Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 10 → 2018
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

Despre broaște…

ROMÂNIA ÎN ANUL MARII UNIRI – C[entum]
Revista Luceafărul (Bt), Anul – X

Despre broaște…

Primit pentru publicare: 11 Sept. 2018
Pamflet de Marin IFRIM
Publicat: 11 Sept. 2018
Editor: Ion ISTRATE

 

 

Klaus e în călduri. Fierbe la foc intens. Mai vrea încă odată. Plânge ca un copil după dinții noului mandat. Știe, simte că a cam belit-o. Nu mai e loc pentru el în cartier. Să-și potrivească prohabul și gâtul în altă parte, acasă la el, la (a)casele sale cu ghinion. Mi-e silă de el la fel ca de Ragnea. Cu ce am greșit noi? Cine ne sparge prezervativul electoral de ne tot alegem cu astfel de infatuați cu fețe flatulente? Trăim într-o țară în care nu mai avem de ales. Nici președinte, nici parlament, nici și nici. O țară stricată de ”kalașnikoavele” lui Iliescu, în 1989, cu ajutorul total al cazoneriei. Ragnea și Klaus vor sfârși în anonimat. La B 1 Tv. mănâncă rahat tocat Barbu, ăla cu ochi de broască, despre lovitura din decembrie, împreună cu Doru revoluționeru. Acum, după trei decenii. Ca să ne uităm în altă parte! Nu la rânjetul lui Klaus și la belirea fasolei lui Ragnea.  Și-l mai avem în fruntea fundului pe un așa-zis avocat al pulimii, un sindicalist ratat, care, când gâlgăie, parcă belește beregata. Ce țară! Ce oameni imuni! Barbu ăsta de la tv. e dement în/din sine. Altfel, e un batracian de treabă. Când eram mic săpam pământul. La ceva adâncime dădeam de câte o broască râioasă. Știam din instinct că nu trebuie să o ating. Avea o piele ciudată, otrăvită, de parcă era îmbrăcată în uniformă cazonă. Celelalte broaște, cele firești, ne întrau în ”tindă”, în miezul nopții, și nu de deranjau deloc. Până și pisoiul Costel le accepta, nu se atingea de ele. Dormeau în papucii noștri. Erau silențioase. La cântecul cocoșului se retrăgeau în lumea lor. Cred că voiau doar un pic de căldură și adăpost. Acum văd altfel de broaște. O specie care roade sicriele din pământ. Nu ! Nu merge pe jos și nici în apă sau aer. Ne-am cam orăcăit destul. Noaptea adormeam în corul broaștelor. Locuiam la câteva sute de metri de balta satului. Se cânta la pian. Orăcăială acordată. Verdeața excesivă era denumită ”cămașa broaștei”. Revin cu detalii…

 



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celor 40 de abonați

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2018 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5