Ruxanda Bejan s-a născut în anul 1920 și a murit la jumătatea anilor 2000 în orașul Bicaz, județul Neamț, unde a și fost înmormântată. Ca fostă lucrătoare în Palatul Regal din localitate, a rememorat amintirile legate de Familia Regală a României și de viața de atunci într-un interviu realizat la 6 iulie 2011, la palat.

• – Cum vă numiți?
• – Bejan Ruxanda.
• – Când ați pășit prima dată în Palatul Regal?
• – Era pe când aveam vreo zece ani.
• – Pe cine ați cunoscut dintre membrii Familiei Regale?
• – Pe Regina[-mamă] Elena și pe Regele Mihai [I]; pe dânsul, l-am întâlnit prima oară când avea 20 de ani [în 1941]. Cu regina, vorbeam mereu și ne învăța: „Să nu vă măritați dacă nu știți cu cine… Să nu stați bătute și chinuite, că sunteți frumoase și uitați cum e măritișul…” Tot ce vrei vorbeam. Când găteam treaba, ne era mai mare dragul să o vedem stând printre noi. Era bună la inimă și nu ținea cont că e mama lui Mihai. Eram tinere, iar ea zicea: „Fetelor, luați-l pe băiat la vorbă, mai trageți de el nițel…” Sau: „Măi Ruxanda, du-te și mai trage-l pe băiat între voi…” Să-l descălțăm, să-l scuturăm oleacă… Iar noi, care eram fete mari, ne înghionteam între noi, da’ cum să te-atingi cu o vorbă de el… Nu știam nimica ce-i pe lume, cum erau țăranii atunci. Însă, câteodată, mai îndrăzneam să-l zgâlțâim…
• – Regina vorbea bine românește?
• – „Apă”! Ne înțelegeam tare bine cu ea; ne povestea viața ei, cum era obligată să-și țină jurământul de la căsătorie… Așa a trăit cu el.
• – Cum se îmbrăca?
• – Foarte simplu și modest; îi plăcea să poarte costum național. Nici noi, fetele – lucram șapte la curte –, n-aveam voie în palat fără costum național: catrință și cămașă cusută.
• – Când ați intrat la palat și ce făceați acolo?
• – Pe la 20 de ani; lucram la bucătărie și la spălătorie, dereticam în toate camerele, făceam focul în sobe și tot ce mai era nevoie înăuntru și prin curte. Dacă-ți vedeai de treabă și erai cuminte, trăiai foarte bine, pentru că erau de toate.
• – Ce mâncăruri găteați?
• – Orice; veneau pădurarii cu urdă și caș, alții aduceau pește de la păstrăvărie, aveam miere de la stupii de albine, lapte, brânză și smântână de la vacile de pe domeniu, acolo erau și păsări, și animale, vinuri de la Segarcea [comună în județul Dolj, fost domeniu regal; astăzi, oraș] și Periș [comună în județul Ilfov, fost domeniu regal]… Toate bunătățile de pe lume, nimic nu era oprit. Și găteam numai una și una; totdeauna, era mâncare bună și destulă.
• – Ce le plăcea mai mult lui Mihai și mamei lui?
• – El mânca mai ales pește, iar ea – lapte, brânzeturi și fripturică bună de pui. Ce nu se făcea atunci!
• – Cum arăta palatul?
• – Tare frumos mai era, nu ca acuma, dehămat și încâlcit; nu mai este îngrijit, cum a fost odată. De la palat, până la vale, la Bistrița, era o grădină cu tot felul de pomi; pe toți i-au tăiat, au stricat aleile și-au făcut clădiri.
• – Cine locuia acolo?
• – Tot timpul, stăteau inspectorul general Lovinescu și maiorul Marin; ceilalți – pădurarii, brigadierii și argații – veneau dimineața și plecau seara. Acum, sunt morți cu toții… Eu stăteam într-o casă de pe Domeniul Regal, lângă palat, și, când era ceva de făcut, numai ne dădea fluierătoarea și ne chema: pe Vasile [soțul ei], pe Ruxanda [ea însăși], pe Ioana [fiica sa], pe toți…
• – Ce cuprindea Domeniul Regal?
