Revista Luceafărul: Anul XI, Nr. 4 (124), Aprilie 2019
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: ISSN 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE

Cu cartea, ca-n viaţă…Traian Dorz –cu o bibliotecă scrisă de el, insuficient valorficată spiritual…

Primit pentru publicare: 09 Apr. 2019
Autor: Ion N. OPREA, Membru Fondator de Onoare al Rev. Luceafărul
Publicat: 11 Apr. 2019
© Ion N. Oprea, © Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE
Opinii, recenzii pot fi trimise la adresa: ionvistrate[at]gmail.com  sau editura[at]agata.ro

Despre mai tânărul Robert Şerban, timişoreanul, am mai scris, fac acelaşi lucru şi acum, când, în recentul volum, „Tehnici de camuflaj” (Tracus Arte), 2018, propunându-şi să se refere la condiţiile  ingrate ale cărţii în lumea actuală, parabola sa, intitulată „Ex librris”, ţinteşte la un adevăr de viaţă care nu trebuie să ne lase indiferenţi, indiferent de vârsta pe care o avem,şi citim:„Tot mai mulți oameni/ își pun cărțile vechi în plase rezistente/ de la Lidl Carrefour Kaufland/ și apoi le așază încet/ lângă tomberoanele de gunoi/, nu-i lasă inima să le arunce pur și simplu/ dar nici să le mai țină în casă n-au cum/ așa că le pregătesc un fel de culcuș/ cu gândul că dacă au cu adevărat un destin/ se vor descurca ele cumva”.Citiți în Ziarul Metropolis > https://www.ziarulmetropolis.ro/zece-poeme-superbe-din-noua-carte-a-lui-robert-serban/”, dar şi în Ateneu-Bacău, martie 2019, p.4.

Despre un asemenea caz,  părăsirea cărţii la containerul de gunoi, mi-a vorbit Corneliu Văleanu, profesor, Iaşi, membru al Cenaclului  literar la distanţă, şi l-am rugat ca despre  “Cum am cunoscut opera poetului creştin ortodox Traian Dorz” să scrie în antologii, “Istorii, comentarii, miscelanea”, potrivit crezului nostru “Citeşte şi dă mai departe!”

          A scris şi i-am pus textul în volumul 6, Editura “Armonii Culturale”,Adjud, 2019,  p.234-244, iată:
…În faţa blocului unde locuiesc se află un punct de colectare a gunoiului menajer. Vreo şapte tomberoane. Plecând să fac nişte cumpărături, trec pe trotuarul din faţa acestora, unde, ca la o expoziţie în aer liber, frumos aranjate, de un gunoier, se aflau vreo 40-50 de cărţi. Mă opresc să văd ce cărţi sunt. Gunoierul mi se adresează:

-Dom-şef, sunt de vânzare!Le dau ieftin. De la un leu la trei lei, după grosimea cărţii!

Le privesc şi prin mulţimea de titluri şi autori descopăr şi opere semnate de marii clasici ai literaturii nostre:Vasile Alecsandri, Ion Creangă, I. L. Caragiale, George Căşbuc, Mihail Sadoveanu , Octavian Goga şi alţi autori români, dar şi cărţi semnate de autori străini. Îl întreb cum de a făcut rost de ele şi îmi spune că un locatar a venit cu un sac plin cu cărţi să le arunce în tomberon. I-am spus să-mi dea mie sacul cu cărţi. Eu am golit sacul pe trotuar şi, după cum vedeţi, le-am aranjat frumos. Citind titlurile şi autorii mai multor cărţi, una mi-a atras în mod deosebit atenţia. O carte cu coperţi albastre şi destul de groasă. O iau de jos de pe trotuar şi citesc: „Cântări nemuritoare” şi un subtitlu: „Culegere de poezii creştine” şi în partea de jos autorul- TRAIAN DORZ. Încep să o răsfoiesc şi citesc pe loc câteva poezii.

Mi-am dat seama că este o carte valoroasă şi am cumpărat-o cu 3 lei. Cum în biblioteca personală de acasă am pe marii clasici ai literaturii noastre cele de pe trotuar nu mai m-au interesat. La plecare îl întreb pe gunoier:

-Crezi că le vei vinde pe toate? . . .

