ROMÂNIA ÎN ANUL MARII UNIRI – C[entum]
Revista Luceafărul (Bt), Anul – X

Poem de Marin IFRIM

Cu dedicație

Cine nu a văzut măcar o singură dată a dimineață înaltă și albă cât răsăritul
Să se (re)culce. Dulce somn și lipsă de estetică anatomică. E doar ora șașe a
Cerului, vine lumina, vin toate cele de argint și de aur. Văd Everestul, ca să zic
Așa, mai pe înțelesul gloatei. Niște munți plini de pofte diabetice. Ce dulce
E viața plină de săruri de iarbă cosmică. Mă uit într-o lume profundă. Citesc
Cât pot. Nici măcar nu știu de ce văd ceea ce văd. Un univers ascuns în mine
Însumi, precum o boală eternă.  Îmi vine să-mi vină să plâng. Am un șantaj
La colțul ochilor. Ce văd și ce revăd e ca o frecare la ochi spălați de iluzii.
Sunt aici, în locul meu de veci și nu pot să mor. Oglinda mea dată pe dos,
Tu chiar mă vezi. Te privesc și întind spre tine toată planeta mea. Doamne,
Ce frumos respiri. Ești pe aici, ești de-a mea, un fel de țigăncușă din
Poemele lui Miron Radu Paraschivescu. Ești roșie. Rumenă. Plină de iluzii.
Mă uit la tine ca la intrarea într-o farmacie naturistă și îmi fac semnul
Recunoștinei. Doamne, dă pentru că ai de unde. Îți pup mâna naturii Tale.