Revista Luceafărul: Anul XII, Nr. 1 (133), Ianuarie 2020
V-ați iubit vreodată țara?
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: ISSN 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE

DEGEABA… UN EMINESCU!

Primit pentru publicare: 14 Ian. 2020
Autor: Ciprian ANTOCHE, redactor șef  – Revista Luceafărul
Publicat: 14 Ian. 2020
© Ciprian Antoche, © Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE

DEGEABA… UN EMINESCU!

Degeaba, Eminescu ai fost un bard pentru țară
Asemenea altor ție și altora ce vor veni,
Căci pâcla de dorință s-a așternut tot mai rară
Peste a noastră luptă ce-n sânge ne-o muri.

Degeaba, Eminescu ai tot luptat amar cu scrisul
Să rupi frății chiabure și falsele tratate,
Căci iaca-i adevărul și scurs ne este visul
Acel de-a strânge-n Țară pe Frate lângă Frate.

Degeaba au murit bunici, părinți și fiii lor
Scormonind cu unghiile țărâna cea sfântă,
Sfâșâindu-și hainele sub jugul apăsător
Și privirea robită de trudă căruntă!

De ce au murit, pentru ce atâta jertfă în sânge
Cu patimi ce-au apăsat din moși în strămoși?
Să vadă a lor moștenire cum zace și plânge
În frig și în foame,​ nedemni de a fi astăzi rocoși?

A lor râvnă și-a lor dorință de țară
I-au robit în vecie sub scoarța pământului greu,
Zdrobiți de-a fi liberi sub zarea jivină și-amară
Uitați au fost vremii, sărmani de mereu.

Plâng codrii haiduci și lacrima lor curge
Prin râuri cu spume ce scaldă râvnirea de Glie,
Hrănind lanuri de grâne și setea din turmele murge
Ce pasc și se roagă în zale și lanț de robie.

Vulturi pleșuvi ochesc slabii zilei de azi
Tronați sus pe naltul cu lipsă de soare,
Pâcla umană astupă în valuri scursura de brazi
Cerșind boț de pâine din grâul ce-a fost și tot moare.

Degeaba au murit neamuri trecute din neamuri
Lăsând peste vremuri o țară curată și mare,
Căci peste ani, poporul vândut și în hamuri
Își duce cu moartea alături năduful spre zare.

Copiii își mușcă părinții sub ordinul mâinii străine
Drept mulțumire că i-au purtat prin lume de mână,
Mai sus de părinte e cel ce-asuprește și vine
Să-și moaie tăișul de paloș în a noastră Glie Română.

Cei tineri au învățat repede gustul puterii
În umbra mai marilor țării prelați,
Uitate sunt toate, miros cu valul izul averii
Cu sluga în rând, din slugi amărâte-s argați.

Schimbat-au doar timpul, azi unul ce venetic este
Chemat să-și arate puterea străină de limbă,
A fi român doar cu nume, în veci nu poate fi veste
Căci totu-i la fel, doar lanțul robiei se schimbă.

Să vii, Eminescu, coboară jos printre noi cei mulți
Să mângâi crestele noastre de foame albite,
Cu-a ta oblojire ce-i caldă, poporul român să-l ajuți
Că-i necăjit și olog, un sărac ce șade-n grădini aurite.