• – În afară de palat și de curte, mai avea pământuri și păduri care se întindeau până aproape de Borca și Broșteni.
• – Cât de des venea aici Regele Mihai?
• – Ajungea de două-trei ori pe an și stătea și trei zile, și o săptămână; când se anunța, era pregătirea de pe lume și un balamuc de nu știam pe ce lume suntem. Totdeauna, venea cu mama lui.
• – Cum se purta cu personalul?
• – Ca un om obișnuit. Vorbea foarte frumos cu noi, doar că nițel mai greu, ca acum; ne duceam cu el și stăteam de vorbă în curte, care era așa de frumoasă, la poartă, prin livadă și la moară. Când mergeam la măcinat, se suia pe scări și-i plăcea să toarne grăunțe între pietrele morii. Îl întrebam: „Majestate, cum e să ai atâta răspundere?” Iar el spunea: „Dumnezeu știe… M-am obișnuit; de copil, conduc singur mașina…”
• – Avea și momente în care era retras?
• – El ar fi vrut, că așa era firea lui, da’ nu-l lăsa maică-sa deloc; ni-l aducea și noi plecam cu el la plimbare, râdeam și-i spuneam: „Majestate, cutare și cutare…” Iar el ne răspundea la fiecare, dar nu povestea; trebuia să-l ațâțăm noi.
• – Când ați plecat din palat și de ce?
• – Atunci când l-au fugărit pe el din țară, inspectorul general mi-a spus: „Ruxanda, vino-ncoace! Plecăm.” O lingură n-am luat. A venit notarul de la primărie și ne-a zis: „Măi, să nu vă prindă ziua aici, că-i gata!” …Și-am plecat. Atunci, comuniștii erau… Mamă, ce nici nu te gândeai! Majoritatea celor de pe domeniu au fost suiți într-un camion și duși la Segarcea și Periș, iar regele a luat-o încotro a văzut cu ochii… Am ascultat și eu vestea la aparat și am plâns… Pe urmă, comuniștii au luat și palatul, și ce era în el, și pământurile, și pădurile, tot. M-am dus pe la unul acasă și am văzut șifoniera de nuc, pe la altul era un pat, altul avea o masă… Tot au furat și-au distrus; într-o săptămână, au cărat tot.
• – Cum ați primit venirea comuniștilor?
• – Cu groază. Auzisem că închid în pușcării și omoară atâta lume; dacă nu le convenea ceva, îi încuiau pe toți. Pe Vasile, care era pădurar, au vrut să mi-l scoată din servici, că lucrase la palat; ca să scape, s-a înscris în partid. Da’ eu n-am vrut.
• – Ce a devenit palatul după aceea?
• – S-a băgat în el primăria; au furat și ăia ce a mai rămas… Și tot așa.
• – Cum ați întâmpinat revenirea regelui în țară după revoluție?
• – Atunci, am nădăjduit că se va întoarce pe tron; da’, acu, dacă-i de-o samă cu mine…
• – V-ați mai reîntâlnit cu el după revoluție?
• – Da; a venit acum vreo zece ani, cu regina. Eram la biserică, m-au chemat de la primărie ca să mă întâlnesc cu el și m-am dus. „Majestate, mă mai cunoști? Eu îs a lui Braniște [numele de fată].” „Da, da…” Și s-a înseninat. Mai întâi, i-am sărutat mâna ei, apoi a dat el mâna cu mine și ne-au tras în poză.
• – Ce amintire păstrați Familiei Regale?
• – Tare frumoasă! Toți mi-au fost dragi, da’ eu am avut de-a face numai cu mama lui Mihai și cu el.
• – Și de ce anume vă place mai mult să vă amintiți?
• – De palatul nostru, îmi aduc aminte întotdeauna; cât de bine ne era atunci…

Florin Bălănescu