Din Pădurenii Vrancei, absolventă a Liceului Teoretic din Vidra, discipolă a maestrului Corneliu Baba, d-na Maria Cenătescu își leagă destinul artistic de Vâlcea, într-un mod firesc și sensibil totodată.
Începuturile ei în artă sunt legate de cristalizarea unor structuri profesioniste în domeniul artei plastice ca Cenaclul Vâlcea al UAP, unde o găsim alături de alți confrați de breaslă : C-tin Cerăceanu, Ion Cantea, Maria Crișan-Gaghel, Ecaterina Popa, Viorica Drăghici-Ciorîță, Elena Mădularu-Vieru, Iulia Neghină, Sergiu Săliște, Petru Ionescu, Olimpiu Orza ș.a.

Maria Cernătescu, pictor al frumosului, vibrează în fața naturii, vibrează în fața vieții.
A știut și știe să îmbine, să pună în valoare tot ceea ce, indiferent de școală, tendințe contemporane, orientări etc., s-a dovedit a fi util pentru a se exprima, cum altfel, decât artistic?!
O încântătoare pricepere în a folosi materia picturală fac din Domnia sa, un colorist în sensul că, colorist  nu este numai cel care știe să acorde culorile între ele, ci colorist este artistul care știe să armonizeze culoarea de pe paletă, cu acea idee, cu acea trăire ce-l răscolește, cu tot ceea ce-l definește și-l determină să o redea, transfigurat, semenilor.

Demn de luat aminte este însă, aspectul lăuntric al picturii ei, generator și forță interioară a exprimării artistice. Pasiunea, trăirile profunde ce au hrănit o viață, retina și sufletul artistului Maria Cernătescu s-au consolidat în structuri și forme interioare ale eului său (amintiiri, emoții), orchestrate rațional și sensibil dar, cenzurate cu luciditate, menținând astfel legătura cu trecutul său, niciodată artista netăind, cu adevărat, această punte!
Firesc sau nu, căci suntem ceea ce suntem datorită unui trecut depozitar al trăirilor noastre proprii, al experienței de viață, al experienței artistice, în speță.

Există o „cinetică” a interiorului fiecărui artist, cu acele puseuri de tensiune interioară ce determină expansiuni sentimentale, imortalizate cu har în lucrări de artă, în care culoarea joacă un rol esențial. Însă, culoarea trebuie să exprime lumea intensă a pasiunilor și a ideilor și nu să descrie aparențele fizice ale lumii.
Interesante sunt, în acest sens, portretele pe care le realizează D-na Maria Cernătescu, constituindu-se într-o invitație adresată privitorului, o provocare de a desluși dincolo de pragul limbajului plastic, acea frescă a trăirilor interioare a autoarei care stă „în timp și în furtună”.
Ca gen al artei, portretul este foarte greu dar și ofertant, în același timp. Pentru privitorul însetat de artă și cunoaștere profundă a sufletului omenesc, portretele cu caracter psihologic ale Mariei Cernătescu sunt ceea ce trebuie, artista atingând pragul virtuozității expresive în portret.

Încifrări ascunse, devoalate pe ici pe colo într-un ton, într-un simbol, într-o culoare vibrantă, dau măsura trăirii și a talentului său, o ofrandă dată timpului ei, timpului nostru, o ofrandă de curaj, de asumare pe de-a-ntregul a vieții, a artei sale, cheia  în care se citește opera artistei, fiind cea a inimii.
Ceea ce e demn de remarcat este faptul că, artistul vizual Maria Cernătescu nu încetează să descopere lumea și pe sine însăși, cu bucuria și sinceritatea unui suflet însetat de frumos.

Discursul său plastic derulat pe o perioadă întinsă de timp cumulează numeroase expoziții.
Comparativ cu primele apariții pe simeze, acordurile cromatice sunt mai armonioase, portretele capătă profunzime și plasticitate.
Pictează cu aceeași sinceritate, fără emfază, dăruiește și se dăruiește publicului iubitor de frumos, cu acel entuziasm care-i fac pe pictori, poeți. Este și cazul de față.

Eliberându-se pentru alții, d-na Maria Cernătescu s-a eliberat pe sine însăși, într-un silolocviu de mare trăire artistică!

                                                            Mioara Comănescu,
secretar artistic  ̶  Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Vâlcea