Ion IONESCU BUCOVU

.

.

.

.

cu faţa spre pietre

cuvântul e gol , nu mai plânge,
cine transformă lacrima-n sânge,
am pierdut noţiunea de vetre,
mă-ntorc mereu cu faţa spre pietre,
caut răspântia pe unde te strig,
de-atâta umblet mi-e dor şi mi-e frig,
se-aude glasul tău îndurerat,
cine mă caută, cine-a strigat,
ochiul cel rece mă tot petrece,
mă uit pe stradă, cine mai trece,
nimeni nu râde, nimeni nu plânge,
din steaua polară mai curge sânge,
cine transformă lacrima-n miere
când pierzi o-ntreagă avere?

luni, 1 august 2016