Departe sunt…

Departe sunt de tine-acum
Și cugetul mă împresoară.
Te văd și azi pe-același drum
Când te-ntâlnii întâia oară.

Acele buze sângerii…
Și ochii tăi de domnișoară,
Frumosu-ți chip ce oglindi
Un suflet vergur de fecioară !

Cu timpul ce de-atunci s-a scurs
Mi-apari mereu în amintire
Și parcă-n inimă-s străpuns
De-o searbădă neîmplinire.

Dar nu sunt eu cel vinovat
Că între noi s-a stins iubirea,
Ci tu ai fost că ai lăsat
Ne-ncrederea-ți câștige firea.

Și de atunci mă tot gândesc
Cum ar fi fost a nu te pierde,
De-ai fi-nțeles că te iubesc
Lăsând amoru-mi, te dezmierde.

În dimineți alături eu
Seninu-ți fi găsit aproape
Și te-aș fi deșteptat mereu
Cu un sărut aprins pe pleoape.

Cât îmi ești dragă îți fi spus
Încă din zorii dimineții
Și-ți fi destăinuit conclus
Că tu îmi ești minunea vieții.

Și pe-nserat să fi privit
Cu tine-alături totdeauna
Luceafărul, la asfințit,
Lucind în unison cu luna.

Sufletul tău își fi avut
Împăciuirea mult dorită
Lângă al meu ce te-ar fi vrut
Încrezătoare, fericită.

Departe de-unul suntem noi
Și-aș vrea gândirea-mi, te ajungă
Cu remușcări transpuse-n ploi
Pe inimă având să-ți curgă.

Iar dacă vrei cumva acum
Ca a mea inimă te ierte
Întoarce-te puțin din drum
Și lasă-ți inima te certe.

Căci în dovadă cu păcat
În solitudine-l simt parcă –
Amorul tău exagerat –
Vrând lacrimile mele-mi stoarcă.