-Dom-şef, dacă până diseară nu le vând, le arunc în tomberon, că doar nu m-a costat nimic.

Răspuns sec!

Întorcându-mă acasă, răsfoiesc istoriile literaturii române pe care le posed şi nu găsesc numele acestui autor. Volumul de poezii are 944 de pagini şi nu se deschide cu o prezentare a vreunui critic literar sau cu o apreciere din partea celui care a editat cartea sau editura şi anul apariţiei. Un adevărat mister. Deschid calculatorul şi găsesc şi ce-mi trebuia. Date despre autor şi opera acestuia şi mi-am pus următoarea întrebare:

De ce cărţile creatorilor, scriitorii au un asemenea destin? Şi în minte îmi vine o poezie a publicistului şi scriitorului ieşean ION. N. Oprea din volumul „CUVINTE” publicat în anul 2018  şi pe care subsemnatul l-a primit cu autograf. Una din poeziile sale poartă titlul „FLORI”, p.101, şi pe care îmi permit să o reproduc în paginile de faţă.

Flori de iubire sunt cărţile noastre

flori perene sunt dragostea
iertarea,
speranţa,
răbdarea,
aprecierea şi bunătatea voastră
a creatorilor
împletită în armonie cu a cititorilor
tineri sau vârstnici.
Le creăm şi oferim zilnic,
mereu,
Chezăşie a îmbogăţirii continue a celor apropiaţi
vouă,
că iubirea dintre ele prieteni
este reală,
liberă,
niciodată un chin.

Înainte de a afla cine a fost poetul Traian Dorz, m-am întors la trotuarul plin cu cărţile înşirate şi mi-am pus întrebarea: De ce proprietarul a vrut să le arunce la gunoi? Mi-am răspuns că poate cel care le-a avut în biblioteca sa a murit şi urmaşul sau urmaşii au hotărât să vândă apartamentul cu tot ce avea în el, iar noul propietar dorind să-şi aranjeze apartamentul după gustul său, a scos şi a  aruncat la gunoi tot ce a găsit, inclusiv cărţile, cum nu-s puţine cazurile şi la Iaşi. Numai aşa îmi explic de ce a scos cărţile şi să le arunce la gunoi. Cum nu am găsit în carte nici un fel de date despre autor, la sfârşitul volumului găsesc următoarele rânduri. „Dragi prieteni români!”, semnate de Brian G. Morgan, pastor la Biserica „Peninsula Bible”Cupertino, California, SUA, iulie 1991, conţinând cinci poeme cu titlul „O mică Românie” ca semn de recunoştinţă Domnului pentru viaţa şi suferinţele prin care au trecut oamenii din România”, plecând de la suferinţele îndurate de poetul Traian Dorz în timpul regimului comunist.

Dar cine a fost acest mare poet creştin-ortodox?

Iată ce am găsit pe internet. S-a născut la data de 25 decembrie 1914 în satul Livada Beiuşului, comuna Mezieş, judeţul Bihor, ca singurul copil al soţilor Constantin şi Maria, creştini ortodocşi şi buni gospodari în satul lor. A urmat cele şapte clase în satul natal, avându-l ca învăţător pe Sorin Holban, cel care i-a insuflat în viaţa copilului dragostea şi credinţa în Dumnezeu. Examenul de absolvire l-a dat la Beiuş în anul 1930, primind ca premiu „Cartea lui Noe”scrisă de preotul Iosif Trifa din Sibiu întemeitorul şi conducătorul organizaţiei „OASTEA DOMNULUI”, organizaţie pentru susţinerea Bisericii Ortodoxe. Cartea l-a impresionat pe adolescentul şi viitorul poet care va fi numit „Privighetoarea poeziei creştine româneşti”. La vârsta de 15 ani începe să scrie poezii creştine şi povestiri religioase care i se publică în reviste religioase editate de Mitropolia Ortodoxă din Sibiu conduse de preotul Iosif Trifa, anume „Lumea satelor” şi „Oastea Domnului”. Părinţii nu vor să-l dea la studii mai departe, ci îl ţin acasă cu scopul de a le fi ajutor la bătrâneţe. Deşi se ocupă cu munca în gospodăria părinţilor, citeşte mult, îmbogăţindu-şi orizontul cultural. La vârsta de 18 ani părinţii îl obligă să se căsătorească, crezând că în felul acesta îl vor lega şi mai mult de sat şi de gospodăria lor.

