Primit pentru publicare: 31 aug. 2016
Autor: Ion N. OPREA, Membru Fondator de Onoare al Rev. Luceafărul (Bt)
Publicat: 31 aug. 2016
Redactor ediție: Olivian IVANICIUC
Editor: Ion ISTRATE

De Ziua limbii române-31 august, avem un nume: Cenaclul Prieteniei

Cenaclul nostru de la distanță, la propunerea colegului nostru, Ioan Grămadă, însuflețitorul și proprietarul Complexului – Muzeal – etnografic de la Capul Satului, Câmpulung-Moldovenesc, Suceava, are numele  începând cu ziua de 31 august a.c. de Cenaclul Prieteniei.

La capătul a zece volume, antologii, poezie și proză, pe o temă dată, ne-am oprit locului o clipă, și meditând, scriem al XI-lea volum despre DECANIADA ANTOLOGIILOR (noastre) – VIS ÎMPLINIT, cumpănind realizările de până acum și gândind către tema următoare, foarte la ordinea zilei – FAMILIA, cu frumusețea și hibile ei. Cine vrea să participe la clarificarea lucrurilor în acest domeniu, FAMILIA,  îi invităm să ne contacteze, să ne scrie, Cenaclul PRIETENIEI îi așteaptă cu opera lor, pe care o tratăm ca pe a noastră…

Spuneam, volumul în pregătire, DECANIADA, este al bilanțului, ca să ne exprime, am selecționat din mulțimea textelor primite pe cel al domnului  pofesor Traian Nistiriuc, să vă vorbească și Dumneavoastră, ca și nouă cu anticipație, despre CĂRȚILE noastre, realizate,  un adevărat bilanț.

Dar mai întâi precizarea pentru cartea pe o temă dată, antologie, poezie și proză, vă așteptăm lucrările, cel mult zece pagini expediate prin  net, Times New Roman, corp 12, cu diacritice, către Ana Dumitrescu și Ion N. Oprea, până cel târziu la 1 noiembrie 2016.

        Dau cuvântul bilanțierului, Ion N. Oprea

Prof. Traian Nistiriuc-Ivanciu,
Câmpulung Moldovenesc

La ceas de bilanţ

             Lăudabilă – iniţiativa de a ne  opri, de a răsufla adânc, punându-ne ordine în bătaia neregulată a inimii şi de a reflecta cu obiectivitate (şi de ce nu, şi subiectiv?!) asupra drumului străbătut în zece etape, începând cu „Românii, aşa cum sunt” şi terminând cu „Dincoace…Dincolo…Respectul!”.

           Oprire care, printre altele, are ca obiectiv şi realizarea încă a unui volum (al XI-lea) – un volum despre celelalte zece, acumulare de energie , pentru o nouă lansare în spaţiul cunoaşterii a încă zece încărcături…culturale.

            Dragi colegi în ale scrisului!

          Domnul I. N. Oprea, acest generos Mecena al momentului, când mai toate uşile spre exprimare ne sunt închise, nu prin binecunoscuta cenzură ci prin neglijare (Dă-le foame, că mor ei, singuri!) – ne-a adunat din toate colţurile oropsitei noastre ţări, de la mari distanţe, cu scopul de a ne apropia. Şi, cred eu (şi nu numai…) că a reuşit. A reuşit să ne apropie înstrăinătoarele depărtări, gândurile şi sentimentele.

           După zece „staţionări”, în gări având pe frontispiciu   opinii eterogene, opuse ori similare  despre:cum sunt românii; prietenie şi prieteni; singurătate; dragoste; dor de casă; viaţă; reviste; neuitare; dincoace şi dincolo; respect etc. – iată-ne la sfârşit de ciclu în faţa unui 10 binemeritat şi binecuvântat! Îl merităm cu toţii şi cu prisosinţă, motivându-l prin: prezenţă la mai toate temele propuse; luare de cuvânt şi de poziţie; respect pentru limba română şi reciproc pentru părerile celorlalţi, chiar dacă nu converg întotdeauna cu ale noastre; sinceritate şi trăire profundă; combatere a imposturii; respingere a superficialului şi a minciunii; condamnare a politicianismului egoist şi rău intenţionat, a făţărniciei; cultivare a patriotismului, a omeniei şi a înţelegerii celor în suferinţă, etc.

           Chiar dacă din unele puncte de vedere nu ne-am ridicat cu toţii la cote superlative şi agreate la unison;chiar dacă am fost uneori ignoraţi ori persiflaţi de vedetismul unor culturnici actuali, aflaţi în graţiile şi în solda actualului regim; chiar dacă, din când în când, disputele în contradictoriu s-au desfăşurat sub stindardul binecunoscutului conflict dintre „părinţi şi copii” – dintre tradiţionalism şi modernism; sunt convins că am scris cu toţii din adâncul sufletului, fără ideea de a abandona valorile trecutului sau binefacerile preluării critice (încă o dată: critice!) a facilităţilor aduse de aşa numita „integrare şi globalizare” a tot ce mişcă, din proprie iniţiativă, pe acest pământ.

