În urmă cu câţiva ani, binecunoscutul eminescolog Dan Toma Dulciu scria pentru prima dată despre „peniţele Eminescu”, într-un articol însoţit, printre altele, şi de o imagine reprezentând cererea de patent depusă de producători. Potrivit autorului, aceasta constituie „prima marcă de comerț „Eminescu”, înregistrată de Iancu Şaraga şi Sigmund Schwartz, pentru comercializarea penițelor Eminescu. Conform Jurnalului 7277/1914, se acordă dreptul de a se folosi numele poetului pentru „penițe patent Eminescu”, marcă reîntabulată la OSIM, în anul 1932”.

Recent, pe o reţea de socializare, a fost scoasă la vânzare o cutie cu câteva „peniţe Eminescu”, prilej cu care au fost postate mai multe fotografii, atât cu ambalajul, cât şi cu peniţele  aferente.
Aşa cum se poate constata din imaginea publicată în articolul domnului Dan Toma Dulciu, potrivit Procesului Verbal întocmit cu ocazia solicitării cererii de patent rezultă că  „Astă-zi, 28 noiembrie 1914, s’a presentat Dlor Iancu Şaraga şi Sigmund Schwartz, cerând cu petiţia înreg. la N. 12215/914, întăbularea presentei mărci de fabrică. În consecinţă, conform Jurnalului N. 7277/914, s’a alipit un exemplar în registrul respectiv la fila N. 205/1”.

Iancu Şaraga, născut în 1876, în binecunoscuta familie de librari (tatăl său, Natan, fiind văr primar cu fraţii Samoil, Elias şi Aizic Şaraga), a urmat calea înaintaşilor, intrând de foarte tânăr să înveţe profesiunea în librăria „Fraţii Şaraga“ din Iaşi. În 1894 acesta a plecat la Bucureşti, pentru a conduce alături de Aizic, cel mai tânăr dintre fraţii Şaraga, sucursala din Capitală a Librăriei „Şaraga”, librărie situată pe strada Fântânei, aproape de Liceul „Sf. Sava”. 

În anul 1900 Iancu Şaraga înfiinţează o editură proprie, „tipărind hărţi, reuşite tablouri cu subiecte istorice, albume naţionale, fotografii prilejuite de felurite comemorări, material didactic, după cum pentru întâia oară la noi, a dat la iveală numeroase serii de cărţi poştale ilustrate cu chipurile membrilor Familiei Regale, ale scriitorilor, artiştilor, locuitorilor din diferite părţi ale Ţării, în pitoreşti costume naţionale, ca şi «vederi» ale frumuseţilor României, care fiind mult răspândite, chiar peste hotare, au înfăptuit nu numai operă de popularizare, dar şi o reală propagandă naţională”. Aici îl are ca principal colaborator pe Sigmund Schwartz, un personaj cu caracter opus lui, dar care îl completa în mod minunat.

În anul 1914 cei doi colaboratori se asociază, punând bazele uneia dintre cele mai însemnate întreprinderi din ţară cu profil de papetărie, librărie şi editură de tablouri, calendare, cărţi poştale illustrate, cunoscută sub denumirea de Asociaţia „Şaraga & Schwartz”. În acelaşi an, aceştia solicită şi obţin, aşa cum am văzut mai sus, dreptul de a folosi numele poetului Mihai Eminescu pentru producerea şi comercializarea „peniţelor Eminescu”.
Numele lui Iancu Şaraga şi Sigmund Schwartz adaugă vechii faime a familiei Şaraga un nou renume printre negustorimea românească. Cei doi asociaţi nu numai că intră în legături comerciale cu toţi librarii din ţară, dar îşi diversifică activitatea, preluând, în 1919, de la moştenitorii lui Ioan V. Socec, conducerea „Societăţii Anonime Socec & Co.” (pe care o extind la 11 sucursale faţă de 3, câte avea la preluare), înfiinţând „Galeriile Lafayette” şi ridicând în centrul Bucureştilor un magazin universal de vaste proporţii (1929) sau preluând şi modernizând Librăria „Universala” – Alcalay (fondată de Leo Alcalay). Mai adăugăm şi numeroasele colecţii iniţiate de aceştia („Biblioteca pentru Toţi“, „Biblioteca Noastră”, „Colecţia Hamangiu“, „Colecţia Legilor României“), participări la expoziţii („Expoziţia Târg volantă“, organizată de către Uniunea Camerelor de Comerţ din România – 1927, „Expoziţia Industrială din Parcul Carol I“ – 1935, „Expoziţiile Cărţii“ din cadrul Lunii Bucureştilor) ş.a.

Dar să revenim „à nos moutons”, adică la „peniţele Eminescu”. Din păcate, nu avem prea multe detalii privind producerea şi comercializarea acestora, necunoscând nici măcar numărul total de peniţe fabricate. Însă „apariţia” cutiei amintite la începutul articolului ne permite efectuarea câtorva comentarii referitoare la „peniţele Eminescu”.
Astfel, cutia în care au fost comercializate aceste peniţe are reprodusă pe capac cea de-a treia fotografie a poetului Mihai Eminescu, fotografie realizată în 1884, în studioul lui Nestor Heck de la Iaşi. De reamintit că originalul acestei imagini, din care a fost „decupat“ Eminescu, la cererea prietenilor cu care s-a fotografiat, îi includea pe profesorul A.C. Cuza, compozitorul Wilhelm Humpel şi poetul Petru V. Grigoriu.
Pe cele patru faţete laterale ale cutiei, având pe fond tricolorul românesc, au fost tipărite, pe mai multe rânduri, următoarele inscripţiuni: sus – PATENT / Ş&Ş / 104 E.F. / MARCĂ DEPUSĂ; stânga – PENIŢE PATENT M. EMINESCU / 104 E.F.; jos – PENIŢE / PATENT / EMINESCU; dreapta – PENIŢE PATENT M. EMINESCU / MARCA DEPUSĂ / 104 E.F.
Peniţele au fost realizate din oţel nichelat, prezentând pe partea exterioară următoarele menţiuni: PENIŢE PATENT / M. EMINESCU / 104 EF şi π EP 0. Lungimea unei peniţe este de 40 mm, o cutie conţinând 100 de bucăţi. 

De precizat că, pe modelul „peniţelor Eminescu”, ulterior au fost realizate şi alte peniţe, precum „Peniţe patent George Coşbuc” (posibil de către aceeaşi asociaţie „Şaraga & Schwartz”), „Peniţa Regina Elisabetha”, „Peniţe Regina Maria”, „Peniţe Voevodul Mihai”, ultimele trei fiind creaţia renumitei companii germane „Brause & Cie” din Iserlohn (North Rhine Westphalia).

PS) Mulţumiri pentru deosebita amabilitate colecţionarului Cristian Caraman, care mi-a pus la dispoziţie materialele necesare întocmirii prezentului articol.

    Ionel Novac