Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 10 → 2018
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

Despre Studiile Vizuale – scurtă introducere în concept

Primit pentru npublicare: 14 mart.2015
Autor: Cosmina Marcela OLTEAN
Publicat: 15 mart.2015

Despre Studiile Vizuale – scurtă introducere în concept

Importanța Studiilor Vizuale la granița fluidă dintre Artele Vizuale și Studiile Culturale

Problema definirii

 1.Noţiunea de cultură şi noţiunea de artă                

Termenul de cultură (lat. Colere – ,,a cultiva’’, ,,a onora’’) se referă, în general la activitate umană. Conform UNESCO, cultura reprezintă ,,o serie de caracteristici distincte a unei societăţi sau grupe sociale, în termeni spirituali, materiali, intelectuali sau emoţionali.’’

Cultura reprezintă o moştenire ce se transmite cu ajutorul codurilor de comunicație specifice cum sunt gesturile ori cuvintele, scrisul și artele, mass-media (presa, radioul, televiziunea).

Unii antropologi consideră cultura un comportament social, alţii o consideră doar o abstracţie a comportamentului, iar pentru alţii, cultura există doar în mintea omului. Una dintre primele definiţii ale culturii sună astfel: ,,cultura este acel întreg complex ce include cunoaşterea, credinţa, arta, morala, şi alte abilităţi şi deprinderi dobândite de om ca membru al societăţii.’’      ( E.B.Tyler – Culturile primitive, 1871)[1]

Termenul de artă este departe de a avea sensuri bine precizate sau univoce. El excelează prin fluenţă şi mobilitate, iar domeniul ce îi corespunde se caracterizează Cosmina,studii1prin transformare perpetuă[2].

Arta este, în esenţă, cea mai profundă expresie a creativităţii umane. Este o puternică modalitate de exprimare şi comunicare, o încercare de a da răspunsuri, ori de a ridica semne de întrebare, o transpunere a realităţii în realitatea artistului şi nu în ultimul rând, este o componentă de bază în menţinerea echilibrului bio-pshio-emoţional.

Arta este rezultatul alegerii de către artist a unui mediu, a unui set de reguli şi valori, ce determină ceea ce va fi exprimat, în ideea de a inspira un sentiment, o trăire, o senzaţie.
Cosmina Oltean – Condeiul

 2. Studiile vizuale 

Domeniu relativ nou în SUA şi încă mult mai nou la noi, studiile vizuale sunt un segment al culturii, reprezentate prin coduri vizuale culturale. Din perspectiva disciplinară, studiile vizuale sunt identificate ca noi modalităţi de reconsiderare a istoriei artei. Ca formaţiuni ce tind a configura o disciplină printr-un proces de formare multi(inter)disciplinară, studiile vizuale reflectă condiţia critică a practicii şi teoretizării culturii actuale[3]. Studiile vizuale au luat naştere ca disciplină de studiu la Universitatea din Rochester, în urma unui program girat cu câţiva ani în urmă de Michael Ann Holy şi au fost gândite încă de la început astfel încât să cuprindă sub umbrela lor analiza unor lucruri extrem de diverse, precum filmul, fotografia, arta video, pe lângă cele ,,tradiţionale’’: pictura, desenul, sculptura, arhitectura.

Despre vizual

Chris Jencks în ,,Visual Culture’’ vorbeşte despre vizual ca despre o primă experienţă în viaţă, o experienţă pe care apoi o cultivăm, iar în cele din urmă devine indispensabilă. Suntem înconjuraţi de imagini pretutindeni. Copiii privesc şi recunosc imagini cu mult înainte de a-şi însuşi vorbitul, scrisul şi cititul. De fapt, se pregătesc pentru acestea învăţând întâi din imagini[4].

 3.Studiile culturale

O încercare de a defini studiile culturale ridică dificultăţi având în vedere zona de acoperire atât de vastă. Totuşi, voi reda în cele ce urmează câteva definiţii conturate de cercetători în domeniu. Obiectul studiilor cultural ne este strict definit.

