Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

    Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 13 → 2021

    Dedicații lui Eminescu și Veronică Micle, poezii de Maria Cuțan

    Primit pentru publicare: 14 oct.2015
    Autor: Nicolae IOSUB, redactor la rev. Luceafărul(Bt)
    Publicat: 14 oct.2015

     

    DEDICAŢII LUI EMINESCU ŞI VERONICĂI MICLE

    Poezii de Maria Cunţan

     

        Poeta Maria Cunţan (1862- 1935), a publicat mai multe cărţi de poezii şi traduceri, folosind şi pseudonimele Liliac şi Rim.

       În anul 1901 începe să colaboreze la revistele ,,Convorbiri literare” şi ,,Semănătorul”, fiind apreciată de Titu Maiorescu şi Garabet Ibrăileanu.

        A scris şase volume de poezii şi mai multe traduceri. În cartea intitulată ,,Din caierul vremii”, apărută în 1916, poeta scrie două poezii dedicate memoriei lui Mihai Eminescu şi una dedicată poetei Veronica Micle.

        Redăm aceste două poezii, dedicate lui Mihai Eminescu şi Veronicăi Micle, poezii ce omagiază pe cei doi poeţi, uniţi prin dragoste şi poezie.

     

                   LUI MIHAIL EMINESCU

     

    Ne-ai încălzit ca razele de soare

    Care deschid întâiul trandafir,

    Poet erou al dragostei în floare,

    Al chinurilor ei supus martir.

     

    Apostol într-a neamului durere

    Tălmăcitor al vremilor ce vin,

    Ce-ai dat avânt, lumină şi putere

    Nu farmecele cântecului lin.

     

    Luceafărul din zări îţi era frate,

    Cu el ai dat pământului ocol,

    Din flori de tei în plete scuturate

    Tu ai făcut al visului simbol.

     

    Din doină freamăt crunt de vitejie

    Şi din satiră fulgere ce frâng,

    Azi vieaţa noastră ţi se-nchină ţie

    Întreagă, pe când inimile plâng.

     

    Cântăm încet şi faţa ne e udă

    Ne pică lacrămile tot mai des,

    Căci ai avut o soartă-atât de crudă…

    Şi plângem fiindcă nu te-am înţeles.

            (Maria Cunţan- 1916)

     

    LA VERONICA MICLE

     

    Aş vrea la groapa ta să viu

    Pe locuri depărtate,

    În zile negre când pustiu

    De dor inima-mi bate.

     

    Şoptească vântul prin cireşi,

    Iar luna să lumine,

    Şi tu de supt pământ să eşi,

    Zâmbind să vii la mine.

     

    Lumina visului bălai

    A celui fără moarte,

    Din văi de raze să răsai

    Şi norii să te poarte.

     

    Cu părul lung şi despletit,

    O mitică crăiasă,

    Pe capul cel dumnezeit

    Cunună de mireasă.

     

    Să mă-nfioare-un dor şi-un gând

    Ca o cucernicie:

    Ferice căreia un sfânt

    I s-a-nchinat ca ţie:

    (Maria Cunţan- 1916)

     



    Abonare la articole via email

    Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

    Alătură-te celorlalți 2.661 de abonați

    2 comentarii la acestă însemnare

    1. D.M. Gaftoneanu spune:

      …APRECIERI, DEOSEBIT!

    2. Mercurean Maria spune:

      O autentica Maria Cuntan(numele de fata al meu), Sibiu, am citit despre dansa cu ajutorul internetului. Ce interesant, a ramas fata nemaritata, a trait 72 ani. Interesante versuri!

    Lasă un comentariu

    Drept de autor © 2009-2021 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
    Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
    Server virtual Romania

    Statistici T5