Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 10 → 2018
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

Despre unii și despre alții. Nu toată mierea e făcută de muște!

ROMÂNIA ÎN ANUL MARII UNIRI – C[entum]
Revista Luceafărul (Bt), Anul – X

Primit pentru publicare: 11 Febr. 2018
Tableta de Marin IFRIM
Publicat: 11 Febr. 2018
Editor: Ion ISTRATE

 

Despre unii și despre alții. Nu toată mierea e făcută de muște!

 

E greu să explici cuiva de ce nu-l mai poți agrea, mai ales după 4 decenii de prietenie cu coledzi sentimentali. La un moment dat, cel puțin în generația mea literară, cea mai obosită și preacurvită la vorbe de șanț metafizic, aveam în jurul meu zeci de căprari ai metaforelor. Peste tot: în târg, în giudețe, în Capitală, în sate și în cetina munților. Nu toți au fost căprari înregimentați, nici măcar căprari. În urmă cu vreo 5 ani, am despărțit apele, am luat toiagul cu pastă de pix, ba chiar și laptopul, și am purces la socoteli drastice. Aveam deja o contabilitate a eșuaților dintre punct și virgulă. Am ras totul, după discuții tovărășești-capitaliste. Am aruncat balastul, vorba unui mucos bătrân, care, ori ce câte ori avea ocazia, îmi spunea cu un cinism metabolic că e bine să dăm din când în când peste bord câte un apropiat, ca să nu cadă balonul. Aceeași creatură, când îl vedea pe fiul mei cel mare, atunci acesta având vreo 7-8 ani, îmi spunea că nu-l poate suporta. Ce e drept el nu avea copii. Își ura și mama și tatăl și propriul nepot. E tare trist să te naști într-un fel de WC public, abandonat acolo de propriul tău timp. Altul, ceva mai dat pe vitamina C, îmi făcea câte un bine pe față și doi pe dos. Așa era el conceput, într-o farmacie atemporală, când cu urzica de cimitir, când cu diazepamul de raft. I-am uitat pentru că sunt prea mulți. Pe vremuri, un editor din Râmnicu Sărat era certat cu cea mai vizibilă familie virgulată din târgul său. Când îl întrebam cum stau lucrurile, îmi spunea că se simte mult mai bine și mai liniștit când este certat cu bionomul respectic decât atunci când se prefăceau că le e bine înclusiv de vizavi. Sunt lucruri pe care nu le pot uita și care nici nu trebuie uitate. La un moment dat, un gorobete din ăsta cu rimă în cioc, îmi propune să-i rezolv o problemă sentimentală de resort. Sora nevestei sale era nefericită. I-am rezolvat problema după care am fost executat legat la ochii minții. Nu prea am avut de-a face cu multă lume, excepând ”scriitorii” și colegii de serviciu: muncitori, ingineri, bibliotecari etc. Am încercat mereu să discern. Uneori mi-a fost aproape imposibil. E greu să tai untul din conștiința celor din jurul tău. Și e și mai greu să greșești de bună voie. Am suportat în jurul meu fel de fel de gorile despre care mi se spunea că sunt mult mai rele decât cele din junglele Celui de Sus. Am greșit, am crezut că nu se poate să nu am dreptate. Am privit, precum un iepure hipnotizat, în gura unor posesori de venin supraletal. Am tras linie. Nu am dușmani, nu am avut niciodată. Pur și simplu e vorba despre niște creaturi aflate sub condiția lor mintală. Merge și mentală. E greu să mergi cu bicicletă fără pedale. E greu să gândești în locul lor, defăimătorii amatori cu voie de la Zona Zoster. Pe unul dintre acești cățărători în copaci de celuloză industrializată special, în urmă cu vreun sfert de secol, l-am găsit, la biroul său gradat, cu fișa mea în față, pe masa de lucru. L-am întrebat dacă îmi face vreo monografie.  Era un biet raport către ai lui, paza Cerului și a Pământului. S-a fâstâcit și a început să mă urască de parcă eu eram de vină că el nu există pentru că eu exist. Vorbe. După atâta vreme, am tras linie, cum tot spun, ca să se știe și de ce și pentru ce. Îmi plac oamenii de manual, școliți sau nu, oameni cu suflet și cu ochii aprinși din interiorul lor. În urmă cu niște ani, văzând reacțiile mele față de unii și de alții, cineva îmi spunea că am rămas sau o să rămân singur. Pagubă-n ciuperci. Totuși, dincolo de toate aceste mărunțișuri lipsite de pleșuvisme, am de partea mea un univers al neuronilor inatacabili. Am prieteni mulți, de care nu mă pot lipsi din motive independente de mine. Zeci de prieteni. O armată literară care nu duce niciun război cu inexistențele puriilor. Acest text ar fi trebuit să fie un poem, o poezioară dedicată celor care îmi inspiră strângeri de mână corecte, motivate, creștinești aducătoare de încredere oarbă cu patru ochi în frunte. Unii sunt, alții au plecat dincolo de cuvintele mele. Mica mea lume e destul de articulată: Stelian Grigore, Nina Neagu, Nistor Tănăsescu, Mihai Ștefan, Nicolae Pogonaru, Ovidiu Cameliu Petrescu, Ion Roșioru, Șerban Codrin ( un poet dincolo de Cărtărescu), Ion Gheorghe, Roxalana Radu, Liviu Ioan Stoiciu, Traian Gh. Cristea, Florin Grigoriu, Gina Zaharia, Mihaela Roxana Boboc, Teo Cabel, Mihai Vintilă, Ion Machidon, Dumitru K. Negoiță, Valentin Cojocaru, Girel Barbu, Carmen Tania Grigore, Gheorghe A. Stroia, Georgică Manole, Ilie Marian, Elena Radu, Elena Toma, Dana Georgiana Bițeanu și alți, foarte mulți alți oameni cărora le respect munca și caracterul. Despe ceilalți numai de neant, dincolo băieți, la locul vostru inexistent. E mare lucru să trăiești și să mori în picioare! Despre unii și despre alții, nu toată mierea e făcută de muște!

 



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celor 24 de abonați

1 comentariu la acestă însemnare

  1. DMG spune:

    ,,… E mare lucru să trăiești și să mori în picioare! Despre unii și despre alții, nu toată mierea e făcută de muște!”

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2018 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5