Punctul de plecare este noţiunea atotcuprinzătoare de cultură, utilizată pentru a descrie şi studia o gamă largă de practici. În afară de natura ambiguă a obiectului de studiu, studiile culturale nu au nici propriile principii, teorii sau metode şi funcţionează împrumutând de la domeniile ce le înglobează[5]. Toate acestea fac dificilă conturarea unei definiţii generale, întrucât

,,studiile culturale sunt un câmp interdisciplinar în care anumite preocupări şi metode sunt convergente; această convergenţă este utilă, deoarece ea ne ajută să înţelegem fenomene şi relaţii care nu erau accesibile în cadrul disciplinelor existente’’, explica G.Turner.

Studiile culturale sunt, cu alte cuvinte, un teren multidisciplinar, transdisciplinar şi chiar contradisciplinar, care se dezvoltă în tensiunea dintre tendinţele de a îmbrăţişa fie concepţia largă a antropologiei culturale, fie concepţia mai strictă a studiilor umaniste. Dar spre deosebire de antropologia tradiţională, studiile culturale au crescut din analiza societăţilor industriale moderne. Cultura nu mai este concepută ca un bloc omone, ci ca o multitudine de micro-componente, care convieţuiesc. Fragmentarismul – ca temă a cercetării – a permis întâlnirea studiolo culturale cu postmodernismul şi contopirea lor, până în punctul în care devin sinonime[6].

Sunt interpretative şi evaluative în metodele lor, dar spre deosebire de studiile umaniste, resping identificarea culturii cu cultura de elită şi susţin că toate formele de producţie culturală trebuie să fie studiate în relaţie cu celelalte practici culturale, cu structurile sociale şi istorice[7]. Astfel, studiile culturale sunt devotate cercetării întregii game a artelor, credinţelor şi practicilor unei societăţi. Studiile culturale sunt un teren care estompează graniţele dintre ele şi alte discipline, precum studiile vizuale şi artele vizuale.

Dar totuşi, spunea Hall, întrucât nu se vor gândite ca orice, ele încearcă să se diferenţieze prin politica lor, căci sustin că se ocupă de problemele puterii, politicii şi nevoii de schimbare socială. În consecinţă, ,,studiile culturale sunt un corp de teorii şi un set de declaraţii politice incluzând producerea de teorie ca o practică politică’’, conform lui C.Barker[8].

Un scurt istoric al studiilor culturale

 Studiile culturale sunt un domeniu de cercetare ce face furori în rândul celor cu vederi progresiste. Studiile culturale, ca o entitate omniprezentă, şi-au făcut simţită prezenţa în cadrul academic în câmpul ştiinţelor umaniste, artelor, ştiinţelor sociale, ale ştiinţei şi tehnologiei[9].

În 1964 se puneau bazele Centrului pentru Studierea Culturii Contemporane, în cadrul Universităţii din Birmingham. La momentul respectiv, părinţii fondatori (Richard Hoggart, Raymond Williams şi Edward P.Thompson) nu îşi imaginau gloria ulterioară a conceptului creat – cultural studies, a domeniului abia definit şi a tipului de abodare.

Apoi, după patru decenii, studiile culturale au creat ,,o nouă geografie academică planetară, care acoperă globul cu o reţea de departamente de studii culturale’’(A.Mattelart, E.Neveu), au generat o explozie de cercetări şi au devenit o modă intelectuală. După 1980, studiile culturale devin un fenomen de ,,masă’’ în lumea academică.

S-au ivit şi subdisciplinele specifice: studiile de gen (feminismul, masculinismul), studiile etnice, de rasă, a crescut numărul revistelor ştiinţifice de specialitate[10].

Cuvântul de ordine în aceste cercetări este eclectismul metodologic: studiile culturale preiau şi adaptează diverse concepte şi, totodată, îşi asumă şi utilizează metode şi metodologii din lingvistică, teoria literaturii, psihologie, sociologie, antropologie, semiotică, naratologie, şi altele.

În plan teoretic, studiile culturale se revendică, în primul rând, din problematica şi gândirea marxistă, dar fără a fi un curent marxist propriu-zis.

Cheia în studiile culturale este conceptul de cultură. Spre deosebire de alte abordări ale culturii, perspectiva propusă de studiile culturale accentuează dimensuinile politice ale culturii, legătura dintre cultură şi putere[11].

