Florian Illies
Despre două cărți publicate la Polirom –1913.Vara secolului  și Dragostea în vremea urii . Cronica unui sentiment, 1929-1938– cărți care atestă că Adevărul din ele poate fi după înțelegerea scriitorului ori a cititorului… relativ

            Despre „Dragostea în vremea urii. Cronica unui sentiment 1929-1939 am scris, pe scurt în Antologii nr. 68, Istorii, comentarii, miscelanea, Editura „Armonii Culturale”, Bacău, 2023, de data asta am să mă refer la amândouă cărțile, cum a făcut și Suplimentul de Cultură (SDC), Primul MAGAZIN CULTURAL DIN ROMÂNIA nr.813 din 22-28 mai 2023, realizat de Editura Polirom și Ziarul de Iași, care sub semnătura Nona Ropotam, mulțumesc,  discută cu autorul despre Adevărul și falsul din cărți, temă de actualitate.

•              Florian Illes, jurnalist de ivestigație, ca cel care „intră în atelierele artiștilor și în  spațiul intim al unor scriitori” – și dânsul unul dintre artiștii curiozităților – ca prin ceea ce află-caută să-și convingă și proprii cititori că „arta – prin existența ei – transcende  timpul și nici un curent artistic nu poate fi discutat în afara contextului social-istoric” al momentului. Cum comentează și doamna cu scrisul în CDS, Nona Ropotam, „se schimbă epocile, se schimbă și sistemele de evaluare, dar cu toate acestea unele opere de artă nu-și pierd valoarea, din contra și-o confirmă”- ceea ce rezultă și din opera Victor Brauner, descrisă mai sus. Însăși Vera, nepoata de soră,  s-a referit la ce susține și Florian Illies când ne pune în raftul cu cărți cele două volume, opera proprie, opera de artă nu-și pierde valoarea în timp,  din contra, rezistă, chiar dacă unele tablouri nu mai emoționează, ele rămânând în  istoria artei, sunt studiate și pot dobândi chiar noi valențe odată cu trecerea timpului. Este în totul și o „justificare oarecum dată de oamenii obișnuiți pentru creațiile celor care fac artă”, traduc eu spusele criticii de întâmpinare.
•         Scrie Nona Ropotan când se referă la „Între „Vara secoluluii” – traducere din limba germană și note  de Vasile V. Poenaru, 296 de pagini, apărută în 2016, apoi cu 360 de pagini în 2020 –  și „Cronica unui sentiment” – (fals) tratat de istoria artei” – în SDC, „citind cele două volume scrise de Florian  Illies și apărute la Editura Polirom, 1913.  Vara secolului, respectiv Dragostea în vremea urii. Cronica unui sentiment 1929-1939, înțelegem că  în spatele – celor scrise – se ascunde tocmai incapacitatea – celor care cuvântă – de a învăța din greșelile trecutului”, să le evităm. Exact  ce comentariul la cărți își vrea să probeze eficiența discursului. „Haideți, să respirăm și să ne bucurăm de ceea ce avem!”.
•              „Nu știu să mai fi făcut vreun scriitor ce a reușit Florian Illies în 1913. Vara secolului. Și dacă numele acesta dă senzația de ceva românesc, ei bine, nu e. E nemțesc, iar autorul e jurnalist la Die Zeit și are studii de istorie a artei și de istorie modernă. Și cartea lui e ciudată, cu mult dincolo de ce ne-am putea imagina cei mai mulți dintre noi” comenta evenimentul  Dana Pîrvan la 17 iulie 2016.
