Cugetări în versuri de Ovidiu CHELARU

Cui bono

Bine pentru cine, ne-ntrebăm mereu
Deşi  nu-i cu tine mai ales la greu,
Nu de astăzi, nici de ieri lumea e-n schimbare
Aplicând varii păreri, nu la întâmplare.

Omul prin natura lui e tentat s-adune
Tot ce este de valoare într-o comuniune,
Pentru ei şi ramul lor, într-o veselie
Pe grumazul multor oameni storşi de sărăcie.

Şi de muncă intrinsecă, de cu zi şi până-n noapte
Până când va curge gârlă numai miere cât şi lapte,
În cămara unor stârpe, cocoţaţi pe cum se ştie
La butoanele crăiei, mare eşti democraţie.

Iată cum şi pentru ce plebea-şi rupe oasele
Timp ce hienele şi lotrii îşi adun foloasele,
Prin puterea unor legi emanate tot de ei
Când lipseşte bunul simţ, creşte marja de mişei.

Toate până într-o zi, când aceste două trese
Vor intra în greu conflict, strict legat de interese,
Demolând eşafodajul unei comuniuni de forţă
Ce-o să ardă negreşit tot la fel precum o torţă.

Sunt convins c-acest tandem, antagonic prin trasee
Va dura în viitor cât şi fulgul de mare,
Nu ai cum s-accepţi ideea că doar unii-s unşi cu duh
Pe când gloata cea flămândă se rezumă la văzduh.

Preamărind speranţa că în lumea de Apoi
Pentru veşnicie vor scăpa de-aceşti ciocoi,
Ce fac legea fără milă ca oricare fariseu
La nevoie şi în grabă, dând cu barda-n Dumnezeu.

   19.09.2016