De ce în Hyperion? Adagio

Un adagio și nu un addendum, pentru că nu am dorit să blamez pe cineva în comentariul ,,De ce în Hyperion?”, așa cum au dorit-o unii, concluzie a mesajelor și comentariilor transmise redacției.

Nu am nimic cu domnul Gellu Dorian, pe care îl respect pentru creațiile sale literare, dar nu pot trece cu vedere atitudinea sa neadecvată față de munca unor oameni din sistemul privat, cu atât mai mult, a celor care au în vedere și domeniul culturii.

Prin aceste completări, vreau ca publicul cititor să ia cunoștință cu unele aspecte din teoria dezvoltată de Gellu Dorian, de câțiva ani încoace, atât în reputata revistă literară ,,Luceafărul”/,,Luceafărul de dimineață”, cât și în ,,Hyperion”, ultimul număr, atitudine construită prin răspândirea unor judecăți neconforme despre Editura Agata și publicația de cultură ,,Luceafărul” (Botoșani). Reamintesc cititorilor celor două publicații că Editura Agata a mai fost ținta comentariilor false în revista ,,Luceafărul” (București) având la bază informații inexacte privind subvențiile primite de la Ministerul Culturii. Lămuresc acum, deși tardiv, că aparițiile editoriale la Agata nu au beneficiat niciodată de sprijinul public (bugetul ministerului sau cel local), în comparație cu o altă editură botoșăneană, iar domnul Gellu Dorian nu a acordat consiliere activităților Editurii Agata, așa cum se mai invocă.

Publicația de cultură ,,Luceafărul”, în formatele online și tipărit, este una din activitățile Editurii Agata, marcă înregistrată și protejată, prin OSIM, din 1994. Din toată această perioadă nu am șicanat pe vreun comerciant, instituție, organizație sau vreun operator cultural cu privire la dreptul de folosire al mărcii pe clasele protejate. Acest lucru l-am precizat colaboratorilor revistei atunci când s-a lansat primul număr (ianuarie 2009). In acest sens, trebuie să spun că nu am solicitat niciodată Revistei Luceafărul (București) lucruri care să afecteze mersul normal al vechii publicații. Nu avem dreptul legal și moral să facem așa ceva și nu înțeleg de ce, pentru schimbarea strategiei de publicare a ,,Luceafărului” (București), a trebuit să se caute niște vinovați – veleitarii din Botoșani. Cum am fi putut să determinăm un grup de oameni de cultură – literați, membrii ai USR – să renunțe la vechea denumire și să-și fondeze Asociația ,,Luceafărul de dimineață” pentru a publica revista? Pentru oricine este logic: dacă această asociație s-a înregistrat ca ONG și are acest nume, atunci de ce revista ar purta un alt nume? La momentul înregistrării acestui ONG în Registrul Național ONG din România existau mai multe organizații cu denumirea ,,Luceafărul” (Ed. Agata sau redactorii revistei nu au vreun ONG cu această denumire), deja înregistrate, condiții ce au determinat, probabil, să se mai adauge ceva – ,,…de dimineață”. Deci, nu e vorba de OSIM, cum fals zice Gellu Dorian, ci e vorba de R.N.ONG. De aceea, cred că, schimbarea aceasta ar trebui să ne sugerează și altceva – un plan ascuns -, anume că vechea și redutabila revistă nu mai putea să fie editată de USR, pentru că era nevoie de un sprijin material și Uniunea Scriitorilor nu-și permitea ingerința politicului în planul editorial al publicației. Așa a ajuns ,,Luceafărul de dimineață” al ONG-ului cu același nume să stoarcă avantaje din două capete – unul, probabil, USR și unul, sigur, Primăria Sectorului 2, București (primar Neculai Onțanu, laureat al Revistei ,,Luceafărul de dimineață”?). Dacă e fără logică ce afirm, atunci e normală întrebarea: de ce USR nu a solicitat sprijinul Ministerului Culturii sau al instituțiilor de justiție pentru un in statu quo ante al Revistei ,,Luceafărul”?

Acum ,,Luceafărul de dimineață” nu mai poate să reprezinte interesele tuturor membrilor, situații justificate prin refuzurile sutelor de propuneri pentru publicare din partea unor scriitori ce fac parte din USR. Aceste aspecte ar trebui să fie lămurite de Gellu Dorian, aici la Botoșani și nu în București, unde să lovească în concitadinii săi, contribuabili și susținători ai revistei Hyperion și, până la urmă, să afecteze imaginea unei comunități în care viețuiește zi de zi.

Prin poziția sa, pe care o are la o instituție a statului român, domnul Gellu Dorian ar trebuie să promoveze și să sprijine activitatea și faptele culturale ale celor din sistemul privat și, în același timp, să contribuie la formarea unei imagini pozitive a Botoșanilor. Vânturarea obsesivă a expresiilor ,,(…) la Botoșani, … niște veleitari (…)” sau ,,(…) mîna unor veleitari din Botoșani (…)” nu dă bine, aici, la noi, la Botoșani.

Această atitudine de obsecvios, bazată pe un șvaițer-concept, cu informații false, cu preaplecări de sinecurist, nedigerabilă în spațiul botoșănean, în general, și, în mod special, de cei care publică în Luceafărul (Botoșani, www.luceafarul.net) numiți, fără pic de jenă, veleitari este de facto pretenția sa de a pătrunde în grupul forte al USR din dorința de a-și manifesta hegemonismul în castă. Asta da, veleitate!