•           …„După o muncă de documentare redutabilă, ale cărei repere sînt ordonate într-o bibliografie selectivă ce ocupă cîteva pagini bune după finalul romanului, Florian Illies a (re)­compus, pe luni, viaţa culturală şi artistică din metropolele în care s-au dospit germenii modernismului şi din care au ţîşnit vectorii unei arte noi, insolite, radicale. Este vorba despre anul în care Stravinski a compus Le Sacre du Printemps, în care Oskar Kokoschka a pictat‑o pe Alma Mahler în nenumărate chipuri, inclusiv în ultracunoscutul Mireasa vîntului, în care Robert Musil se apucă de Omul fără însuşiri şi în care, între multe altele, Oswald Spengler lucrează deja la Declinul Occidentului, iar Arnold Schőnberg îşi ultragiază contemporanii melomani şi încasează o palmă la scenă deschisă. Într-un stil pe cît de alert, pe atît de erudit, Florian Illies compune, ingenios, un calendar cultural palpitant şi pasionant, unul care se citeşte în ritmul bestsellerurilor validate prin  traduceri sincronizate şi care oferă delicii şi informaţii altfel mai dificil de accesat”, comentează Alina Purcaru în Observator Cultural, 9 septembrie 2016…
•                 La 10 ianuarie 2023 Ziarul de Iași scria și el despre om și cartea pe care o oferea la vânzare odată cu Ziarul!
•              De observat și reținut. Cele două cărți, cu subiectele lor, operă a lui Illies, se întrepătrund, cea din 1913, preambul al Primului Război Mondial, iar cea cu Dragostea tot preambul dar al celui de –al Doilea Război Mondial, când, și într-un caz și în altul, omenirea nu era pregătită să le facă față. Însăși contextele istorice  erau diferite, iar motivele declanșării ostilităților de asemenea, singurele  care au fost și au  rămas ca asemănătoare au fost și sunt efectele lor – dezastroase. Autorul, ca jurnalist și istoric de artă, analizând momentele acelea, cu responsabilitatea celui care scrie despre efectul cărților lui –vrea ceea ce mereu dorim să se întâmple nu numai în artă – transformarea  mentalului, inclusiv a gloatei.
•           În acest sens, scrie Nona Ropotan despre autor și cele două cărți ale lui, editate la Polirom Iași, „cu o capacitate de sinteză uluitoare – a lui Florian Illies –  bănuiesc că cele două s-au alcătuit prin consultarea informațiilor din sute de fișe de lucru – Illies realizează o frescă uluitor de detailată a boemiei societății europene din prima jumătate a seclului XX”, că rafinamentul observațiilor lui s-au strecurat cu mare finețe în relatările evenimentelor istorice, descrie. Și nu doar atât – evenimentele istorice – ci sunt narate și întâmplări din viața  unor cupluri – de artiști, scriitori sau filosofi – realizate „cu un foarte fin simț al umorului și o capacitate rarisimă de a se ține departe de orice judecată morală”. Deși, personajele cărților lui sunt în totul însăși personajele epocii descrise…  Ca în 1913. „Vara secolului” descrisă de autor: …„Berlin, Paris, Munchen , Viena. Acestea erau cele  patru orașe care constituiau frontul modernismului în 1913. Chicago își încorda mușchii, iar New Yorkul venea încet, dar sigur din urmă, urmând să preia în mod decisiv ștafeta de la Paris abia în1948”.
•          La începutul secolului XX harta Europei era pe cale să se schimbe, conflictele dintre marile imperii se vor finaliza cu sosirea Primului Război mondial, iar conscințele se vor reflecta în ceea ce vor fi schimbările economice,  oglinda lor fiind însăși boema societății.  O boemă formată din  ce erau atunci artiștii, scriitorii, oamenii de știință și filosofii, cu toții participând activ la ce vor fi schimbările de ordin social, când, după  Primul Război Mondial nimic nu mai înseamnă ce a fost odată – revenirea la vechile orânduiri –  ci, cum am spus, dispar imperii, apar  state noi, se schimbă ierarhiile sociale, urmare a supraviețuirii în sine a primului conflict mondial, un sinonim al adaptabilității, când omul puternic este cel cu reușitele vieții, în acest context artiștii, intelectualii, ca cei ce sunt nonconformiști și inovatori indiferent de epocă, devin cei mai afectați de ce se întâmplă. După 1918 câteva stiluri de artă devin desuete, se cer noi abordări, chiar morala se schimbă,  care, împreună,  să ajute omenirea să meargă mai departe.
