Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 10 → 2018
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

Traian Dorz, poetul ,,Cântărilor nemuritoare’’

ROMÂNIA ÎN ANUL MARII UNIRI – C[entum]
Revista Luceafărul (Bt), Anul – X

Primit pentru publicare: 25 Febr.2018
Autor: Mircea DAROȘI
Cenaclul DinOgor
Publicat: 27 Febr. 2018
Editor: Ion ISTRATE

 

 

 Traian Dorz, poetul ,,Cântărilor nemuritoare’’

        

Prin patosul ideilor și calitatea expresiei poetice cu un profund mesaj religios, opera lui Traian Dorz poate fi asemănată cu poeziile lui Vasile Voiculescu, Radu Gyr, Nichifor Crainic sau Vasile Militaru, trecuți și ei prin exercițiul suferinței din închisorile comuniste. Pornirile sale poetice își au rădăcinile încă din anii adolescenței, când se afla sub influența lecturilor din marii clasici români, dar mai ales a cărților religioase, care i-au trezit dorința de a scrie el însuși versuri spre slava lui Dumnezeu. Formația sa intelectuală se datorează unei bogate activități de autodidact, iar talentul poetic l-a propulsat în lumea literaturii. Amprenta cea mai puternică a formării sale îi aparține preotului Iosif Trifa, atât ca model literar, cât și spiritual. În calitatea sa de jurnalist și redactor la diferite periodice ale cultului religios pe care l-a îmbrățișat  (Oastea Domnului ), devine unul dintre cei mai buni misionari ai acestuia. Pentru că n-a vrut să renunțe la scrierile și convingerile sale religioase, Traian Dorz a fost condamnat în  1948  de către regimul comunist, la 17 ani închisoare. Opera sa poetică realizată până în anul 1947 a fost adunată în volumul ,,Spre Țara dragostei’’. În timpul detenției a creat peste 200 de poezii, pe care le-a memorat și apoi, după eliberare(1964 ) le-a scris pe hârtie. Dar prigoana împotriva lui a continuat să existe până la sfârșitul vieții (1989 ), iar opera sa n-a fost tipărită decât în străinătate, stârnind mânia autorităților comuniste. După 1989, poeziile lui Traian Dorz au luat drumul către cititori în foarte multe volume. Dintre numeroasele titluri apărute în perioada postdecembristă , amintesc doar câteva: La Golgota, Locurile noastre sfinte, Minune și Taină, Hristos , Mărturia mea, Pe genunchii lui Iisus, Cântările bibliei, Eterna iubire, etc. Poezia lui Traian Dorz este plină de sensibilitate, iar arta sa este rezultatul acestor trăiri. Opera religioasă a lui Traian nu se manifestă în mod izolat ori sectar, discriminatoriu sau dintr-o viziune îngustă, ci dimpotrivă, este acceptată și gustată de orice creștin. Această recunoaștere vine din partea unor mari personalități și, în primul rând, din partea Bisericii Ortodoxe Române  :

,,Cântările și poeziile fratelui Traian Dorz sunt inspirate din Sfânta Evanghelie, au un conținut spiritual și moral accesibil credincioșilor de toate vârstele ; ele cultivă iubirea față de Hristos și față de semeni sub forma unei sensibilizări poetico-populare, asemenea colindelor și cântărilor de pelerinaj’’(Preafericitul Daniel, Patriarhul României). Cuvinte de aleasă apreciere are și Î.P.S. Andrei Andreicuț, care spune că, ,,Traian Dorz a fost un mare om duhovnicesc…a fost un om dăruit de Dumnezeu cu harul poeziei și moștenirea poetică pe care ne-a lăsat-o e vrednică de prețuirea și admirația noastră’’.