La graniţa dintre studiile vizuale şi studiile culturale

Marquard Smith ridica problema dacă studiile vizuale reprezintă cu adevărat o disciplină, la fel ca filosofia sau istoria. În încercarea de a delimita în timp debutul acestui domeniu de studiu, Smith îşi propunea să identifice prima persoană care a folosit termenul de ,,studii vizuale’’. Astfel, ,,descoperirea’’ le este atribuită lui Michael Baxandall, pentru lucrarea ,,Painting and Experience in Fifteenth-Century Italy’’ şi Svetlanei Alpers, pentru ,, The Art of Describing: Dutch Art in the Sventeenth Century’’[12].

Adesea apare o confuzie între studiile vizuale şi studiile culturale, dar aşa cum atrăgea atenţia W.J.T. Mitchell, o astfel de problemă trebuie lămurită, în vederea înlăturării semnificaţiei termenilor. Nu înseamnă acelaşi lucru.

Mitchell aduce o clarificare când face distincţia între cele două: studiile vizuale sunt un domeniu de studiu care cercetează studiile culturale.

Nu există o definiţie care să facă distincţia mai clar şi care să ilustreze mai bine graniţa dintre cele două, precum cea alui Mitchell, susţinea M.Smith. Mai recent, în 2002, Hal Foster, redactor la ,,October’’, în cartea ,,Design and Crime’’ sugerează că studiile vizuale sunt sau par a fi ,,aripa vizuală’’ a studiilor culturale[13].

Studiile culturale străbat peisajul academic şi intelectual, de la disciplinele deja acreditate, la noile mişcări politice, practice intelectuale şi tipuri de investigare, precum marxismul, postcolonialismul, feminismul şi poststructuralismul.

Se deplasează de la o disciplină la alta, de la o metodologie la alta, în funcţie de propriile preocupări şi motivaţii.

Tocmai de aceea, studiile culturale nu sunt o disciplină în sine, ci un termen colectiv pentru diverse căutări intelectuale, adesea contradictorii, care adresează întrebări şi care constau din mai multe poziţii politice şi teoretice diferite.

Acesta este motivul pentru care studiile cultural sunt adesea descrise ca o ,,anti-disciplină’’ – un procedeu de investigare care un se încadrează în şablonul disciplinelor instituţionalizate[14]. Însă doar pentru că studiile culturale sunt practice imposibil de definit, nu înseamnă că orice poate face obiectul lor. Istoria studiilor culturale furnizează câteva caracteristici distinctive ale acestora.

Caracteristici ale studiilor culturale

În primul rând, studiile culturale îşi propun să examineze obiectul de studiu în termeni de practici culturale şi de relaţie a lor cu puterea. Obiectivul lor constant este de a expune relaţiile de putere şi de a cerceta modalităţile în care aceste relaţii influenţează şi modelează practicile culturale.

În al doilea rând, studiilor culturale nu sunt doar un studiu al culturii, considerată ca fiind o entitate abstractă, separată de contextul politic sa social.

Obiectivul lor este acela de a înţelege cultura în toate formele sale complexe şi de a analiza contextul social şi politic în care se manifestă.

În al treilea rând, studiilor culturale încearcă să expună şi să reconcilieze diviziunea cunoaşterii, să depăşească rapasti dintre cunoaşterea tacită şi cunoaşterea obiectivă.

Iar în cele din urmă, studiile culturale sunt angajate într-o evaluare morală a societăţii moderne.[15]

Un concept major al studiilor culturale este semnul, iar forma fizică a semnului este cunoscută drept semnificant. Această teorie lingvistică, cu impact major în anii ‘50-’60, este azi cunoscută drept structuralism[16]. Semnele sunt adesea organizate ca nişte coduri guvernate de reguli implicite sau explicite. Deci, un sistem de semne poate vehicula mesaje şi înţelesuri codificate, ce pot fi descifrate de cei care înţeleg codul[17].

Noţiunile care articulează constructele teoretice din studiile culturale sunt: ordine socială, putere, exploatare, clase, ideologie şi naturalizare. În fapt, în descendenţa lui Marx, adepţii studiilor culturale consideră că fenomenale culturale nu pot fi judecate numai ca o expresie a capacităţilor creatoare ale spiritului uman, ci ele trebuie văzute în contextul tuturor determinărilor care contribuie la realizarea bunurilor culturale.