             Putem fi acuzaţi de generaţia mai tânără de multe metehne: că ne considerăm atotştiutori, dar ne exprimăm cam simplu pentru aceasta; că ideile noastre sunt de când lumea – mai exact, învechite; că sentimentalismul şi slăbiciunile sufleteşti ne orbesc supleţea gândirii; că avem nostalgiile unui trecut idealizat, numai de dragul opoziţiei cu prezentul; că manifestăm prudenţă excesivă şi reţinere răutăcioasă în acceptarea progresului etc.

             Dar nu putem accepta teribilismul neargumentat al unor începători în ale vieţii (Viză specială pentru confraţi asemenea „ameninţătorului” D. Cristea – Enache!) sau nepăsarea interesată , cu care suntem receptaţi de regimurile post-decembriste; de agresiunea la care suntem supuşi de cei care sunt plătiţi ca să le ridice ode şi osanale.

          Nu putem accepta, la nesfârşit, punerea şi pe copiii şi pe nepoţii noştri, a etichetei „generaţie de sacrificiu” (La război , se spune „carne de tun”!) aşa cum a fost pusă pe a noastră, cu promisiunea, niciodată onorată, că ni se asigură, în acest fel, un viitor fericit pentru dragii noştri urmaşi.

          Nu putem accepta, fără nici o replică, urcarea în „turnul de fildeş” a unor voci care ne-ar fi reprezentat cu mai multă acuitate în faţa autorităţilor interne şi externe.(Îmi răsună şi acum, neplăcut în urechi, părerea unui fost preşedinte că „şcoala scoate …filozofi, ba nu, rectific:tâmpiţi!” – şi asta în faţa tăcerii laşe a unui filozof de marcă. Acesta a înghiţit mizeria şi şi-a văzut de propriile interese!)Tot între paranteze îmi place să pun şi să uit convingerile altor asemenea acestuia, care – în loc să se revendice ca urmaşi ai acelora ce nu au cedat şi, ca urmare, au umplut temniţele în perioada de după aşa numita „eliberare” din 1944 – au început să acuze defectele capitale ale poporului nostru , să ne denigreze valorile trecutului (alte popoare, cu mitizarea; noi, cu demitizarea!) şi incultura urât mirositoare a contemporanilor.(„Păcat că această ţară frumoasă e locuită!” Nu-i aşa, dragi tovarăşi?!)

          Totuşi, fiind la ceas de bilanţ, e necesar a preciza că cele spuse până aici nu îmi aparţin în exclusivitate, ci sunt reacţii la opiniile colegilor mei de cenaclu, opinii expuse în cele zece antologii tematice apărute.

           În acelaşi context îmi mărturisesc empatia cu majoritatea cenacliştilor, alegând dintre aceştia pe cei care au contribuit decisiv la „umplerea” cu idei şi sentimente a cărţilor în discuţie: Gheorghe Clapa (sprijin de nădejde pentru treimea : I.N.Oprea – Ana Dumitrescu – Constantin Huşanu); fraţii Bejinariu (urmaşi destoinici ai cărturarilor bucovineni Hurmuzachi şi Lecca Morariu); Martha Eşanu (cu postfeţele sale, pertinente şi sintetice); Ioan Grămadă (pentru generozitatea sa unificatoare; cei din Câmpulungul Bucovinei îi datorează prezenţa lor în cărţile despre care facem vorbire); Teona Scopos (inteligenţă, suflet ales şi talent poetic); Doina Dobreanu (model de rezistenţă demnă la nenorocirile vieţii); Marian Malciu (argumente exprimate echilibrat şi convingător);Ioan Dănilă (competenţă şi distanţare universitară); Vasile Fetescu (utile aforisme şi lirism cumpănit);Vasile Filip (la harţă cu destinul implacabil şi cu profunde trăiri poetice);Silvestru Pânzariu (cu marea sa pasiune pentru cărţi, forţă evocatoare); Silvia-Lucia Podeanu (luciditate introspectivă; versuri emoţionante);Cornel Văleanu (reflecţii amare la cruzimea războaielor);Ion Grigoroiu (lirism autentic şi penetrant – atât în proză cât şi în poezie; unificator al artiştilor brăileni şi nu numai …;mulţumiri şi recunoştinţă din partea cenacliştilor „Florii de colţ”!);Jane Margareta Şerban și Iulia Șerban (actualizare obiectivă a unor citate celebre);Aurel Panfil (pentru că ne învaţă să râdem la…dentist!);Geta Modiga (exactitate şi fler în observarea comportamentului cotidian)…

          În loc de concluzie la cele observate mai sus, îmi pun întrebarea : Oare prin ce trăsături atrag spre lectură cele zece antologii ale cenacliştilor de la distanţă? Şi încerc să răspund: Prin diversitatea domeniilor abordate de persoane cu profesiuni şi vârste diferite; prin sinceritatea mărturisirilor şi evocarea unor experienţe personale; prin puterea de a înţelege societatea în care ne consumăm nefericirile soartei, de a ne asuma greşelile trecutului; prin dezavuarea imposturii, a subculturii şi facilului, a lipsei de patriotism; prin frumuseţea exprimării într-o limbă corectă, expresivă, încărcată cu valenţe umoristice şi metaforice.

  28.08.2016

Primit, 3o  august 2016