Gina-Emanuela COJOCARIU

Născută, 4 dec. 1973, Botoșani, provine dintr-o familie de profesori botoșăneni.

A urmat studiile primare, gimnaziale și liceale în Botoșani.
Este licențiată în Română-franceză, la Faclutatea de Litere a Universității „Al. I. Cuza” din Iaşi.
După abslovirea facultății, din 1996, este profesor de Limba și literatura română în învățământul gimnazial (Școala ,,Ștefan cel Mare”) din municipiul Botoșani, o activitate susținută de o muncă intensă în domeniul educației și cel al perfecționării profesionale, cu participări la mai multe stagii de pregătire. Preocupată permanent pentru ,,o școală altfel”, încearcă să evite monotonia în procesul de predare-învățare-evaluare și să atingă standarde superioare, acceptabile și adecvate elevilor.

Iubește literatura și, după cum afirmă, sigură de sine, este îndrăgostită de poezie, cu o vădită disponibilitate pentru activităţi artistice diverse și o implicare curajoasă în acțiunile cultural-educative la nivelul şcolii și judeţului.
De-a lungul timpului, a coordonat proiecte precum: „Mari scriitori români”, Festivalul Judeţean „Ion Creangă”, „Personalităţi literare moldovene”, „Clubul de lectură”, dezvoltând parteneriate europene importante, ca exemple de bune practici pentru profesori şi elevi, pentru conştientizarea identității noastre privind moştenirea culturală şi promovarea valorilor tradiționale românești: „National stories illustrated”, „Story Telling”, „Poésie et musique”.
*
La Luceafărul debutează acum, și este un debut absolut, cu:

Azi despre primăvară

Am iubit mereu primăvara.
M-a fascinat.
ador să o privesc cum tace
cu albastrul ei adânc
sau ne minte cu aerul călduţ, parfumat
sau se bâlbâie aiurea.

Primăvara are pentru mine o lumină a ei,
Primăvara are o sensibilitate a ei,
o teamă, o nelinişte, o zbatere ciudată.
Atunci plouă cu ghiocei şi violete
şi primăvara umblă despletită pe străzi
ca într-un nebunesc carnaval.
Florile albastre şi crude
se înalţă sfioase spre soare
care face să răsară frunzişul
pe arborii goi.

Prea tandre buburuze
cu gând de măritiş
urcă domol
spre vârfuri de iarbă verde.

Iubesc primăvara.
Eu am de mult timp o primăvară doar a mea
în care trăiesc liberă şi fericită.
Aici toţi oamenii sunt frumoşi,
ferestrele deschise,
cerul aproape,
munţii înalţi până la soare.
Aici e multă linişte şi lumină.
O ţin aproape de mine tot anul.
În suflet.
Chiar dacă timpul nu mă lasă întotdeauna
să o păstrez acolo.

Primăvara e anotimpul înfloririi.
Şi vine ca o veste frumoasă din cer,
o veste pe care o murmură seara pădurea.
Vine cu narcişi, cu crini,
cu timp cald.
E zborul unui fluture,
e zvonul pârâului,
e cântecul sufletului meu.

Ieşim din iarnă cu seninătate
şi cu sufletul uşor.
Avem înainte încă 1000 de primăveri,
suntem fericiţi.

Primăvara ştie să mă strige pe nume.
Din cauza asta o iubesc atât de mult,
pentru că, dincolo de orice poveste,
ştie să-mi spună zâmbind,
bătându-mă uşor pe umăr:
„hei, salut, stai liniştită, sunt aici”.