Drept urmare, cultura este rezultatul interdependenţelor dintre manifestările economice, sociale, politice, istorice, lingvistice, psihologice; iar acest principiu implică, în plan metodologic, interdisciplinaritatea – care conduce inevitabil, la eclectism.

Fără să facă din ,,lupta de clasă’’ un obiectiv explicit al cercetării şi acţiunii lor, reprezentanţii studiilor culturale pun dimensiunea critică şi contestatoare la baza activităţii lor: ,, studiile culturale nutresc aspiraţia de a crea legături cu mişcările politice din afara spaţiului academic. De aceea, studiile culturale sunt un corp teoretic şi o sumă de declaraţii politice care considera producţia teoretică ca o practică politică.’’ (C.Barker) [18]

Studiile culturale ne apar ca un câmp marcat de multiple paradoxuri: având ca referinţă o temă unitară, ele au deschis nenumărate fronturi de cercetare, care, cel mai adesea, nu mai au nici o legătură cu premisele iniţiale.

Pornind de la formele de impunere a modelelor culturale unitare şi dominante, ele au ajuns să studieze diferenţele şi identităţile parcelare. Inspirându-se din gândirea marxistă, ele au generat o pletoră de abordări, poziţii şi forme de mondenitate ştiinţifică fără nici o legătură cu teoriile marxiste.

Demarate ca o încercare de depăşire a închistării academice şi a elitismului cultural, au ajuns să creeze şi să justifice, noi forme de elitism şi suficienţă academică. Încercând să creeze o disciplină autonomă, ele au sfârşit prin a pune sub semnul întrebării graniţele şi specificitatea tuturor disciplinelor din sfera ştiinţelor omului.[19]

În studiile culturale şi ale comunicării este la fel de important să fim deschişi în faţa înţelesurilor posibile, pe cât este să căutăm informaţii exacte.

Şi asta pentru că obiectul de studiu este lumea socială. Fiind un domeniu relativ nou, studiile culturale au fost caracterizate printr-o muncă de cercetare rapidă şi inovativă, prin încercări de a spune lucruri noi în modalităţi noi.[20]

Cosmina Marcela OLTEAN
Studentă la UAGE – Iaşi, ISTORIA şi TEORIA ARTEI

Note:

[1] Ziauddin Sardar, Borin Van Loonate – Cate ceva despre Studii culturale (Introducing Cultural Studies), pag.6

[2] D.N.Zaharia, Istoria Artei Antice si Medievale, Ed. Artes, Iasi, 2007, pag.7

[3] Catalin Gheorghe, Condiția critică. Studiile vizuale în critica culturală, critica de artă și arta critică, pag.10-11

[4] Chris Jencks, Visual Culture, pag.1

[5] Ziauddin Sardar, Borin Van Loonate – Cate ceva despre Studii culturale (Introducing Cultural Studies), pag.8

[6] Tim O’Sullivan, John Hartley, Danny Saunders, Martin Montgomery, John Fiske, Concepte fundamentale din stiintele comunicarii si studiile culturale, pag.7

[7] Ibidem, pag.9

[8] Tim O’Sullivan, John Hartley, Danny Saunders, Martin Montgomery, John Fiske, Concepte fundamentale din stiintele comunicarii si studiile culturale, pag.5-9

[9] Ziauddin Sardar, Borin Van Loonate – Cate ceva despre Studii culturale (Introducing Cultural Studies), pag.5

[10] Tim O’Sullivan, John Hartley, Danny Saunders, Martin Montgomery, John Fiske, Concepte fundamentale din stiintele comunicarii si studiile culturale, pag.7

[11]Ibidem, pag.8

[12] Marquard Smith, Visual Culture Studies, SAGE Publications, 2008, p.4

[13] Ibidem, p.8-9

[14] Ziauddin Sardar, Borin Van Loonate – Cate ceva despre Studii culturale (Introducing Cultural Studies), pag.10

[15] Ibidem, pag.11

[16] Ibidem, pag.12

[17] Ibidem, pag.13

[18] Tim O’Sullivan, John Hartley, Danny Saunders, Martin Montgomery, John Fiske, Concepte fundamentale din stiintele comunicarii si studiile culturale, pag.9

[19] Ibidem, pag.16

[20] Ibidem, pag.24



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celor 25 de abonați

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2018 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5