•             Dintre intelecualii vremii la care Illies face trimitere – și chiar descrieri mai detaliate ca omenirea să învețe – sunt Hitler și Stalin care –zice Ropotan – sunt printre puținii oameni  politici care apar în ambele volume, unde, bineînțeles, „este analizată și modul lor de raportare la artă  (Hitler pictează  acuarele și trăiește din vânzarea lor, în timp ce-și punea la punct discursul politic, în schimb Stalin ajunge în exil în Siberia după ce a locuit la Viena o vreme trimis de Lenin), Illies îi face lui Stalin din câteva tușe un portret de dușman al artelor, îl transformă din start într-un personaj profund antipatic, explicând ascensiunea lui la putere și să-i ajute pe cititori să înțeleagă cum de a fost posibil genocidul de care se face vinovat regimul stalinist”.
•             „Aceasta este luna în care Hitler și Stalin se întilnesc întâmplător la o plimbare în parcul Castelului Schonbrunn, Thomas Mann e aproape demascat, iar Franz Kafka mai că își pierde mințile din dragoste. O pisică se aciuează pe canapeaua lui Sigmund Freud. E foarte frig, zapada scrișnește sub picioare… Ernst Ludwig Kirchner desenează cocotele din Piața Potsdam. Are loc primul looping. Dar ce folos. Oswald Spengler lucrează deja la Declinul Occidentului.” (Florian Illies).
•             „Illies este un cercetător minuțios, dar și un bun observator al spiritului unui început de secol. 1913: Vara secolului îți dă senzația că citești o poveste ruptă din realismul magic.” (The Guardian)
•             „Cartea lui Illies este ideală pentru oricine e interesat de arta, muzica și literatura secolului XX… o lectura irezistibilă.” (The Washington Post)
•             Foarte des  întâlnite  în capitolele cărții 1913. Vara secolului este cel al lui Oswald Spengler. Declinul Occidentului este cartea care a schimbat fundamental studiul istoriei civilizațiilor. Acesteia  i se alătură Matisse și Picasso – despre ce-i desparte pe artiști, dar îi apropie  ca oameni. Freud  și conflictul celebru  cu Jung, Illies este printre  puținii istorici ai artei care  decodifică pe înțelesul tuturor cititorilor relația dintre psihanaliză și artele frumoase, astfel încât și profanul  înțelege de ce psihanaliza s-a dezvoltat atât de mult între cele două războaie mondiale, noteză cartea de la Polirom. În galleria oamenilor celebri care au făcut istorie și care au contribuit în bună măsură la schimbarea metalităților și o societății timpului îi mai găsm prezenți pe Heinrich Mann, Franz Kafka, Else  Lasker – Schfiler. Ernst  Ludwig Kirchner, Adolf Loos, Egon  Schiiele,  Frank Wedekind, Alma  Mahler, Bertolt Brecht, Rainer Maria Rîlke, Ernst  Junger. Emil Nolde (cel care participă la o expediție în Marea Sudului), Virginia  Woolf, Charlie Chaplin, Rudolf  Steiner ( care a întemeiat teosefia), Robert Musil,  Georg  Trakl, Arthur Schnitzler, Gustav Klimt,  Karl Kraus, Otto Wagner, Hugo von Hofmannsthal, Ludwig Wittgenstein, Arnold  Schonberg, Oskar  Kokoschka ș.a.
•              Viețile tuturor acestor personalități ale  vieții publice, scrie cronicarul,  sunt prezentate  într-o manieră inedită. De multe ori cititorul va avea impresia că citește un roman polițist și că este pe urmele personajelor… Illies are un extraordinar talent de a sintetiza și reda în  câteva cuvinte tot ceea ce-i important, crează atmosfera și conturează portretele, cum s-a mai spus, doar din câteva tușe. Citind, simți în spatele cuvintelor pasiunea istoricului de artă, frenezia de frumos și nevoia de a înțelege și reda natura umană prin ce este.
