cucul şi pupăza
de elena spiridon

–  Ce-i, Geo?! Vino să te iau în braţe, baiatul meu pufos şi drag! Nu vrei? Eşti  gelos? Treaba ta, eu vă iubesc pe amândoi.
Mă priveşte ţintă şi verdele din ochi se lărgeşte ca o câmpie în mijlocul primăverii.
–  Cu-cu! Cu-cu! strigă pasărea scurt şi răsunător ca un orologiu, din vărful nucului din spatele casei.
– A-na! A-na! îi răspund, dar cucul e deja deasupra capului şi pleacă spre livada plină cu floare.
– Vezi, Geo, cucul cântă, dar tare tânjeşte după un cuib. Aici ne asemănăm şi eu, şi tu…
– Miauuu! se gudură motanul printre picioarele mele şi mă priveşte doar cu un ochi, fiindcă celuilalt i s-a închis pupila.
– Lasă-mă că mă gădili. Am lipsit câteva zile,..uite vecinii nu te-au primit să-ţi dea ceva de mâncare şi te-ai ogârjât, dar are grija mama să te facă iarăşi dolofan.
Intru în bucătărie. El după mine continuând să se gudure la picioarele mele.
– Ia şi papă!… îi arunc pe covor un şniţel rătăcit prin bagajul de călătorie.
Caut în frigider să-i suplimentez mâncarea.  Găsesc cremvuşti şi lapte. Le încălzesc în cana eletrică şi, după ce i le pun într-o cutia de la o conservă, îl privesc aşa cum îl priveam pe celălalt, cănd mă ţinea de mână şi-mi spunea ,,te iubesc , Anuţă!”
– Pentru că îmi eşti  fidel, am să-ţi cumpăr papa pentru pisici, ,,Kitekat”.
Îl mângăi pe băniţa moale, de culoare gri închis, el dă din coadă şi, din când în cănd, mai ridică urechile. Îmi vine să-i cânt, dar nu o fac, să nu-l  deranjez de la masă.
– Să ştii , Geo, eu vreau să fiu Penelopa, să-l aştept până la capătul vieţii şi, dacă există viaţă şi dincolo, înseamnă că…înseamnă că…Adică aşteptarea  e fără sfârşit? Nuuu! Vreau să fie lângă mine cât mai curând! strig de parcă aş vrea să mă audă.
Mă ridic de lângă motan şi mă aşez pe canapeaua cumpărată de curând. Privesc spre fereastra ce duce în curte. Mărul din faţă plesneşte de fericire, în bătaia soarelui. O pasăre cenuşie, cu coada pestriţă, se aşează pe una din crenguţe. Ciuguleşte de câteva ori din mugurii cruzi şi ridică ciocul în văzduh. E cucul. Vreau să ies repede în prag să-l aud iar şi să mă bucur că e aşa de aproape .Până să mă mişc, pentru că m-a luat un cârcel în pulpa piciorului, cucul dispăruse.
,,În puii mei, tot ce-i frumos pierd. De când l-am cunoscut mi-am pierdut şi capul.”
– Miauu! mă trezeşte Geo din visare.
– Mai vrei? Dar pisoiul o tuleşte afară. Cred că a vrut să-mi spună ,,săr’ mâna pentru masă”. Inteligentul mamei! Şi celălalt e inteligent. Are un umor …şi pentru orice chestie câte o replică. Ferească Cel de Sus, dacă îl provoci, nu ai nici o şansă.
Afară soarele e vesel, copacii îşi desfac mugurii, lalelele se deschid în culorile curcubeului, narcisele  îmbrăcă rochiţa albă, iarba e de un verde sălbatic. Ce mai, frumuseţe de frumuseţe! Ştie cucul de ce cântă. Vrea să atragă atenţia oamenilor, să se bucure de aceste minunăţii . Unii spun că el e unul din fraţii preschimbaţi de Dumnezeu în păsări care îşi caută fratele ucis, alţii că e un cioban care a dormit trei sute de ani şi nu mai ştia unde se află, alţii că e tânărul care a furat cheia raiului. Eu ştiu că el vrea să se însoare cu o turturea, dar nu reuşeşte şi până la urmă ia de soţie o pupăză. Oricum e un veşnic îndrăgostit.
Buzunarul capoţelui de pe mine vibrează. E telefonul. Sună vecina să merg la o cafea pe terasa din curtea ei. Normal că accept, e primăvară şi o cafea mă ţine  în real. E păcat să fii adormită când natura se trezeşte cu aşa dorinţă de viaţă. El nu mai bea cafea. Nici nu-i trebuie, e mereu logic şi lucid.
Şi cât de curând e ziua lui, şi vom sărbători la ,,poale de pădure”.
,, Ia să-mi pun cântecul cucului ca semnal pentru apeluri ”, îmi zic şi chiar setez telefonul iute, ca nu cumva să-mi schimb gândul.
–  Cu-cu! Cu-Cu! Cu-cu! se aude imediat ce am terminat operaţiunea. Pe display apare numărul lui. Îl ştiu pe de rost.
– Ce-i dragul meu?
– Anuţă, azi mi-a cântat cucul de mai multe ori. Cred că vrea să se însoare. Îşi caută pupăza şi am înţeles că e la tine.
– Sigur, de ziua ta vom face o nuntă păsărească ce va dura trei zile şi trei nopţi.
Telefonul se închide brusc. S-a descărcat. Lasă-l aşa, că nu-mi place să intru acum în casă. Mai bine fug… că se răceşte cafeaua.
Pe drum sar într-un picior, ca fetiţele de zece ani.
–  Ai auzit cucul? mă întreabă vecina, care mă aştepta pe terasă.
–   Daaa! Îi răspund şi faţa mi se luminează. Abia aştept ziua lui, Vio!
Mă aşez  bucuroasă la masa de stejar şi înghit picătură cu picătură licoarea cu gust de iubire…