Primit pentru publicare: 9 Dec. 2017
Autor: Cosmina Marcela OLTEAN, redactor șef adj. – Rev. Luceafărul
Publicat: 9 Dec. 2017
Procesare și adaptare: Dorina RODU
Editor: Ion ISTRATE

De la Realism la Hiperrealism şi Fotorealism

De la începuturi până în prezent, arta a trecut succesiv de la o perioada la alta, de la un curent la altul. Este vorba despre o evoluţie continuă a conceptului şi implicit de o serie de transformări prin care a trecut acesta în timp. Cu fiecare etapă, arta se schimba faţă de ceea ce se ştia până atunci şi se schimba atât formal cât şi teoretic. Aceste diferenţe de reprezentare de la o etapă la alta se pot urmări şi în schimbările apărute între modul de reprezentare realist şi cel hiperrealist sau fotorealist.

Despre realism ştim bine că apare ca reacţie din partea artiştilor împotriva artei pentru artă şi că totul pleacă de la manifestul lui Courbet. Realismul secolului XIX era o reacţie împotriva artei academice, în principal împotriva picturii istorice, se opune idealizării naturii şi promovează realitatea directă. Preferat de Corot, de veriştii italieni şi de barbizonişti, realismul se caracterizează prin surprinderea esenţei realităţii şi s-a afirmat mai ales în peisaj. Realismul şi-a găsit mulţi adepţi de la debutul său, fiind preferat şi de unii dintre artiştii zilelor nostre, care au un crez comun cu realiştii secolului XIX în ceea ce priveşte conceptul de artă. Totuşi, cum era şi firesc, mentalitatea asupra conceptului de realism a evoluat, iar în perioada postbelică se vorbea deja de noile realisme. Astfel, în anii 1960, realismul revine în forţă dar se schimbă faţă de ceea ce însemna înainte atât ca viziune cât şi ca tehnică. Noul realism francez iniţiat de Yves Klein este o reacţie împotriva suprasaturaţiei de abstracţionism, este reconsiderat obiectul, dar nu propune un echivalent al realului, ci fragmente de realitate. Noul realism considera lumea un tablou.
Gustave Courbet – The calm sea

 Yves Klein – The void

Ulterior, Realismul radical transformă mijloacele în scopuri şi devine varianta extremistă a realismului contemporan. Realismul radical apelează la noi procedee tehnice bi-dimensionale şi tri-dimensionale. Arta specifică acestui curent se apropie tot mai mult de obiectivitatea specifică fotografiei, motiv pentru care a şi primit numele de fotorealism sau hiperrealism în varianta europeană. Arta specifică hiperrealismului este o artă opusă artei abstracte şi artei informale şi este o reacţie împotriva artei subiective. Această tendinţă se axează pe reproducerea cât mai fidelă a realităţii, iar scopul este acela de a demonstra superficialitatea privirii umane şi a aparatului de fotografiat, pe care îşi propune să-l depăşească. Hiperrealismul are ca obiectiv redarea cu maximă precizie a imaginii din realitate. Tehnica pleacă de la o fotografie clară a unui obiect sau portret, iar ulterior prin pictură elementele prezente în imagine sunt accentuate la maxim, cu o veridicitate impresionantă care să sublinieze clar faptul că privirii umane îi scapă multe la prima vedere. În secolul XIX, odată cu apariţia fotografiei, pictura a început să piardă teren, iscându-se între cele două medii o rivalitate care pentru unii continuă şi azi. În încercarea de a restabilii poziţia picturii, Hiperrealismul a demonstrat că prin artă se poate ajunge la un nivel de precizie mult superior capacităţii de redare prin simplă fotografiere. Artiştii hiperrealişti au vrut să arate că deocamdată nici o tehnică digitală nu întrece ochiul şi determinarea unui artist.
 Chuck Close – Autoportret
De la realism la hiperrealism vorbim despre schimbări de viziune, schimbări tehnice şi teoretice, de o transformare continuă a ceea ce însemna realismul şi redarea realităţii în diferite perioade din istoria artei. În arta contemporană fiecare dintre curentele amintite mai sus îşi mai găsesc adepţi. Artiştii mai creează lucrări în spiritul acestor curente şi aleg fie să respecte întocmai caracteristicile iniţiale ale acestora fie să recurgă la combinarea unor caracteristici provenind din curente diferite, rezultând astfel opera noi, actuale prin recurgere la lecţii din istoria artei. Realismul şi Hiperrealismul sunt preferate de mulţi artişti şi reprezintă un interes pentru fiecare artist la un moment dat în viaţă tocmai datorită faptului că aceste moduri de reprezentare vor demonstra mereu superioritatea creativităţii umane în faţa mijloacelor de redare pe cale tehnologică ori digitală. Atât viziunea realistă cât mai ales cea hiperrealistă sau fotorealistă sunt încă direcţii de studiu actuale în arta contemporană.                

Într-o vreme în care totul este digitalizat, iar în artă formele tradiţionale de reprezentare trec astăzi pe plan second în faţa formelor de artă care se folosesc de tehnici inter-mediale şi digitale, munca efectivă a artistului, ceea ce el face folosindu-se doar de creativitate, de mâinile sale şi de materiale, devine parcă şi mai valoros.