•           Cât privește  în Dragostea în vremea urii. Cronica  unui sentiment 1929-1939, o parte dintre personajele ei trec în plan secund, fie că au murit, fie au ajuns atât de importante încât influiențează evoluția altora. Așa că, în acest volum. Cum am spus în cronica scurtă, Antologii. nr. 68, accentul cade pe ideea de cuplu care de cele mai multe ori se dovedește a fi un menaj în trei, Illies nefiind un scriitor moralizator, el doar  evidențiază ce este viața. În ceea ce scrie el, artiștii, scriitorii, personajele lui, povestesc despre  ce este viața în detaliile ei. Aici Erich Maria Remarque este un nume de referință pentru condeiul juralistului de meserie: „Abia aici, în acest oraș (Berlin) care gonește nebunește după progress, între cursele de șase zile, turneele de tenis, meciurile de box și cursele automobilistice pe pista AVUS, abia  la umbra acestui tren de mare viteză care este viața. Remarque poate în fine să scrie despre apăsarea paralizantă a războiului. „Suntem în plus chiar pentru noi înșine”.    Cu asta exprimă golul pe care îl simte o întreagă generație. Faptul că își adaugă prenumele „Maria” la numele de la naștere Erich Remarque este o dovadă sigură a venerației sale pentru  Rainer Maria Rîlke, mort în 1926, eroul tuturor celor care, ținând seama de gravitatea propriilor  experiențe consideră că tăcerea este singura formă de comunicare adecvată cu restul lumii”.
•                Thomas Mann și relația acestuia cu Klaus  și Erika, doi dintre copiii săi, Simone de Beauvoir și Jean Paul Sartre, Zelda și F. Scott  Eitzgerald sunt câteva din legăturile despre  a căror  evoluție citim  în Dragostea, galleria personajelor ei fiind completată de Illies  cu Curzio  Malaparte, Alfred  Kerr,  Arnold Schonberg, Otto Dix, Man Ray, Ernest  Hemingway, Kurt Tucholsky, și Lisa Matthias, Vladimir  Nabokov și Vera, Josephine  Baker și  Giuseppe Pepito Abatino, Anais Nin și Henry  Miller, Bertolt Brecht (care în prima carte era elev și își făcea prima revistă, ca în cartea de față fiind matur, celebru chiar, cu o faimă care îi consolida poziția apărea alături cu unii din vechii și tinerele condeie), Witgenstein, Walter Benjamin și alții, nume noi și arte noi, „ de neuitat paginile  dedicate evoluției lui Marlene Dietrich sau a lui Josephine Baker”, atrage atenția cronicarul la carte.
•                   Și tot cronicarul, Nona  Ropotan, evidențiază cum Illies, autorul, acordă atenție deosebită apariției și dezvoltării curentului Bauhaus, atenția fiind justificată de ce spuneam, schimbarea percepției sociale asupra spațiului intim – „se schimbă  designul interior și  relațiile dintre membrii familiei. Să  nu-l uităm pe celebrul Dali și prietena lui de dragoste, pe cât de atipică pe atât de nebunească”. Și. Iată argumentul: „Tocmai pentru că Loos și soția sa americană Bessie sunt prieteni cu multe personaje din avangarda artistică a Vienei, așadar cu Kokoschka, Schonberg, Kraus și Schnitz-lor pentru el există o diferență ca de la cer la pământ între artă și arhitectură: „Casa trebuie să le placă tuturor. Spre deosebire de opera de artă, care nu trebuie să placă nimănui. Opera de artă trebuie să slujească principiul comodității. Opera de artă revoluționează, casa e conservatoare”.
•                  Cu încă o mărturisire a cronicarului ca simplu cititor: „ca cititor profesionist, am citit cele două volume cu o curiozitate nestăvilită. Am rămas uimită de capacitatea uluitoare  de sinteză a lui Florian Illies, dar și de umorul fin pe care îl posedă și de care se folosește din plin. Fiecare capitol este încheiat cu o frază care dă cheia de interpretare a celor citite. De asemenea, umorul pune adesea accentul unde și când trebuie”.
•             Și mai are o calitate scrisul lui Florian Illies, pentru și în ambele volume, el nu caută să prezinte cititorilor un Adevăr anume, pentru simplu motiv că acesta nu există, viața, indiferent de perioada istorică parcursă, a dovedit-o, există numai versiuni ale Adevărului, și prezentându-le, fac cartea interesantă

            Pentru conformitate, postat în Antologii, Istorii, comentarii, miscelanea, coordonator Ion N. Oprea, Iași, 25 mai 2023