ROMÂNIA ÎN ANUL MARII UNIRI – C[entum]
Revista Luceafărul (Bt), Anul – X

Pamflet de Marin IFRIM

De pe cardul olguței

Mă uit la pensia mea, în locul acela intim unde numai bugetarii își bagă
degetele în card. E ditamai pensia sau nu e deloc, e ca madam olguța.
Când crește se micșorează și invers. Am fost sclav peste 46 de ani, am
Muncit pe plantația de bumbac a patriei. Acum olguța îmi dă pensie
În fiecare seară, din ce în ce mai pensionată. Mă uit la rușinea mea.
Încă se vede, încă se duce în sus, spre necazul necalificat al olguței.
Există femei și pensii cărora nu le-ai face nimic. Nu știu de ce. Nu mă
Pricep la pensii pensionate. Și nici la (mio)cardul olguței. Cea care îmi
Mângâie pensia. Pensia mea are unghii ojate, ușor de dus în sus. Mersi
Olguța. Să-mi crești pensia cu rujul tău. Ce volguță ești. Ia-mi cardul
În brațe, dilată ochii la dumnealui cu tot respectul proletar cuvenit. olguță
A poporului, eu nu-ți văd nici măcar prima cifră din fundul tău cățărâtor,
Nu exiști decât în imaginația mea. Nu pot ca să te pup. Nu pot. Ai asfalt
Netezit peste tot. Du-te la pensia mea și vezi ce nu poți face cu ea…
Ce neetedă ești. Crește, du-te în sus, în jos, fă ce știi tu mai bine. Ești
Unde nu ai visat niciodată. La buricul patriei patriotate. olguțooo…