Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

    Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 13 → 2021

    DEGEABA… UN EMINESCU!

    Revista Luceafărul: Anul XII, Nr. 1 (133), Ianuarie 2020
    V-ați iubit vreodată țara?
    Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
    ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
    ISSN: ISSN 2067 – 2144 (formatul tipărit)
    Director: Ion ISTRATE

    DEGEABA… UN EMINESCU!

    Primit pentru publicare: 14 Ian. 2020
    Autor: Ciprian ANTOCHE, redactor șef  – Revista Luceafărul
    Publicat: 14 Ian. 2020
    © Ciprian Antoche© Revista Luceafărul
    Editor: Ion ISTRATE


    DEGEABA… UN EMINESCU!

    Degeaba, Eminescu ai fost un bard pentru țară
    Asemenea altor ție și altora ce vor veni,
    Căci pâcla de dorință s-a așternut tot mai rară
    Peste a noastră luptă ce-n sânge ne-o muri.

    Degeaba, Eminescu ai tot luptat amar cu scrisul
    Să rupi frății chiabure și falsele tratate,
    Căci iaca-i adevărul și scurs ne este visul
    Acel de-a strânge-n Țară pe Frate lângă Frate.

    Degeaba au murit bunici, părinți și fiii lor
    Scormonind cu unghiile țărâna cea sfântă,
    Sfâșâindu-și hainele sub jugul apăsător
    Și privirea robită de trudă căruntă!

    De ce au murit, pentru ce atâta jertfă în sânge
    Cu patimi ce-au apăsat din moși în strămoși?
    Să vadă a lor moștenire cum zace și plânge
    În frig și în foame,​ nedemni de a fi astăzi rocoși?

    A lor râvnă și-a lor dorință de țară
    I-au robit în vecie sub scoarța pământului greu,
    Zdrobiți de-a fi liberi sub zarea jivină și-amară
    Uitați au fost vremii, sărmani de mereu.

    Plâng codrii haiduci și lacrima lor curge
    Prin râuri cu spume ce scaldă râvnirea de Glie,
    Hrănind lanuri de grâne și setea din turmele murge
    Ce pasc și se roagă în zale și lanț de robie.

    Vulturi pleșuvi ochesc slabii zilei de azi
    Tronați sus pe naltul cu lipsă de soare,
    Pâcla umană astupă în valuri scursura de brazi
    Cerșind boț de pâine din grâul ce-a fost și tot moare.

    Degeaba au murit neamuri trecute din neamuri
    Lăsând peste vremuri o țară curată și mare,
    Căci peste ani, poporul vândut și în hamuri
    Își duce cu moartea alături năduful spre zare.

    Copiii își mușcă părinții sub ordinul mâinii străine
    Drept mulțumire că i-au purtat prin lume de mână,
    Mai sus de părinte e cel ce-asuprește și vine
    Să-și moaie tăișul de paloș în a noastră Glie Română.

    Cei tineri au învățat repede gustul puterii
    În umbra mai marilor țării prelați,
    Uitate sunt toate, miros cu valul izul averii
    Cu sluga în rând, din slugi amărâte-s argați.

    Schimbat-au doar timpul, azi unul ce venetic este
    Chemat să-și arate puterea străină de limbă,
    A fi român doar cu nume, în veci nu poate fi veste
    Căci totu-i la fel, doar lanțul robiei se schimbă.

    Să vii, Eminescu, coboară jos printre noi cei mulți
    Să mângâi crestele noastre de foame albite,
    Cu-a ta oblojire ce-i caldă, poporul român să-l ajuți
    Că-i necăjit și olog, un sărac ce șade-n grădini aurite.



    Abonare la articole via email

    Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

    Alătură-te celorlalți 2.661 de abonați.

    Lasă un comentariu

    Drept de autor © 2009-2022 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
    Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
    Server virtual Romania

    Statistici T5