realităților pipăibile, din preabulul la carte, unde însuși autorul, cu îngăduința cititorilor, face propriile mărturisiri, chiar repetate, că și „o parte din scenele care apar în acest roman”, realizate „cu informații de la martori”, sunt…”pură ficțiune”.

Dar, cum din același context rezultă că și autorul a fost martorul faptelor, le-am lecturat.

Cristian Teodorescu dovedește abilități narative, calități gazetărești care și le-a format din activitatea prestată, o literatură  de ficțiune care este la ea acasă,  începutul cu personajele sale derutându-ne și devenind  apropiate nouă prin dedicație – pentru Daniela, Petre și Matei…

Mai concret, “Cartea Cîinelui” ni-i familiară, este lumea nu doar a Bucureștiului, în fiecare localitate a existat un Cîine, un  personaj care în vechiul regim a militat pentru “alimentația științifică” și un altul care, după 1989 a făcut-o pe revoluționarul, avid de beneficii care s-au confundat cu bișnița de odinioară, pe grevistul foamei ca să parvină, să-și aducă alături de sine prietenii, alți moftangii… cu aceleași sechele.

În cazul de față, protagonistul “alimentației rationale”, făcătorul de rețete pentru falsul în alimente, după 1989 își abandonează profesia și are ideea înființării revistei “Gastronomul”, realizată înițial cu ajutorul soției, o învățătoare,  în realitate o operă care se dovedește a fi politică, finanțată de investitori care servesc subverisivului, unde vechea și noua securitate, dar și deputații și senatorii, până la primul om al țării,  sunt o încrengătură, unde se fac și se cheltuiesc bani, acumulări de averi, care înseamnă decădere morală în totul, într-o Românie a tranziției în care haosul este nelipsit și în lumea ziariștilor…

Atmosfera mediilor prezentate este astfel pigmentată încât, des, foarte des, totul este bolnăvicios, aproape în orice împrejurare, direct express sau prin substitute, fie și numai tangențial, activitatea sau mediul sexual, vulgaritatea, sunt  prezente, autorul este cu gândul să facă  bestseller care, oricum lipsește, dar vrea să aibă cu orice artificii cititori care să-i marce succesul. Limba română este vulgarizată, devine loc de “predicţie prin pornografie, scatofilie, înjurătură şi pseudă-divertisment”, vorba lui Theodor Codreanu – Arheu nr. 2-7, 2015, Bârlad.

În ce privește aducerea de pe soclul său în carte a celui ce este Constantin Dobrogeanu-Gherea tot o ficțiune nemotivată și nereușită rămâne, un martor care populează un anumit décor, fără a vorbi îndeajuns…

O carte pasionantă, spune Adriana Bittel, una alambicată, cu pasaje repetate pentru ca piperul unor cuvinte, adesea necuviincioase, să se repete, evidențiind o lume a gazetarilor care, sub raport moral mai ales, eu nu i-am întâlnit nici înainte, nici după 1989, indiferent de gazeta unde am lucrat…

O carte care îmi aduce aminte ce spunea Mădălina Cocea, “de veghe în lanul de cultură” (Suplimentul de cultură, Iași, nr. 486), care, în “Critica diacriticelor pure”, condamnând scrisul cu nerespectarea ortografiei, aprecia că a scrie astfel “ești împotriva” cuiva, iar “dacă ești împotrivă, practic ești un agramat”, iar dacă ești astfel, înseamnă că “urăști limba română”, ceea ce nu-i cazul – Cristian Teodorescu, spuneam, este premiatul Academiei Române.

Pentru diverse erori semnalate de Mădălina Ghiu, Silviu Lupescu și Ema Stoleru, lui Cristian Pătrășcoiu care i-a citit cartea de la primele pagini și Alexandrei Nicorescu pentru lectura dinaintea bunului de tipar, ca și membrilor familiei care l-au însoțit cu amintirile și precizările lor despre memoria cartierului descris, autorul, atent, le aduce mulțumirile cuvenite, recunoscând că, scriind, nu a mai reluat lectura manuscrisului. Explicabilă detașarea, în lipsa nominalizării și a corectorului la carte, revin la ceea ce autorul solicita îngăduința de început, întrebîndu-mă, ce a vrut să spună scriind: “Cele câteva personaje care sunt povestite după personalități cunoscute?”, adică, cum, personaje povestite??.

Cum și eu cred în umorul de scriitor, rămân un optimist în toate.

Speram la o carte care să răspundă anchetei noastre – cartea sau revista  formează oamenii? – autorul fiind un om al presei, dar, probabil, ca și alți cititori,  i-am închis paginile nemulțumit, ca și Cîinele de răspunsurile neconsistente pe care, și în ultima clipă, le primea de la Gherea. De unde și concluzia mea – bogată și frumoasă mai este actuala noastră limbă română, redată cum se cuvine!.