Gheorghe STROIA

Ne iartă, Mărite !

La ceas de tăcere ascunsă,
Cu ochii în lacrimi de seară,
Doar gândul plecat spre luceferi
Pe suflete picură ceară.

Din cer se aude un scâncet
Copilul de aur iar plânge
Şi plânsetu-i arde în noapte
Cu urme şi slove de sânge.

Lumina-i din ochi se răsfrânge
Spre dealuri şi munţi, către mare
Pământul întreg îl cuprinde
Departe, din zare în zare.

Tristeţea-i pe chip se citeşte
În juru-i stau stele aprinse
Pământu-i trecut în uitare,
De veghe, doar candele stinse.

Luceafăr la vreme de seară,
Luceafăr aprins peste lume,
Din ce supernovă răsari
De cazi spre întinsă genune?

Ne iartă, Mărite Luceafăr:
Lumina din candele-am stins
Şi-n cerul cu mâini ca de ceară
Iubirea, nicicând, n-am atins!

Ne iartă, Mărite Luceafăr:
Pământu-n genune-am schimbat,
Tot cerul în râuri de sânge,
Lumina, din noi, am uitat!