Cucul  din Uzdin

De stai şi-aştepţi şnelţugul în gara din Uzdin,
Ai să auzi cum  cucul cântă  într-un nuc,
Şi parcă vrea să-ţi spună:pruncii nu mai vin.
De când eu cânt în gară, pruncii doar se duc.

Să fie oare cucul de  rele vestitor ?
Nu vreau să cred în cântul cucului pustiu,
Dar simt că nu am tihnă şi tâmplele mă dor,
Şi-mi ninge-n drumul vieţii, mă simt tot mai târziu.

Ieri toată ziua-am aşteptat, şnelţugul să apară,
S-aducă pruncul cel plecat, demult în altă ţară,
Dar cucul trist îmi tot cânta în nucul  de la gară,
Pruncul tău care-a plecat n-o să mai vină iară.

Şi azi am fost şi-am aşteptat în gara din Uzdin,
Şi-acelaşi cuc îmi tot cânta acelaşi cânt de jale plin,
Şi vântul s-a oprit s-asculte cântul celor ce nu vin,
Plecaţi în lumile deşarte, un cântec dulce de alin.

Aşa-mi petrec eu zilele, cu cucul de la gară,
Ce-mi cîntă-ntr-una într-un nuc, un cânt de viaţ-amară,
Cântul pruncului pribeag prin lumea de afară,
Cântul pruncului orfan şi fără drept la ţară.
Să vii în gara din Uzdin  s-asculţi cum cântă cucul,
Un cânt de dor de prunc pribeag de tremură văzduhul,
Şi vei visa că a sosit din lumea de afară,
Şnelţugul cu un prunc orfan adus de dor de ţară.