Revista Luceafărul: Anul XI, Nr. 7 (127), Iulie 2019
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: ISSN 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE
Primit pentru publicare: 28 Iul. 2019
Autor: Maria Popescu-Montez
Publicat: 29 Iul. 2019
© Maria Popescu-Montez, © Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE
Opinii, recenzii pot fi trimise la adresa: ionvistrate[at]gmail.com sau editura[at]agata.ro
Autor a numeroase volume de poezie, proză, romane, eseuri, teatru, interviuri, critică și publicistică, președintele Ligii Scriitorilor Români este prezent în librării cu primul său roman polițist.
Romanul polițist e un roman al cărui subiect îl constituie o anchetă condusă cu metode criminaliste specifice, de un polițist sau de un detectiv privat. Primul roman polițist modern a fost scris de Edgar Allan Poe și se numea The Murders in the Rue Morgue (în română Dubla crimă din strada Morgue). Maestrul absolut al genului rămâne însă Sir Arthur Conan Doyle, creatorul detectivului Sherlock Holmes, asistat de doctorul Watson. Plictisit de succesul seriei, l-a „ucis” pe detectiv în povestirea Ultima problemă (1893), dar a fost forțat de public să-l învie. Ca fapt divers, unul dintre autorii de ficțiune cei mai vânduți din lume, după Biblie și Shakespeare, este Agatha Christie, celebra autoare de romane polițiste. Printre primii autori români de romane polițiste se număra și Liviu Rebreanu, cu romanul Amândoi, o serie de astfel de romane au fost transpuse pe ecran ca film polițist.
Am făcut acest excurs în istoria romanului polițist cu scopul de a înțelege mai bine primul roman de această factură al lui Al.Florin Țene. Apărut la Editura Napoca-Star, 2019, romanul “Cursă pentru șobolan“ redă acțiunea și tehnica psihologică a unui polițist pentru a afla adevărul crimei chiar din gura criminalului.
Acțiunea se petrece în municipiul Drăgășani și într-o comună din județul Olt.În această narațiune este implicat un locotenent major de la Poliția din Drăgășani și mai mulți jandarmi și polițiști.
În descoperirea criminalului sunt folosiți polițiști sub acoperire, un medic și o femeie, colaboratoarea poliției.Toți aceștia “joacă” un scenariu imaginat de locotenentul major al poliției din Drăgășani. Urmare acestui scenariu criminalul își recunoaște crima.
În amănunte n-am să intru, vă las, dragi cititori, să descoperiți singuri metoda polițistului prin care a reușit să obțină mărturisirea crimei din partea suspectului care și-a înecat tânăra soție.
Din această surprinzătoare carte o să aflați scopul crimei.
Și prin acest volum, Al.Florin Țene dă dovadă de un spirit al observației, având talentul de a crea misterul, un profesionist remarcabil, inițiat în sforăriile speciei, un cunoscător al tehnicii senzaționale.
Drept de autor © 2009-2024 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania