Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 13 → 2021

Curente literare globale şi pseudo-curente literare locale

Revista Luceafărul: Anul XIII, Nr.6 (150), Iunie 2021
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE


Curente literare globale şi pseudo-curente literare locale

Primit pentru publicare: 10 Iun. 2021
Autor:  Ionuț CARAGEA
Publicat: 10 Iun. 2021
© Ionuț Caragea, © Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE


 

Curente literare globale şi pseudo-curente literare locale

De vreo 20 de ani circulă în România, în anumite medii literare, informaţii despre un aşa-zis curent literar, Fracturismul, inventat de Marius Ianuş şi Dumitru Crudu. Informaţii care au fost acceptate de unii critici literari, de unii scriitori, dar şi de unele reviste, fără să se facă o analiză aprofundată a subiectului, fără să se facă o raportare la curentele literare globale care circulau la acea vreme. Au apărut, cu această ocazie, tot felul de antologii superficiale în care au fost incluşi fracturiştii, au apărut scriitori/critici care l-au declarat pe Marius Ianuş lider al generaţiei 2000, fără ca aceştia să aibă nici cea mai vagă idee despre totalitatea scriitorilor români douămiişti existenţi în România, dar şi în diaspora. În realitate, Fracturismul nu a fost un curent literar, ci un moft personal al acelora care l-au inventat, urmărindu-se un singur scop: creşterea rapidă a prestigiului personal în disputa cu alţi scriitori din aceeaşi generaţie sau din generaţiile anterioare. 

Vă voi oferi câteva fragmente din volumul meu, Literatura Virtuală şi Curentul Generaţiei Google (ed. Fides, 2011), astfel încât să înţelegeţi care a fost primul curent care a influenţat generaţia 2000, de unde a plecat el şi cum s-a manifestat. Înainte de fragmentele menţionate, voi puncta nişte etape importante, care să vă facă să înţelegeţi că Fracturismul nu a înglobat o generaţie, iar Marius Ianuş, nu a fost liderul generaţiei 2000, fiindcă nu avea cum să fie liderul câtorva mii de scriitori douămiişti din afara Fracturismului, scriitori pe care nu i-a influenţat niciodată, în niciun fel. Nici prin valoarea sa literară, nici prin ideea de fracturism.

  1. Curentul Generaţiei Google (nume ales de mine, justificat, veţi vedea mai jos de ce) a fost primul curent care a influenţat scriitorii români din Generaţia 2000, tocmai prin intermediul accesului la internet şi, totodată, prin folosirea atelierelor literare virtuale de către aceştia.
  1. Cel mai important atelier virtual de creaţie literară apărut în jurul anului 2000, cu o dezvoltare fulminantă (mii de utilizatori, mii de texte, mii de comentarii) a fost portalul Agonia, cunoscut şi ca Poezie.ro. Acest atelier putea fi găsit de oricine, cu o simplă căutare pe Google.
  1. Pe Agonia, textele erau recomandate şi apreciate cu steluţe de administratori şi editori. Autorii se bucurau de vizibilitate în cazul în care erau înstelaţi, recomandaţi, dar şi în cazul în care textele lor apăreau la subiecte fierbinţi, în funcţie de numărul de comentarii şi vizualizări. Textele slabe (considerate astfel de către editori) erau „aruncate” la Atelier, pentru a se îmbunătăţi. Agonia era, la acea dată, cea mai importantă rampă de lansare a tinerilor scriitori către reviste şi edituri.
  1. În primii ani, pe Agonia, nu erau permise textele vulgare, obscene, cu tentă politică. Fiindcă în editurile din România îşi făcuseră loc poeziile lui Bukowski, unii autori l-au luat ca model pe scriitorul american (dar şi pe alţii ca el), punând presiune asupra administratorilor, astfel incât textele cu limbaj licenţios să fie acceptate şi pe Agonia. Cererea nu a fost soluţionată imediat, iar unii au ştiut să speculeze acest lucru, oferindu-le autorilor nemulţumiţi o alternativă. Mai mult de atât, au început să facă invitaţii de genul „Mai veniţi şi pe la noi”, invitaţii private adresate scriitorilor cu vizibilitate de pe Agonia. O astfel de invitaţie am primit şi eu pe Yahoo Messenger, din partea lui Marius Ianuş, dar am refuzat să părăsesc Agonia fiindcă nu rezonam deloc cu scrierile fracturiştilor (am explicat aceste lucruri în comentariile de sub un interviu realizat de Andrei Ruse, publicat pe Agonia pe 20 iulie 2006, interviu în care acesta îi făcea publicitate lui Marius Ianuş). Ca racolarea scriitorilor să aibă şi mai mare succes, Marius Ianuş şi Dumitru Crudu au introdus un cal troian în „cetatea literară”, un manifest în care s-a menţionat că fracturismul a apărut prin 1998, pe vremea când nişte indivizi mâncau bătaie etc. etc. (restul informaţiilor pot fi găsite pe Net), de fapt un pretext pentru a data fracturismul, ca apariţie, înaintea Agoniei şi a celorlalte ateliere de creaţie, şi pentru a părea, în acest fel, mai important decât orice altă organizaţie literară la care aderaseră tinerii scriitori. Unii fracturişti au invocat ideea elitismului care, chipurile, era prezent pe alte siteuri de creaţie literară, dar nu şi pe Agonia. Scriitorii fracturişti, din prisma limbajului licenţios pe care îl foloseau, se credeau, de fapt, elitişti, fără să aibă „certificatul de atestare” al criticilor literari. Laudele între aceşti scriitori „elitişti” erau reciproce, încât să pară, cu toţii, credibili.
  1. Şi astfel, a început racolarea. Au fost foarte puţini care au părăsit definitiv Agonia (unii şi-au păstrat conturile de pe Agonia, tocmai fiindcă aveau mai mare vizibilitate în comparaţie cu alte locuri), iar numărul fracturiştilor a fost foarte mic. Siteul lor nu avea vizibilitate, comentariile erau puţine. Dar, foarte abil, Ianuş a reuşit să găsească nişte edituri care s-au aliat cu proiectul lui şi al lui Crudu, editurile sperând ca şocul cultural, prin folosirea limbajului licenţios, să atragă un nou segment de cumpărători. Editurile au beneficiat, imediat, de sprijinul unor critici sau scriitori care au încurajat fenomenul. În felul acesta, fracturiştii au început să aibă vizibilitate, iar editurile au început să vândă cărţile lor.
  1. Agonia, ulterior, a acceptat şi textele cu limbaj licenţios, dar ruptura dintre acest atelier şi mulţi fracturişti devenise definitivă. În primii ani care au urmat, Agonia a continuat să aibă succes, la capitolul rating şi vizibilitate. Însă, treptat-treptat, unii utilizatori au dorit să facă parte şi ei din echipa editorilor, pentru a avea mai multă putere şi mai multă influenţă. Nefiindu-le împlinite dorinţele, aceştia au părăsit Agonia, au creat multe alte ateliere virtuale, reducându-se, în câţiva ani, numărul de utilizatori de pe Agonia, numărul de texte, ratingul etc. Agonia nu a mai găsit niciodată resursele pentru a redeveni ce a fost. Culmea e că nici celelalte ateliere literare nu au avut succesul căutat după această divizare masivă. Chiar şi vechii fracturişti s-au reorientat, au stagnat sau şi-au renegat trecutul, precum a făcut-o Ianuş. (Ianuş şi-a renegat opera literară scrisă până în anul 2010, dar nu şi ideea de lider al generaţiei 2000, titulatură pe care a continuat s-o folosească pentru a-şi vinde noile cărţi de poezie religioasă). Mai târziu a apărut QPOEM, care a avut un oarecare succes, atâta vreme cât a mers în paralel cu editura lui Vlasie, dar, nici acest proiect nu a rezistat multă vreme. Daniel Cristea-Enache a fost cel care, într-un final, a acaparat autorii tineri în proiectul LDA, plecând de la pagina de Facebook dedicată lui Paler, căreia i-a schimbat numele, după ce a strâns un număr important de simpatizanţi. Ulterior, Daniel Cristea-Enache a contactat mai mulţi scriitori pe Facebook, rugându-i să aprecieze pagina LDA sau să facă, la rândul lor, invitaţii de apreciere/aderare. 
  1. Concluzia este că marele merit pentru promovarea literaturii tinerilor scriitori l-a avut Agonia. Iar curentul care a evoluat pe Agonia, era unul global, „racordat” la internet. Fracturismul a fost doar moftul iniţiatorilor lui care au speculat dorinţa unora dintre scriitorii tineri de a se exprima după modelul Bukowski, certificând, tototadă, retardul cultural, de câteva decenii, în care se aflau, dar şi nevoia de a epata, cu orice preţ, într-o libertate prost înţeleasă. 

Literatura virtuală şi Curentul Generaţiei Google

Ionuţ Caragea a realizat în 2009 un interviu intitulat Literatura virtuală şi Curentul Generaţiei Google, publicat în volum. În cadrul acestui interviu la care participă cu răspunsuri şi opinii critice, alături de autorul cărţii, mai mulţi poeţi şi filologi, Ionuţ Caragea propune un nou curent literar intitulat Curentul Generaţiei Google. Un articol despre acest nou trend literar a fost prezentat în cadrul simpozionului cu participare internaţională „Lectura – calea spre tărâmurile artei” (Bucureşti, 9 aprilie 2011), iar peste un an (11 iunie 2012) Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului introduce subiectul “Ionuţ Caragea, Literatura Virtuală şi Curentul Generaţiei Google” ca probă la examenul de Bacalaureat la disciplina Limba şi Literatura Română (proba A, biletul nr. 67). Printre publicaţiile care au semnalat apariţia acestui curent se numără revistele Feed Back, Convorbiri literare, Vatra, Helion etc. Printre criticii literari care au semnalat apariţia acestui curent se numără Theodor Codreanu, Marius Chelaru şi Mircea Opriţă.

Ionuţ Caragea – Literatura Virtuală, Genul Cyber-Poetry
şi Curentul Generaţiei Google*

Fie că vrem, fie că nu, Internetul ne marchează existenţa. Apariţia acestui nou mijloc de comunicare a revoluţionat modul de gândire şi manifestare al scriitorului contemporan. Însă, dacă pentru unii dintre noi Internetul înseamnă mersul firesc al evoluţiei, pentru alţii reprezintă o adevărată cutie a Pandorei.

Totul a început de când Microsoft a creat portalul către o altă dimensiune a conştiinţei umane. Windows era o lume de oglinzi/ ferestre fermecătoare care te lăsa să pătrunzi în universul virtual, în care omul, pe post de creator, experimenta. Primul lucru pe care omul l-a făcut a fost să înveţe să comunice cu PC-ul (şi toate componentele sale), să-i dea acestuia un nume, pentru ca mai apoi „să-l ajute” pe computer să evolueze software şi hardware. Ca un fel de analogie metaforică – trup şi spirit. Pe măsură ce timpul trecea, omul dorea să-i confere PC-ului o însuşire cât mai asemănătoare şi utilă, încât această maşinărie să-i satisfacă nevoile şi necesităţile, să-i devină prieten etc.

Internetul a apărut ulterior şi a devenit instrumentul prin care omul a reuşit să comunice cu ceilalţi semeni, să-şi dezvolte anumite laturi ale personalităţii, să scape de inhibiţiile relaţionale, să-şi dezvolte anumite abilităţi psihice şi de limbaj, să poată vorbi cu uşurinţă despre sine în faţa oricărui confident, bine ales sau la întâmplare. Sau să-şi păstreze anonimatul şi misterul propriului „Eu“. Bineînţeles că au apărut şi tot felul de jocuri „de-a cine sunt şi ce fac“, „teatrul“, aspecte răuvoitoare sau chiar violente care pot fi experimentate facil prin intermediul Internetului, sub protecţia distanţei şi a scutului tehnologic.

Internetul ne face să ne cunoaştem mai bine fiinţa umană, cu toate calităţile, defectele şi angoasele ei. Iar dacă vrem cu adevărat să aflăm cine suntem, nu trebuie decât să facem click în fereastra Google. Acolo ne vom găsi proiecţia, acolo ne vom autoanaliza, acolo ne va păsa ce se spune despre noi, chiar mai mult decât în viaţa reală. Internetul devine astfel refugiu şi meditaţie, introspecţie şi extrospecţie în aceeaşi măsură. Rămâne de văzut până unde se poate împinge această limită a dezumanizării în detrimentul virtualizării, cât de mult ne pot fi satisfăcute nevoile şi necesităţile. Până una-alta, suntem o specie care trebuie să se perpetueze, să-şi continue existenţa pe Terra. Se va ajunge oare la o viaţă predominant virtuală de la care omul să se deconecteze doar pentru reproducere, hrană etc.? Cumva, lumea din Matrix ne-a dat răspunsul. De cele mai multe ori ficţiunea s-a adeverit, proiectele minţilor luminate sau ale geniilor S.F.-ului au fost realizate. Este o chestiune de timp.

Ce înţelegem prin „Cyber-poetry“? Este genul de poezie care foloseşte termeni tehnologici şi concepte, în special referitoare la computere, limbaje de programare şi sisteme de operare. Se consideră că genul Cyber-poetry îşi are rădăcinile într-o sursă de inspiraţie mult mai vastă datorită dimensiunii digitale. Sau că poate fi privit ca un mariaj între artă şi tehnologie.

Din punctul meu de vedere, genul Cyber-poetry poate exista şi fără Internet, însă acest mod de comunicare nu face decât să propage informaţiile şi să permită accesul la noi surse de inspiraţie. Astfel se poate forma o comunitate Cyber-poetry.

În volumul de poezii „M-am născut pe Google“, publicat la Editura Fides în anul 2007, cât şi în volumele ulterioare, am făcut în repetate rânduri trecerea la genul Cyber-poetry, fiind puternic influenţat de Internet sau tehnologie. Câteva exemple: „M-am născut pe Google, am deschis ochii şi am privit printr-o fereastră către cealaltă lume căreia probabil trebuia să-i spun Mamă, am atins-o cu degetele mele pătrate şi mi-a fost teamă… din păcate, să nu o rănesc şi să nu mă rănească, cuvintele mele aveau nevoie de atingere pământească“; „Fericirea noastră este doar un cobai pe care experimentăm click-uri“; „Doamne, am primit mesaj de la tine în timp ce mă spovedeam pe hârtie. S-a înfiripat un link între cer şi pământ prin care mă hrăneam, prin care te downloadam poezie“; „Degeaba ne ţinem de mâini, nu vom avea niciodată priză la public, ci doar la curent, ştim amândoi că adevărata mană cerească este un abonament…“; „Câteodată mă rog la Dumnezeu să primesc un e-mail cu locurile în care pot descoperi fericirea, tot ce-a mai rămas între noi este spaţiul acesta infinit world wide web vinoacasă com“; „Inflaţie de viaţă, inflaţie de moarte, inflaţie de frumuseţe, inflaţie de speranţe, inflaţie de destine, inflaţie de tehnologie, zilnic privesc prăpastia dintre Backspace şi Enteretc.

În acelaşi timp, cu ajutorul aplicaţiilor multimedia (de prelucrare a imaginilor şi de realizare a filmelor compuse din imagini succesive), am reuşit să creez videopoeme (creaţii artistice apărute în 1960 şi dezvoltate intens după 1990, odată cu apariţia Internetului), prin care să stimulez mai uşor pasiunea tinerilor pentru literatură şi genul Cyber-Poetry. Aceste videopoeme, postate pe Internet cu ajutorul gigantului Youtube, au trezit interesul a zeci de mii de utilizatori şi pasionaţi de literatură. Pentru că, în epoca modernă, trebuie să se ţină cont că tinerii preferă să citească pe Internet, petrecându-şi majoritatea timpului în faţa calculatorului.

Chiar dacă această nouă dimensiune a poeziei nu m-a acaparat în totalitate, o conştientizez, o apreciez şi consider că Internetul este un factor important spre cunoaşterea şi amplificarea genului Cyber-Poetry, aşa cum PC-ul a fost cel care a permis trecerea la acest univers. După cum se observă, mici nuanţe definitorii.

Curentul Generaţiei Google este o mişcare artistică ce a luat naştere exclusiv pe Internet, odată cu înfiinţarea motorului de căutare Google în anul 1998. De atunci şi până în prezent Curentul Generaţiei Google s-a dezvoltat fulminant, odată cu apariţia aplicaţiilor text/ multimedia, cât şi a diverselor programe utilitare oferite de compania americană Google. Voi menţiona: Google Groups, Google Chrome, Google Docs, Google Images, Google Translate, Google Earth, Google Email, Google Desktop etc.

Curentul Generaţiei Google este o nouă paradigmă a literaturii contemporane pe suport virtual, ca o alternativă a scrisului pe suport fizic. Se bazează pe o nouă estetică a liberei exprimări şi pe un nou criteriu valoric.

Curentul Generaţiei Google reuşeşte să evite capcana de tip şablon, excluzând monopolul instituţional sau monopolul criticii literare. Dreptul la libera opinie, comentariile, numărul de vizualizări şi aria de răspândire pe Internet reprezintă certificatul de valoare şi autenticitate.

Curentul Generaţiei Google nu apare nici ca o ruptură şi nici ca o continuitate a postmodernismului. El este strict dependent de Internet, dar promovează în aceeaşi măsură poezia cotidianului, poezia onirică, poezia filosofică, poezia clasică, poezia de genul Cyber, poezia Haiku etc.

Poeţii Curentului Generaţiei Google s-au afirmat pe Internet şi tot ce înseamnă ateliere literare, bloguri şi reviste Online de literatură. Ei aleg ca formă de publicare fie doar Internetul, fie publicarea pe cele două suporturi, fizic şi virtual.

Curentul Generaţiei Google îşi propune să elimine barierele de limbă, context, spaţiu istoric sau socio-cultural, adresându-se tuturor scriitorilor de pe mapamond. Astfel, creaţia literă va căpăta valenţe globale, literatura fiind produsul unui individ raportat atât la conştiinţa propriului popor cât şi la cea universală.

Curentul Generaţiei Google îşi propune să caute şi să găsească modalitatea cea mai facilă şi corectă de afirmare a scriitorului contemporan.

* ediţie revizuită a articolului care a participat la simpozionul „Lectura – calea spre tărâmurile artei“, Bucureşti, 9 aprilie 2011 (articol publicat şi în revista Vatra, nr. 2, 2012: http://www.revistavatra.ro/pdf/vatra_2-2012.pdf#page=42)

  1. Credeţi că asistăm odată cu apariţia Internetului şi la o nouă mişcare literară mondială?

Ionuţ Caragea – Orice fenomen la scară mondială influenţează şi sfera culturală, implicit literatura. Însă nu se poate spune că apariţia propriu-zisă a Internetului a declanşat o nouă mişcare literară mondială, ci evoluţia din ultima vreme a ansamblului Internet/ tehnologie (software, hardware etc.). Conceptual şi ficţional, Internetul a apărut în 1946, într-o povestire de Murray Leinster. După o serie de aplicaţii şi mai multe experimente,  Internetul devine comercial în anii 1988-1989, facilitând schimbul de e-mail-uri prin reţeaua MCI MAIL. Evoluţia semnificativă a Internetului a început odată cu proiectul World Wide Web, publicat de compania CERN în 1991 şi apariţia ulterioară a browser-ului ViolaWWW şi a sistemului de operare X Window. Desigur, prin multiplele facilităţi pe care le oferă diversele programe de redactare/ media existente pe Internet (sau pe propriul PC), coroborate cu dezvoltarea fulminantă a programelor de comunicare, a jocurilor pe reţea şi a lumilor virtuale, literatura a căpătat şi alte conotaţii, chiar pluridimensionale, scriitorii şi lectorii mizând pe imaginaţie şi multipersonalitate. Motoarele de căutare, cărţile virtuale, bibliotecile virtuale, librăriile virtuale dau o nouă valenţă literaturii, facilitând viteza de asimilare a noilor informaţii, într-o lume în care societatea de consum impune ritmul rapid şi în care numai Internetul poate face cu adevărat faţă. Însă Internetul poate fi privit şi ca un turn babilonian sau ca un joc de domino. Există oricând riscul ca mediul virtual să piardă informaţii, să fie supus unor accidente, chiar să dispară fără hrana sa cea de toate zilele, curentul electric. Am spus în anul 2007, în poezia „Disconnect“, volumul „M-am născut pe Google“: şi dacă pică serverul mai sunt poet?/ şi dacă pică brusc Internetul în toată lumea/ cine va mai auzi de mine? Se poate vorbi despre literatura pe Internet, Net-Literatura sau Literatura Virtuală, ca despre noua mişcare mondială (curent literar), dezvoltată deja de peste două decenii (raportat la anul 2018), care există în paralel sau în simbioză (din ce în ce mai evident) cu literatura pe suport fizic, tradiţională.

  1. Ţinând cont că Google este cel mai folosit motor de căutare pe Internet, cum l-aţi aprecia ca spaţiu global de evoluţie a literaturii moderne din 1998 şi până în prezent?

Ionuţ Caragea – Google este cel mai cunoscut şi cel mai folosit motor de căutare pe Internet din ultimii ani. Şi-a impus într-un timp record supremaţia, surclasând concurenţa, după cum se poate constata într-un top prezentat de Seoconsultants.com. În anul 2008 Google acapara 71,9% dintre utilizatorii de Internet, urmat la mare distanţă de Yahoo cu 17,7%, MSN Live cu 4,10% şi Ask cu 3,35%. Evident, nu se mai poate vorbi de Google doar ca despre un mijloc de căutare pe Internet. Multitudinea de aplicaţii şi programe precum Google Groups, Google Chrome, Google Images, Google Translate, Google Earth, Google Email, Google Desktop etc., au transformat motorul iniţial de căutare într-un conglomerat informaţional şi multimedia, un adevărat spaţiu multicultural. Nu m-ar mira ca Google să pună în practică într-o bună zi şi un sistem de operare, concurent lui Microsoft Windows. Pe de altă parte, Herbert Spencer spunea, referitor la principiul evoluţiei, că toate evenimentele din natură, inclusiv dezvoltarea culturală, parcurg drumul de la simplu la complex. Putem extrapola acest principiu şi la mediul virtual, noua înfăţişare a naturii umane, sau la Google, ca la o cale direct-evolutivă?

  1. Ce părere aveţi despre convieţuirea Internet-carte, în condiţiile în care Google facilitează accesul la orice autor şi orice operă literară?

Ionuţ Caragea – într-un eseu din volumul de poezii „Omul din cutia neagră“, intitulat „Cartea în trecut, prezent şi viitor“, vorbeam despre „fenomenul global de cultură care este monopolizat de armele manipulării: Internetul şi televiziunea. Într-o lume în care viaţa se măsoară la oră, asistăm la o neglijare îngrijorătoare a cărţii. Noul ne învaţă să respirăm mai repede, să ne hrănim mai repede, să iubim mai repede. Preludiul unei lumi grăbite durează cel mult o răsfoire de ziar în autobuz sau în metrou. Nici nu ne dăm seama că suntem sclavii unei informaţii de tip Hot Dog. Cine a mai murit, cine s-a mai despărţit… Unii dintre noi chiar au ajuns să-şi programeze viaţa în funcţie de horoscop. Acasă, butonul de la telecomandă ne poartă în lumea mirifică a filmelor. Câteva beri şi câteva pungi de chipsuri sau snack-uri ne ţin de urât. Încă ne plictisim? Un simplu click ne oferă satisfacţia garantată a jocurilor pe calculator. Orgasmul intelectual (sau fizic) este atins prin mijloace cât mai practice, cât mai moderne. Upgrade-uri peste upgrade-uri ne învaţă să privim fiecare zi ca pe un level către next level. Site-urile Internet ne asigură fie mijlocul cel mai facil de-a intra într-o bibliotecă virtuală, fie bucuria unei bâjbâieli într-o lume artificială, plină de nick-uri sau clone. Totul de dragul interacţiunii, al fricii de singurătate şi al economiei de timp. Un singur scroll ne permite să răsfoim întreaga operă a unui autor. Gata, l-am citit şi pe ăsta… şi nici nu ne-a luat prea mult timp să mergem la bibliotecă, să ne abonăm, să cărăm cărţile după noi, pretutindeni… Nici nu ne dăm seama de promiscuitatea poetică. Deţinem controlul perfect şi totuşi ne aflăm în declin. E ceva ce lipseşte. Nu ştim ce anume şi de ce… Cum reuşeşte cartea să supravieţuiască în acest colaps cultural? Cartea nu are nici butoane, nici tastatură, nici beculeţe, nici ecran cu cristale lichide sau plasmă, nici cameră web, nici emoticons… Probabil cartea este pilda vieţii noastre care ne aduce mereu aminte că la început a fost cuvântul. Ea reuşeşte să recreeze lumea negru pe alb. Industriile cinematografice şi IT au cartea la temelie. Şi totuşi o neglijăm. Nu ne dăm seama că pagina aceea de hârtie ne păstrează normali. Informaţia nu este un Hot Dog. Trebuie să învăţăm să dialogăm cu noi înşine. Avem nevoie de intimitatea pe care cartea ne-o oferă, altfel vom stagna, vom fi sclavii dependenţelor cotidiene. Vom alerga pe loc ca nişte cobai în cuşcă şi vom

crede că asta e cursa vieţii noastre, Rat Race. Nu ne vor creşte niciodată aripi. Nu ne vom folosi niciodată imaginaţia aşa cum trebuie. În faţa noastră se vor derula mesaje cu repeziciune, dintre care le vom selecta doar pe cele care ne satisfac funcţiile şi nevoile de bază. Nimic nu se compară cu a ţine cartea în mână. Fără carte rămânem limitaţi şi înfieraţi în modernism. Începând cu pipăitul coperţilor, vom simţi cartea cum vibrează. Prefaţa este ca o introducere în viaţă, conţinutul ca o oază în mijlocul deşertului, postfaţa ca o amintire plăcută. Vom lua cuvintele şi le vom aşeza unele peste altele, construind imagini durabile, la fel ca aceea a nemuritoarei Ana zidită de meşterul său. Vom rămâne cu memoria intactă, fără goluri, fără reclame, fără influenţe şi mesaje subliminale. Vom fi naturali, vom fi OAMENI. Dintre toate minunile lumii, cartea ne va face cu adevărat fericiţi.“ 

În eseul de mai sus, dar şi în perioada unei relaţii mai delicate cu fenomenul NET, vorbeam despre latura periculoasă, despre dependenţă, cu toate că Internetul are avantaje incontestabile atunci când este folosit chibzuit, ca mijloc şi nu ca scop în sine. Însă ce ne rezervă cu adevărat acest mijloc de comunicare (şi nu numai?). Să fie calul troian al umanităţii sau Matrix-ul unei altfel de evoluţii? Odată pătrunşi în Second Life vom mai dori să ne întoarcem? Cumva, sufletul nostru menţine în echilibru cele două talere ale balanţei, Lumea Virtuală şi Lumea Reală. Nu putem fi reticenţi când vine vorba de evoluţia tehnologică, aşa cum nu putem nega istoria multimilenară a cărţii. Totuşi, Internetul este încă la faza de experiment. Pe propria noastră fiinţă. Trebuie să fim atenţi.

  1. Poate fi considerat Internetul unul dintre factorii importanţi spre trecerea la universul Cyber-poetry?

Ionuţ Caragea – În primul rând, ce este poezia? O definiţie propriu-zisă este dificil de formulat, cu toate că Wikipedia descrie „Poezia (din grecescul poivhsiz, poiesis, care are sensul de «facere» sau «creare») ca fiind o formă de artă în care limba este utilizată pentru calităţile sale estetice şi evocative, pentru a completa sau a înlocui semnificaţia sa aparentă. Poezia poate fi scrisă independent, în forma unor poeme discrete, sau poate apărea în conjuncţie cu alte arte, în opere dramatice în versuri, imnuri sau texte ale unor cântece“. În al doilea rând, ce înţelegem prin Cyber-poetry? Conform unei definiţii luate de pe Slideshare.net, Cyber-poetry este genul de poezie care foloseşte termeni tehnologici şi concepte, în special referitoare la computere, limbaje de programare şi sisteme de operare. Se consideră că Cyber-poetry îşi are rădăcinile într-o sursă

de inspiraţie mult mai vastă datorită dimensiunii digitale. Sau că poate fi privită ca un mariaj între artă şi tehnologie. Din punctul meu de vedere Cyber-poetry poate exista şi fără Internet, însă acest mod de comunicare nu face decât să propage informaţiile şi să permită accesul la noi

surse de inspiraţie. Astfel se poate forma o comunitate Cyber-poetry. În volumul „M-am născut pe Google“, cât şi în volumele ulterioare, am făcut în repetate rânduri trecerea la arta Cyber, fiind puternic influenţat de Internet sau tehnologie. Câteva exemple: „Fericirea noastră este doar un cobai pe care experimentăm click-uri “, „Doamne, am primit mesaj de la tine în timp ce mă spovedeam pe hârtie. S-a înfiripat un link între cer şi pământ prin care mă hrăneam, prin care te downloadam poezie“, „Degeaba ne ţinem de mâini, nu vom avea niciodată priză la public, ci doar la curent; ştim amândoi că adevărata mană cerească este un abonament…“, „Câteodată mă rog la Dumnezeu să primesc un e-mail cu locurile în care pot descoperi fericirea.“ Chiar dacă această nouă dimensiune a poeziei nu m-a acaparat în totalitate, o conştientizez, o apreciez şi consider că Internetul este un factor important spre cunoaşterea şi amplificarea Cyber-Poetry aşa cum PC-ul a fost cel care a făcut trecerea la acest univers. După cum se observă, mici nuanţe definitorii.

  1. Se poate spune că odată cu apariţia Internetului, zilele postmodernismului sunt pe sfârşite?

Ionuţ Caragea – Vorbă multă, sărăcia postmodernului. Sau cum bine ironiza Daniel Corbu: „Postmoderniştii dorm/ Buciumul tace cu jale“ (Nopţi cu lună peste hematiile visului). Ca şi orice alt curent literar, Postmodernismul este greu de definit, tocmai din cauza complexităţii sale, modificărilor continue de-a lungul timpului, de la o cultură la alta, şi, mai ales din cauza diferenţelor de opinie între teoreticienii şi filosofii postmoderni. După opinia mea, Postmodernismul este un virus în continuă mutaţie la care doctorii în literatură nu au găsit niciodată antidotul potrivit, în ciuda experimentelor din laboratorul literar şi în ciuda vaccinărilor cu diverse antibiotice. De ce nu reuşesc? Pentru că este un virus produs/ definit tot de ei şi scăpat de sub control odată cu renunţarea la etică în favoarea suspiciunii şi vulgului. Jean-François Lyotard considera în 1984 că postmodernismul atacă ideea unor universalii monolitice şi, în schimb, încurajează perspectivele fracturate, fluide şi pe cele multiple (v. Wikipedia). Cred că Internetul va fagocita toate expresiile postmodernismului şi va rezulta o nouă paradigmă a literaturii secolului XXI, o nouă renaştere având ca spaţiu al expresivităţii, lumea virtuală.

  1. Este Internetul un nou instrument de introspecţie, oglinda în care se priveşte umanitatea?

Ionuţ Caragea – Da, am spus bine: introspecţie. Însă cum se poate analiza propria viaţă psihică în faţa unui monitor? Totul a început de când Microsoft a creat portalul către o altă dimensiune a conştiinţei umane. Windows era o lume de oglinzi/ ferestre fermecătoare care te lăsa să pătrunzi în universul virtual, în care omul, pe post de creator, experimenta. Primul lucru pe care omul l-a făcut a fost să înveţe să comunice cu PC-ul (şi toate componentele sale), să-i dea acestuia un nume, pentru ca mai apoi „să-l ajute” pe computer să evolueze software şi hardware. Ca un fel de analogie metaforică – trup şi spirit. Pe măsură ce timpul trecea, omul dorea să-i confere PC-ului o însuşire cât mai asemănătoare şi utilă, încât această maşinărie să-i satisfacă nevoile şi necesităţile, să-i devină prieten etc. Internetul a apărut ulterior şi a devenit instrumentul prin care omul a reuşit să comunice cu ceilalţi semeni,  să-şi dezvolte anumite laturi ale personalităţii, să scape de inhibiţiile relaţionale, să-şi dezvolte anumite abilităţi psihice şi de limbaj, să poată vorbi cu uşurinţă despre sine în faţa oricărui confident, bine ales sau la întâmplare. Sau să-şi păstreze anonimatul şi misterul propriului Eu. Bineînţeles că au apărut şi tot felul de jocuri de-a cine sunt şi ce fac, teatrul, aspecte răuvoitoare sau chiar violente care pot fi experimentate facil prin intermediul Internetului, sub protecţia distanţei şi a scutului tehnologic. Internetul ne face să ne cunoaştem mai bine fiinţa umană, cu toate calităţile, defectele şi angoasele ei. Iar dacă vrem cu adevărat să aflăm cine suntem, nu trebuie decât să facem click în fereastra Google. Acolo ne vom găsi proiecţia, acolo ne vom autoanaliza, acolo ne va păsa ce se spune despre noi, chiar mai mult decât în viaţa reală. Internetul devine astfel refugiu şi meditaţie, introspecţie şi extrospecţie în aceeaşi măsură. Rămâne de văzut până unde se poate împinge această limită a dezumanizării în detrimentul virtualizării, cât de mult ne pot fi satisfăcute nevoile şi necesităţile. Până una-alta, suntem o specie care trebuie să se perpetueze, să-şi continue existenţa pe Terra. Se va ajunge oare la o viaţă predominant virtuală de la care omul să se deconecteze doar pentru reproducere, hrană etc.? Cumva, lumea din Matrix ne-a dat răspunsul. De cele mai multe ori ficţiunea s-a adeverit, proiectele minţilor luminate sau ale geniilor S.F.-ului au fost realizate. Este o chestiune de timp.

  1. Poate avea Internetul conotaţii transcendentale? Poate fi o religie?

Ionuţ Caragea – Cu toţii suntem tentaţi să spunem că nu. O variantă de răspuns de-a dreptul şocantă este oferită de Web Bot Project, un super-program care caută pe Internet, cu ajutorul roboţilor software indicii (cuvinte cheie) privind viitorul. La început Web Bot era destinat speculaţiilor bursiere. Însă în 2001 un programator a descoperit indicii care depăşeau sfera financiară şi care aveau trimitere la un posibil atac terorist. După tragicele evenimente de la World Trade Center programatorii au descoperit şi alte indicii cutremurătoare. Predicţiile pe care le rezervă Web Bot în ceea ce priveşte anul apocaliptic 2012 sunt la fel de enigmatice şi alarmante precum marile oracole ale civilizaţiilor antice. Ce devine astfel Internetul dacă nu profeţia şi religia viitorului? Iar Dumnezeu, cel care există în tot şi toate, de ce nu s-ar manifesta şi în universul Cyber? De ce nu s-ar face biserici şi în Second Life?

  1. Putem să ne naştem pe Internet? Să trăim, să iubim, să murim?

Ionuţ Caragea – Răspunsul la această întrebare l-am dat deja în anul 2007, odată cu apariţia volumului de poezii M-am născut pe Google şi a poeziei cu acelaşi nume. Concluziile le trageţi singuri: „m-am născut pe Google / am deschis ochii şi am privit printr-o fereastră / către cealaltă lume, căreia, probabil, trebuia să-i spun Mamă / am atins-o cu degetele mele pătrate / şi mi-a fost teamă… din păcate / să nu o rănesc şi să nu mă rănească / cuvintele mele aveau nevoie de atingere pământească // degeaba ne ţinem de mâini / nu vom avea niciodată priză la public, ci doar la curent / ştim amândoi că adevărata mană cerească / este un abonament // mai demult, am primit mesaj de la Dumnezeu / îmi spunea că va veni o zi în care / va exista o singură biserică universală / credinţa, da, credinţa va fi o stare de euforie / declanşată de nevoia oamenilor / de a privi dincolo de nihilism // m-am născut pe o pagină de istorie / care nu va fi niciodată scrisă, cu certitudine / va rămâne o întâmplare / transpusă în milioane de pixeli // am murit pe Google / înconjurat de miliarde de ferestre / deschise pur şi simplu din greşeală / să nu mai spuneţi niciodată / că Dumnezeu este orb“

