Cronica unei vârste

De curând, Editura Quadrat Botoşani a publicat o carte dedicată unui jubileu: împlinirea a 125 de ani de la în fiinţarea Liceului „Mihai Eminsecu”.

Ne găsim în faţa unui op gândit, documentat şi finalizat: Istoria Liceului „Mihai Eminescu”, volumul I. Datorăm aceasta domnului profesor Mihai Matei care a slujit în cadrul instituţiei şcolare ce se înscrie cu cinste pe blazonul cultural al Botoşanilor.

Nu poate fi o satisfacţie mai mare decât aceea de a avea în faţă, condensat în pagnile unui volum, fructul eforturilor depuse în ani şi ani, căutând fapte şi evenimente întregistrate în existenţa unei unităţi de învăţământ care, iată, a înfruntat veacurile. Creată în ultimele decenii ale secolului al XIX-lea, îşi sărbătoreşte o vârstă jubiliară în deceniul doi al secolului al XXI-lea. Momentul are o încărcătură emoţională apreciabilă. De-a lungul anilor, numeroase absolvente au devenit importante personalităţi în viaţa social-economică şi culturală a ţării, iar în ultima perioadă mulţi dintre absolvenţii de aici sunt prezenţe de vârf, ca specialişti, în ţară şi dincolo de fruntariile ei. Apariţia Istoriei Liceului „Mihai Eminescu” (ce de-al doilea volum aflîndu-se în faţa maşinii de tipărit!) este un lucru deosebit de favorabil pentru nevoia noastră de informare şi un demers binevenit pentru anul aniversar. Prin acest act, instituţia a cărei vârstă de peste un secol îşi afirmă existenţa, îşi conturează personalitatea şi se aliniază, alături de alte asemenea prestigioase unităţi de învăţământ românesc, în marea coloană ce o reprezintă şcolile ce şi-au deschis porţile pretutindeni în România, în anii când Ţara îşi câştigase Independenţa de Stat, lupta să-şi modernizeze economia şi să-şi afirme identitatea culturală.

Lucrarea elaborată de domnul profesor Mihai Matei reprezintă o primă realizare descătuşată de apăsătorul accent politic sub care se întemeiau astfel de studii, până în urmă cu 20 de ani, şi militează pentru o promovare loială a unor fapte demne de laudă ce au contribuit la progresul învăţământului românesc.

Cartea este rodul unei întinse documentări şi a unei riguroase sistematizări. Autorul nu promovează o însumare de date magazinistice; el acordă importanţă faptelor ce clădesc istoria unei instituţii, racordându-le la contextul istoric local şi naţional, având în vedere dezvoltarea economico-socială a unei importante zone pe care Botoşanii o reprezentau în ultimul pătrar al secolului al XIX-lea.
Dacă izvoarele cele mai îndrituite să susţină mersul istoric al unei instituţii de învăţământ, arhiva proprie, au fost sărace, datorită pierderii ei în anii de adânci tulburări, şi iconografia cărţii reflectând acest lucru, meritul autorului este acela de a fi găsit alte surse care să slujească documentării, ilustrării perioadei la care se referă lucrarea – anii 1887-1948.

Sunt destul de puţini martori care să mai evoce viaţa şcolară trăită la Liceul „Carmen Sylva”. Amintirile unor foste eleve inserate în paginile acestei apariţii editoriale ilustrează parţial faţetele multiple ale procesului instructi-educativ, pomenesc despre manifestările culturale la care participau elevele, conduse de către cadre didactice de elită, autoritare şi cu prestanţă publică recunoscută.

Cartea ce poartă pe copertă semnătura domnului profesor Mihai Matei este o prezenţă meritorie în programul manifestărilor prilejuite de sărbătoarea jubiliară, autorul fiind un specialist în istorie şi, pe de altă parte, păstorind învăţământul botoşănean un sfert de secol, are autoritatea omului care poate aprecia, cât se poate de obiectiv, activitatea didactică şi, în general, toate fenomenele ce ţin de învăţământ.

Pornind de aici, oricine va lectura acest prim volum al Istoriei Liceului „Mihai Eminescu” îşi va face imaginea condiţiilor social-economice ale Botoşanilor din ultimii ani ai secolul al XIX-lea, va privi cu simpatie curentul favorabil înfiinţării şi funcţionării unei unităţi de învăţământ de stat care să acorde şanse de afirmare şi fetelor. Nu e o simplă poveste: e vorba de intervenţii la foruri superioare, inclusiv la guvern, cu insistenţă, şi, în acelaşi timp, asumarea deplinei responsabilităţi pentru buna desfăşurare a cursurilor şi programei şcolare, la nivel calitativ superior.

Pe alt plan – asigurarea corpului didactic corespunzător a demonstrat că prezenţa unor profesoare de elită a însemnat nu numai asigurarea calităţii muncii la catedră, ci şi o participare activă la viaţa culturală a oraşului, atât individual, cât şi conducând formaţiile artistice ale elevelor.
Travesând istoria, cu toate evenimentele, incluzând aici şi desfăşurarea celor două războaie mondiale, nu putem omite contribuţia cadrelor didactice la activitatea din spitale, prestată cu aceeaşi conştiinciozitate cu care oficiau, la catedră, misiunea de dascăl.

Aici, dacă mi se permite, ca publicist, aş propune ca direcţiunea actuală a Colegiului Naţional „Mihai Eminescu” să facă demersuri pentru ca unele nume de cadre didactice să fie încorporate, spre nemurire, în toponimia Municipiului Botoşani. Sunt destule străzi sau alei ce poartă nume comune – aleea liceului, aleea şcolii, strada plopilor, strada liliacului etc.
Aşteptând momentul ivirii în public al celui de-al doilea volum, care încheie relatările în anul 2005, să ne bucurăm de filele de istorie ce atestă începutul învăţământului liceal de fete la Botoşani!

Dumitru Ivan,
directorul Editurii Quadrat