La vârsta de 20 de ani este chemat de preotul Iosif Trifa la Sibiu pentru a-l sprijini şi a-l ajuta în munca de redactare a publicaţiilor de la Centrul „Oastei Domnului”. Este autodidact. Citeşte mult pentru a-şi îmbogăţi cunoştinţele şi scrie intens. Îi apar volume de poezii creştine care se succed unele după altele. Între anii 1935-1947 publică 42 de volume de poezii. Creaţiile sale îi apar în numeroase reviste cum ar fi: Revista funcţionarilor publici, Revista Satul, Revista penitenciarelor, Vestitorul Evangheliei, Ostaşul Domnului, toate din Bucureşti, Prietenul copiilor din Iaşi, Farul creştin din Arad, Beiuşul, Glasul Bihorului din Beiuş, Noua gazetă de vest din Oradea şi altele.

Primeşte numeroase premii pentru multe din cărţile sale. După 1945, când regimul politic din România se schimbă, împărtăşeşte acelaşi destin ca alţi sciitori creştini din perioada interbelică precum:Radu Gyr, Vasile Voiculescu, Nechifor Crainic, Vasile Militaru şi alţii. I se interzice să mai publice, fiind socotit „un mistic retrograd”. În anul 1948, Mişcarea creştin ortodoxă „Oastea Domnului”este scoasă în afara legii ca fiind o sectă periculoasă pentru noul regim instalat de comunişti. În anul 1959 este condamnat politic la 17 ani de închisoare, la muncă silnică pentru credinţa pe care în opera sa a preamărit-o. Este eliberat în anul 1964 şi i se stabileşte domiciliul forţat în satul natal şi obligat să muncească la CAP, făcându-i-se mereu pecheziţii şi ţinut sub stricta supraveghere a securităţii. Scrie mai mult noaptea la lumina lanternei ascuns sub plapumă spre a nu fi văzut de cei care îl supravegheau, securitaea. În anul 1970, încerarcă să tipărească unele din cărţile sale la revistele:Albina din Bucureşti, Familia şi Crişana din Oradea, la editurile Albatros şi Litera din Bucureşti, dar fără rezultat, fiind refuzat. În anul 1977, trimite 10 volume din creaţia sa la cele mai importante foruri de cultură ale ţării:Uniunea scriitorilor, Academia Română, Departamentul cultelor, Institutul Biblic şi de misiune a Bisericii Ortodoxe Române, fără să primească vreun răspuns. În anul 1982, deşi bătrân, analogie cu poetul Vasile Militaru, este din nou arestat pe motivul că deţine materiale religioase neautorizate, fiind condamnat la 2 ani de închisoare pentru faptul că şi-a dat acordul ca unele din cărţile sale să fie publicate în străinătate, fiind inchis la închisoarea de drept comun din Satul Mare. Execută doar 5 luni, după care este eliberat. Se stinge din viaţă la data de 29 iunie 1989, la vârsta de 75 de ani.

Opera sa depăşeşte peste 100 de volume. A scris 4000 de poezii grupate în 29 de volume, 7000 de proverbe versificate şi comentate în 7 volume, a versificat cei 150 de Psalmi Biblici şi poemele regelui Solomon. În proză a scris 4 volume autobiografice,  4 volume dedicate Mişcării „Oastei Domnului”, 4 volume în seria Povestiri nemuritoare, 7 volume de la Evanghelia Sfântului Ion, 28 de volume în seria Cugetări nemuritoare şi altele. Cartea, opera, care a fost salvată de la gunoi „Cântări nemuritoare”cu subtitlul „Culegere de poezii creştine”are coperţile din carton albastru, ultima cu o fotografie a autorului făcută în anul 1988, la mormântul preotului şi îndrumătorului său Iosif Trifa, sprijinit într-o cârjă, alături de alţi credincioşi veniţi să aprindă o lumânare.

Volumul conţine 1016 de poezii de inspiraţie biblic-creştină, având următoarea distirbuţie:Cântarea dintâi, Cântări îndepărtate, Cântarea cântărilor mele, Cântări nemuritoare, Cântarea anilor, Cântări de drum, Cântări de sus, Cântarea roadelor şi Cântările din urmă.