  1. Credeţi că se poate vorbi despre un nou curent literar intitulat Curentul Generaţiei Google?

Ionuţ Caragea – Fiind născut pe Google şi nu făcut, mă simt îndreptăţit să-mi exprim punctul de vedere, propunând teoreticienilor şi doctorilor în istorie literară Curentul Generaţiei Google. Consider că un element de referinţă îl constituie volumul subsemnatului M-am născut pe Google, scris pe atelierul literar Agonia în perioada 2006-2007. Voi puncta numai câteva aspecte ale acestui curent: 

– Curentul Generaţiei Google este o mişcare artistică ce a luat naştere exclusiv pe Internet, odată cu înfiinţarea motorului de căutare Google în anul 1998. De atunci şi până în prezent, Curentul Generaţiei Google s-a dezvoltat fulminant, odată cu apariţia aplicaţiilor text/multimedia cât şi a diverselor programe utilitare oferite de compania americană Google. Voi menţiona: Google Groups, Google Chrome, Google Docs, Google Images, Google Translate, Google Earth, Google Email, Google Desktop etc.

– Curentul Generaţiei Google este o nouă paradigmă a literaturii contemporane pe suport virtual, ca o alternativă a scrisului pe suport fizic. Se bazează pe o nouă estetică a liberei exprimări şi pe un nou criteriu valoric.

– Curentul Generaţiei Google reuşeşte să evite capcana de tip şablon, excluzând monopolul instituţional sau monopolul criticii literare. Dreptul la libera opinie, comentariile, numărul de vizualizări şi aria de răspândire pe Internet reprezintă certificatul de valoare şi autenticitate.

– Curentul Generaţiei Google nu apare nici ca o ruptură şi nici ca o continuitate a postmodernismului. El este strict dependent de Internet, dar promovează în aceeaşi măsură poezia cotidianului, poezia onirică, poezia filosofică, poezia clasică, poezia de genul Cyber, poezia Haiku etc.

– Poeţii Curentului Generaţiei Google s-au afirmat pe Internet, pe atelierele literare, bloguri şi în revistele Online de literatură. Ei aleg ca formă de publicare fie doar Internetul, fie publicarea pe cele două suporturi, fizic şi virtual.

– Curentul Generaţiei Google îşi propune să elimine barierele de limbă, context, spaţiu istoric sau socio-cultural, adresându-se tuturor scriitorilor de pe mapamond. Astfel creaţia literă va căpăta valenţe globale, literatura fiind produsul unui individ raportat atât la conştiinţa propriului popor, cât şi la cea universală.

– Curentul Generaţiei Google îşi propune să caute şi să găsească modalitatea cea mai facilă şi corectă de afirmare a scriitorului contemporan.

* Întrebări şi răspunsuri din volumul Literatura Virtuală şi Curentul Generaţiei Google, Editura Fides, Iaşi, 2009, ISBN 978-973-8930-51-3 (răspunsuri revizuite)

_______
Bibliografie suplimentară:

  1. Ionuţ Caragea – M-am născut pe Google, Editura Stef, Iaşi, 2007, ISBN 978-973-8961-89-0
  2. Ionuţ Caragea – Absenţa a ceea ce sîntem, Editura Fides, Iaşi, 2009, ISBN 978-973-8930-40-7
  3. Ionuţ Caragea – Literatura Virtuală şi Curentul Generaţiei Google, Editura Fides, Iaşi, 2009, ISBN 978-973-8930-51-3
  4. Slideshare.net – Cyber-Poetry
  5. Wikipedia.org – Video poetry
  6. Wikipedia.org – Digital poetry
  7. Wikipedia.org – Cyber
  8. Wikipedia.org – Visual poetry
  9. Wikipedia.org – Electronic literature
  10. Ionuţ Caragea – În aşteptarea păsării (antologie de poeme, citate şi aforisme), Editura eLiteratura, Bucureşti, 2015, ISBN 978-606-700-724-4
  11. www.poetrybeyondtext.org/digital-poetry.html
  12. https://www.poetrysoup.com/poems/cyber
  13. Aforisme internautice de Ionuţ Caragea în revista Familia nr. 2, 2016, pag.  65 (http://revistafamilia.ro/2016_02.pdf#page=65)
  14. Irina Petraş – Marginalii la literatura cibernetică (http://www.irinapetras.ro/Lazi_Marginalii-la-Literatura-cibernetica_47_pg_lazi.html)
  15. “Ionuţ Caragea, Literatura Virtuală şi Curentul Generaţiei Google”, probă la examenul de Bacalaureat la disciplina Limba şi Literatura Română (proba A, biletul nr. 67) (ftp://liceulionneculce.ro/Examene/Bacalaureat/2012/Proba%20A%20-%20Competente%20lingvistice%20limba%20romana/11%20iunie%202012.pdf#page=67)
  16. https://ionutcaragea.ro/– Site-ul personal al scriitorului Ionuţ Caragea 


Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.664 de abonați

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2021 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5