In acest moment omenirea este zguduită de un război pe care nimeni nu și-l mai putea imagina. Nu și-l mai putea imagina întrucât  istoria, destul de recentă de altfel, părea să fie suficientă pentru a dezarma orice încercare în acest sens. Se pare însă că memoria de scurtă durată să fi amorțit nervul central al celor care a făcut acest lucru posibil. 

Dacă în trecut cauzele războaielor erau cu totul diferite acum se  pare că ele își trag seva din incapacitatea societăților de a se reforma pe principii sănătoase, iar prizonieratul acestora în organizări de tip tribal, fac ca șeful de trib, de această dată ales pe calități mincinoase și pe o lipsă a unor valori minimale  să ia decizii, care după cum vedem afectează întreaga omenire. Dacă în vremuri arhaice șeful tribului(definind mica societate), dar responsabil cu supravețuirea ei, era ales pe criterii de meritocrație, astăzi șefului tribului(definind societățile în sens larg) este ales prin dol și fraudă ce are ca scop central conservarea propriei puteri și a celor care achiesează la ea, în detrimentul membrilor societății,  indiferent de dimensiunea ei. 

Pentru că ar fi de neconceput ca decidenții să reprezinte în deciziile lor întreaga societate, pe care ar face-o în acest fel complice cu războiul și implicit  cu atrocitățile pe care acesta le incumbă. Societatea în ansamblul ei este și creatoare de frumos, frumos care este incompatibil cu ceea ce presupune consecințele unui război. Un lucru îmbucurător este acela că anumiți oameni, din interiorul societății, i-au poziție față de război, care chiar dacă nu este suficientă face să crească lăstarii unei speranțe că totul nu-i pierdut.

Constatăm, cu nedumeririre, că în pofida artelor duse în timp pe cele mai înalte culmi, culturii create de omenire dealungul secolelor  sunt dintr-o dată anulate de șuieratul gloanțelor și de explozia rachetelor tot mai sofisticate dezvoltate în urma unui proces tehnologic pe care tot mintea omenească l-a  conceput. Și atunci ne întrebăm cum este posibil acest lucru!? Cum este posibil ca artele să tacă și tunurile să tragă, iar sunetul acestora să creeze o muzică, care face ca frumosul să fie înlocuit de tragedie, urmare a trupurilor sfârtecate și destinelor frânte?

Lucrurile sunt pe cât de complexe pe atât de simple. Deciziile, care duc la aceste atrocități, sunt luate de oameni, iar calitatea umană, în pofida dezvoltării artelor și culturii în acest secol, lasă de dorit și se degradează pe zi ce trece. Degradarea umană vine dintr-o ancorare nespecifică a individului modern spre material si acapararea de putere. Spre acumularea de valori materiale mai mult decât îi trebuie, pe orice căi și în orice condiții care îi fac pe acești indivizi ce au puterea de decizie să piardă contactul cu realitatea și să se creadă mai presus de societatea care i-a creat. Dacă omul  arhaic acumula atât cât îi trebuia, protejând un teritoriu suficient încât să asigure hrana membrilor comunității din care făcea parte, omul modern nu se mai regăsește în propriul său mediu și încearcă să-și pună amprenta vidului interior și lipsei de înțelegere a sensului vieții asupra întregului mapamond. Din acest motiv vedem știri care de care mai scandaloase,  ai caror artizani sunt acei indivizi care datorită averii acumulate au un cuvânt greu de spus în mersul societăților la nivel mondial. Din nefericire pentru omenire aceste poziții sunt la fel de periculoase  și provoacă la fel de multe victime la fel și ca deciziile celor care recurg în mod brutal la război. 

Într-o emisiune de luna trecută binecunoscutul  academician Constantin Bălăceanu-Stolnici a fost întrebat de reporter ce ar trebui să facem noi, ca nație, pentru a ne merge mai bine. Ca unul care am participat la mai multe conferințe  ale domnului profesor am anticipat răspunsul : ”Să îmbunățim sistemul de educație, să creăm un sistem educațional care să dezvolte în oamenii de mâine acele abilități care pot duce la o lume mai bună”.

Din punctul meu de vedere, acest lucru nu este valabil numai pentru noi, pentru întreaga omenire, întrucât sistemul educațional trebuie centrat pe racordarea individului către natura  sa umană, ci nu pe exacerbarea sentimentelor atavice din întunericul ființei sale. Libertatea individului nu presupune neapărat să lăsăm libere cele mai tenebroase nevoi ale sale, ci să le educăm și să le tratăm în spiritul celor mai nobile valori ale umanității.

De bună seamă că nerespectarea acestui corolar va crea conflicte în natura indivizilor, care odată ce ajung să ia decizii, nu le va lua în spiritul umanității, ci după propriile lor angoase și în acest fel se vor răsfrânge împotriva întregii omeniri.

Lipsa de educație în spiritul noilor provocări vor lăsa fiara din om să zburde liberă pe stradă, iar în orice moment putem să ne așteptăm ca aceasta să se dedea la prăpăd.

Ce înțeleg națiunile din acest război și cum se gândesc să răspundă!? În calcul nu se ia educarea națiunilor pentru a  le cultiva acele calități necombatante, ci înarmarea, creșterea procentului din PIB alocat înarmării.

Marii specialiști vor motiva acest demers prin faptul că acest lucru este necesar în vederea descurajării eventualelor acțiuni agresive ale unor state. Dar ce măsuri se vor lua pentru ca omul să fie apărat de el însuși?

                             Pavel Nicolaie-membru UZPR