Cel sau cei care s-au ocupat  de publicarea acestei cărţi, o parte din imensa creaţie a poetului Traian Dorz, nu şi-au trecut numele, nici editura sau anul. Oare de ce? De teama foştilor securişti sau ai noilor „securişti”? Neavând datele de referinţă, anul şi editura, , o spun încă odată, s-au temut de cineva ?

M-am dus la Biblioteca „Gheorghe Asachi” să văd dacă găsesc cartea. Căutând în fişierul acestui for de cultură, cartea nu a fost găsită. Oare de ce cartea nu a fost scoasă la lumină pentru a fi cunoscută de câţi mai mulţi iubitori de creaţii creştine ? Poate va urma o altă ediţie care să cuprindă date despre autor şi păreri ale celor care se ocupă de critica şi istoria literaturii. În schimb, am găsit pe internet aprecieri despre Traian Dorz, supranumit şi „Psalmistul Golgotei” făcute de înalţi prelaţi ai Bisericii Ortodoxe Române pe care le redau.

Preasfinţitul Părinte Patriarh Daniel spune: „Cântările şi poeziile fratelui Traian Dorz sunt inspirate din Sfânta Evanghelie cu un conţinut spiritual şi moral al credincioşilor de toate vârstele, ele cultivă iubirea faţă de Hristos şi faţă de semeni sub forma unei sensibilizări poetico-populare, asemenea colindelor şi cântărilor de pelerinaj”. I. P. S. Andrei Andreicuţ, mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului spune: „Poetul Traian Dorz a fost un poet ortodox, a fost un poet duhovnicesc mare, a fost un poet mare, un om dăruit lui Dumnezeu cu harul poeziei şi moştenirea poetică pe care ne-a lăsat-o, e vrednică de admiraţia noastră. Iar I. P. S. Nicolae Corneanu mitropiltul Banatului spune:”M-a impresionat extrem de mult personalitatea acestui mare om. Pentru mine a fost o mare favoare, aş putea spune şi m-a bucurat foarte mult dorinţa lui Traian Dorz de a mă vizita. ”.

Din volumul „Cântări nemuritoare” cu subtitlul „Culegere de poezii creştine, din cele 1016 poezii am luat în mod aleatoriu două poezii pe care le prezint în continuare.

Când DUMNEZEU

Când DUMNEZEU cumplit lucrează
Nu-i nimeni a se-mpotrivi,
Când FAŢA LUI insuflă groază
Tu crede-n EL şi nu cârti.

Când DUMNEZEU măreţ lucrează
Şi toată mintea va uimi,
Cum nimiceşte sau crează
Tu crede-n EL şi nu cârti.

Când DUMNEZEU milos lucrează
Şi mult prea bun îl vei găsi,
Că rabdă, iartă şi veghează
Tu crede-n EL şi nu cârti.
Că-n tot ce DUMNEZEU lucrează
Puternic drept şi bun va fi,
Prin toate voia LUI lucrează
Tu crede-n EL şi nu cârti.

Cu ce gând caţi

Cu ce gând caţi,
Spre ce ţinteşti,
Spre ce te-abaţi
Acela eşti.

Cu ce gând cânţi
Spre slava cui?
Ce dor frămânţi-
E sfânt sau nu-i?
Cu ce gând vii
Spre cei curaţi,
Cu ce gând scrii,
Ce slavă caţi?

Cu ce gând taci,
Ce nu răspunzi,
Cu ce gând faci,
Ce vrei s-ascunzi?

Cu ce gând spui
Cuvântul SFÂNT,
Folosul cui
Cauţi pe pământ?

Ce gând, ce gând
În tine ai
Ce cauţi şi când
Te duci ori stai?

Căci gândul tău
E viaţa ta,
E bun sau rău
Eşti tu aşa.

                        Încheiind spusele poetului, ajunse la mine prin alt poet, Corneliu Văleanu, pun întrebarea nu numai cenacliştilor noştri, vă place cartea recuperată de la gunoi?

 Iaşi, 29 ianuarie 2019, text reluat aici, 9 aprilie 2019