Adrian IRAȘOC

,,[…] Când alții își petrec timpul în locuri obscure și cu oameni de proastă calitate, eu îmi scriu frustrările, trăirile sau sentimentele de iubire și recunoștință față de oamenii la care țin și pe care îi apreciez enorm. […].  Și aș vrea să las ceva bun în urma mea, […]. M-am simțit minunat să văd că oameni mari precum Vasile Popovici sau Maria Crocy și-au făcut timp să-mi citească poeziile și să empatizeze cu un tânăr lipsit de experiență ce avea să crească odată cu timpul și având încurajările lor în spate. […].”

Poetul

(24 octombrie 2016)

In memoriam Vasile Popovici

Se stinge în versuri comoară română,
Un stâlp al națiunii subit a căzut,
El urcă în ceruri, primește cunună,
Tezaur ne lasă, iar glasul mi-e mut…

În lacrimi e satul, în doliu suspină,
Ne lasă poetul iubitului neam,
E mare durerea când frunza-i rugină,
Când versuri frumoase ne bat, azi, în geam…

Cu noi va rămâne; poetul nu moare,
Doar trupul se scrie la țintirim,
Căci versul trăiește în clipe amare,
Iubindu-l, cu drag de el ne-amintim…