Ţinând pios a rugă mâinile-mi spre ‘Naltul, un şomoiog de raze-n palma mea se-opri, zorind prin emergenţă, stăpânindu-şi saltul, transcedentând eterul, misterul îl spori. M-aplec răsfrânt asupra rosturilor firii, bezmetic, pus pe harţă şi pe şotii, parcă, sfidând imensităţile nemărginirii, deşertăciuni eclesiastice mă-ncearcă.
…Consistent si concentrat!