          Tematica poeziei lui Traian Dorz este vastă și cuprinde rugăciuni de iertare, mulțumire și laudă adresate lui Dumnezeu, Fecioarei Maria și Sfinților.Cunoscând suferința în toate formele ei de manifestare, el rămâne poetul luminii, al iubirii și smereniei.Versurile sale sunt niște ,,cântări luptătoare’’, îmbrăcate în expresia imnului sau a odei, așa cum se întâmplă în creațiile altor reprezentanți ai literaturii religioase. Multe poezii au fost asociate cu melodii adecvate și sunt cântate în biserici, mănăstiri și în alte medii religioase. Foarte mulți creștini se emoționează la auzul cântecului ,,Blândul păstor, blândul păstor’’, dar nu toți știu că versurile aparțin lui Traian Dorz :,,Odată L-am văzut trecând/Cu turma pe păstorul blând,/Mergea cu turma la izvor,/Blândul păstor, blândul păstor’’. Poezia a intrat și în manualele de religie și este cunoscută ca una dintre cele mai frumoase pricesne. Pe același ton al sensibilității se află și poezia ,,Vei veni Iisuse’’ pe care o amintește adesea IPS Andrei în predicile sale : ,,Vei veni Iisuse, știm că vei veni/ că pe nori cu slavă, Tu vei răsări/ mare va fi ziua când ai să cobori/ Sărbătoarea celor fără sărbători’’.

          Între motivele poetice întâlnite în poezia dorziană, motivul dorului și al iubirii sunt predominante. Dorul este condiția înaintării veșnice a omului către Dumnezeu. Împlinirea unui ideal dă naștere la altul, iar cel care întreține această înaintare este dorul de Dumnezeu, așa cum spune poetul în versurile sale : ,,Țara Primăverii/ce ne-aștepți în tine,/Dorul revederii/ arde pară-n mine/Pașii mi-i așteaptă zări nestrăbătute/Treaptă după treaptă/ să le sui mai iute’’( Țara Primăverii). Acad. Dumitru Stăniloaie spune că dorul este un sentiment greu de definit…în dor e prezentă într-un fel propriu și în grad foarte intens o duioșie, un sentiment indescriptibil, în care inima se topește de dragul ființei iubite’’. Sunt emoționante în acest sens versurile lui Traian Dorz : ,,Ce haruri mi-ai turnat în suflet/ de nu-mi mai aflu-n lume loc,/ de arde-n dorurile mele/ atâta dragoste și foc (Dorita Patria iubirii ) sau : ,,Dor al dorurilor mele/ strălucit și sfânt și-nalt,/Toată dragostea mea suie/ către țărmul celălalt…/ care-i valul ce m-ar duce/ până dincolo de salt/ dor al dorurilor mele/de pe țărmul celălalt’’(Dor al dorurilor mele ). Traian Dorz este un poet ,,bolnav de iubire’’, așa cum singur mărturisește : ,,Bolnav de iubire și zdrobit de jale/ Am pornit pe drumuri lungi a Te găsi/Să-ți sărut cu lacrimi urma urmei tale/Și măcar o dată Fața a-ți privi’’. Acest sentiment străbate întreaga sa operă și constituie,, izvorul nețărmuritei și veșnicei iubiri’’ : ,,Se duc pe rând, Iisuse, acei ce Te-au iubit,/dar veșnic fericită iubirea Ta rămâne,/se duc cei sfinți, dar harul rămâne strălucit/ din ieri în azi, același, apoi din azi, în Mâine !’’ O atenție specială beneficiază și versificările psalmilor. Este psalmistul umil, purtător de har și talent, de o naturalețe surprinzătoare și convingătoare. El se află în căutarea sensului existențial. Poezia ,,O, om!’’, scrisă în stil coșbucian, exprimă un asemenea mesaj :,, O, om !…ce mari răspunderi ai/de tot ce faci pe lume! /de tot ce spui în scris sau grai/ de pilda ce la alții-o dai,/căci ea mereu spre iad sau rai/ pe mulți o să-i îndrume !’’ Ioan Alexandru spunea la un moment dat despre Traian Dorz  : ,,Niciunul dintre poeții contemporani n-a pătruns atât de adânc în inima credincioșilor, precum poetul transilvan’’. Dacă  multă vreme Traian Dorz a fost un poet necunoscut, astăzi, descoperit și redescoperit, poate fi așezat cu cinste în galeria marilor creatori  de poezie religioasă.

 



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.570 de abonați

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2018 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5