Decembre se întoarce

Dorinţa mea apune, iarna zace-n pomi,
Cărările se duc înspre eternitate,
Decembre se întoarce, sub norii săi molcomi
Trec ciorile grăbite cernind singurătate.

Ce tristă seară este lipită-n geamul meu,
Sub aripile ude un înger se chirceşte,
Decembre răsuceşte în seara asta ţara,
Sub prapuri de cristal pârâul sfânt icneşte.

Ca nişte mori de vânt viscolul vuieşte,
În bezna fulguită un clopot rece bate,
Iar în noaptea groasă cu sclipiri de stele,
O pasăre de taină strigă după moarte.

Se plimbă în clepsidră nisipul cumpătat,
Lătratul răvăşit e vis de grea ocară,
Veciile sunt moarte, iar timpu-ngenuncheat,
Pe sforile tristeţii durerea mea coboară.
03 Decembrie 2010

La ora nopţii

Aşa te văd acum la ora nopţii,
Aprinsă lângă stele tremurânde,
Aş vrea să te aduc în drumul sorţii,
Cu visele din somn alunecânde.

Arată-te în poarta ta de crini,
Amirosind a lună şi a rouă,
Purtând pe cap coroană de lumini
Şi ochii strălucind a lună nouă.

Între noi se aprinde noua cărare,
Ard păsări la răscrucile de stele,
Şi strigăte străbat ademenitoare,
Când îmi scotocesc depărtările mele.

Aşa risipă nici n-a mai fost,
Pereţii par acum că au să cadă,
Zăpada-i mai albă decât a fost
Iar o linişte dă buzna în stradă.
05 Decembrie 2010

Te aştept

Te-aştept rezemat de-o idee proscrisă,
Prin frigul casei mele trecea un zeu de fum,
Absenţa ta smulgea arbori grei din mine,
Iar vântul agitat mă-ntreba de tine.

De-atâta augustă toamnă nu mai am habar
Şi ploi morocănoase ce bat fereastra mea.
Cuvântul mi se sparge şi vomită sânge,
Pe umeri port un vis care mă înfrânge.

Dar cât să mai aştept s-a înnoptat în mine,
Drumul mi-e tăiat de zodii ascuţite,
Aş vrea să adorm în faptu-mbrăţişării,
Iar chipul tău să fie martoru-ntâmplării.
01 Decembrie 2010

Pe urmele paşilor mei

E vârsta aceasta, lună plină de toamnă
Şi urcă în tren un gând către tine, doamnă.
Un duh răcoros apleacă toate florile,
Sub pleoape se-adună însingurările.

La umbra încremenită a unui foc stins,
Copilul din mine-i parcă tot mai învins;
Iluzia mea oarbă te aşteaptă în casă
Şi-n vis îmi veneai spre mine mireasă.

Curaj n-am avut vreodată să-ţi cer
O privire, care, să mă înalţe la cer.
Pe umăr doar te-am mângâiat cuminte,
Pe sâni sărutându-te numai în minte.

Aşteaptă pe prag un vis repetat şi plânge,
Precum un înger cu palme pline de sânge,
L-aş pune în ramă în vii acuarele,
Dar ochii rătăcesc în lacrimi rebele.
29 Noiembrie 2010

New York-ul unul din cele mai aglomerate oraşe din lume
Singurătatea-i aceeaşi ca într-o ţară fără de nume.