Alin DAROI

Actul Melopeei

Pe scena unui teatru mic,
Actoru-și puse-n tâmplă arma,
Era frumos, era sublim
Era una cu drama

Prin teatrul, de acum pustiu
O adiere-i purta chipul,
Frumoasă ca și orhideea,
El iubise-o Melopeea;

Pe scaunele din satin
Doar amintiri, mai vedeau scena
Cu ochii mari ca de copii,
Prințesa cum își poartă trena.

Ofta cu greu, bietul actor,
Strivit de greutate,
Și singura, salvare-a sa
Acum era departe.

Se mistuia ca un chibrit,
Prin paturi cu petale,
O! Melopee unde ești?
Să-mi dai din nou culoare;

Doar, amintirea îi răspunse
În cioburi și cristale,
”Hai, fă-o, tu ce mai aștepți?
Nu-mi pasă de-a ta cale!”

Actorul, mai privi din nou,
O sală ce-i pustie,
Și cu surâs de om nebun,
Simâi ce va să vie:

Un bubuit de tunet,
Tăcerea-i sfâșiată,
Loky, râsul său suprem,
Reverbera prin piatră,

A mai plecat înc-un actor,
O dramă fără acte,
Atâția alții, sunt ca el,
Cu Melopeele departe.