Ţinând pios a rugă mâinile-mi spre ‘Naltul,
un şomoiog de raze-n palma mea se-opri,
zorind prin emergenţă, stăpânindu-şi saltul,
transcedentând eterul, misterul îl spori.
M-aplec răsfrânt asupra rosturilor firii,
bezmetic, pus pe harţă şi pe şotii, parcă,
sfidând imensităţile nemărginirii,
deşertăciuni eclesiastice mă-ncearcă.
…Consistent si concentrat!