Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 10 → 2018
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

Din prea multă dragoste…

Primit pentru publicare: 8 ian.2015.
Autor, Ion N. Oprea.
Publicat: 8 ian.2015

 

Din prea multă dragoste…

„Iubirea este arhitectul universal”, se spune, şi la noi românii e un adevăr pe care chiar dacă îl repetăm, nu putem fi învinovăţiţi că ne-am risipi trăirile, sentimentele…

Iubirea ne-o manifestăm faţă de mama, pe care o preţuim tot mai mult după ce nu o mai avem, scriam undeva-, faţă de prietenul sau prietena de joacă din copilărie, faţă de patrie şi drapelul ţării, cum am învăţat la şcoală sau la „careu”, faţă de fata sau femeia iubită sau soţie, pentru că, aşa cum spune Vasile Ghica, consăteanul meu, „femeia este lucrarea de diplomă a lui Dumnezeu la examenul de estetică”, învăţătură dăruită nouă bărbaţilor, poate de părintele Constantin Pricopescu din Priponeşti-Tutova la orele de religie sau numai din faţa Altarului din biserica satului înainte de a ne împărţi anafura, ori adevăr cules de la profesorul nostru de limbă şi literatură română de la liceul „Codreanu”Bârlad, Hary Zupperman, vorbindu-ne de Ionel Teodoreanu cu „dragostea arde, dar lipsa ei usucă”…

„…Mama e veşnicie. În viaţă şi după ce pleacă. Până şi iubirile noastre ei i le datorăm. Şi o preţuim mai cu foc după ce a plecat… Alţii nici atunci şi, zău, tare-i păcat!”, scriam în „Omagiu mamei. Antologie”, Ed. Pim, Iaşi, 2009, când Ioan Costache Enache mi-a propus îngrijirea Ediţei, 332 pagini.

Iubirea împărtăşită din cărţile citite despre cuplurile celebre, de la operele compozitorilor, din pictura, sculptura, din ceea ce ne-a rămas în suflet, în gând şi în comportare de la Mihai Eminescu, Grigore Vieru sau Vasile Militaru, de la G.G. Marquez, B. Pascal, Moliere, Miguel de Unamuno ori ceea ce a împrumutat Marin Preda ca adevăr milenar de la Aposolul Pavel „dacă dragoste nu e, nimic nu e”…

„O, mamă, dulce mamă…”, a scris şi ne-a rămas testament de la Mihai Eminescu;

„Maică, mulţi te-au duşmănit…”, atrage atenţia Tudor Arghezi;

“Sunt mai bătrân decât tine, mamă…”, i se confesa Lucian Blaga după ce suportase atâtea umilinţe de la…viaţă;

„Maică jale, măicuţă cumplită,/ A nopţilor mele regină cumplită”…, vorbeşte maicei sale Emilian Botta;

„În sângele femeii ce ne-a purtat în pântec/ S-a întâmplat minunea grăuntelui de viaţă” confirmă Demostene Botez;

„Mă-nchin la tine mamă,/ Cu viersul dulcei ciocârlii/ Dorind să fii printre cei vii”, scrie dr. Nicolae Botezatu-Bârlad în „Reverii în amurg”;

„De ce te miri că duc sicriul mamei?” Se întreabă dr. Ştefan Bucevschi care mi-a asistat soţia în 1960 când l-a născut şi mi l-a dăruit pe Lucian, primul nostru copil;

„Măicuţa lui fusese dulce şi frumoasă”, îşi aduce aminte Otilia Cazimir;

„A venit aseară mama/ Din sătucul de departe…”, constată nostalgic dar fericit Vasile Militaru;

“Puiul mamei,/ Când vei pleca în lume…/ Nu te-ngriji de haine şi de bani, / Ci mai întâi să-ţi iei cu tine,/ Cei de acasă, şapte, şapte ani!” traduce, ca pedagog o viaţă, sfatul mamei, profesorul Constantin Clisu…

Iubirea este şi în ceea ce numim şi suferim „Dorul de-acasă”…La data când lucram la redactarea volumului, Editura PIM,2014, 462 pagini, tocmai eram la momentul „Semnal” când, pe adresa mea a sosit încă o poezie de la preţuita noastră colaboratoare dr. Teona Scopos, tot despre iubire, iubirea faţă de tatăl său.

Ode şi alte specii de poezii închinate Mamei s-au scris totdeauna, dar pentru Tata nu am prea întâlnit. Le-am tratat ca o premieră şi, faţă de răvăşitorul gest, am şi adăugat versurile paginilor rezervate autoarei (110) în noua noastră carte,” Dorul de-acasă. Iată-le, aşa cum le-a conceput dr. Teona Scopos, “în memoria părintelui meu, plecat în lumi neştiute în ziua de 10 august 2014”:

DOR DE TATA

Mi-era prea dor de tata când se stingea trăind

Îl mai aveam sub ochi, aşa, topit şi trist,

Părea o cruce vie sub lacrima lui CHRIST,

Trecându-se din viaţă prea istovit, plângând.

În ochii lui maturi n-au şiroit dureri

De avea o suferinţă, o frământa în sine,

N-a plâns nici de durere, n-a plâns nici de ruşine…

Cu ochii plini de lacrimi s-a dus spre nicăieri.

În clipele din urmă, atunci a plâns tăcut –

Cu mama lângă mine obrazul i-l ştergeam,

Nu înţeleg acum, atunci nu-nţelegeam…

Ce doruri nerostite în suflet a avut.

Nu a cerut nimic, nu a vorbit cu noi,

Ne percepea alături trăind ca o părere

În timpul chinuit, de mai avea durere

Şi-a adunat în sine noianul de nevoi.

Şi zile au trecut şi nopţi s-au dus pe rând

Şi parcă nu-ndrăznea să lase-n urmă jale,

Pleca spre alte lumi şi se-ntorcea din cale

Şi pentru cei rămaşi a suferit… plângând.

Într-un târziu s-a stins, cuminte, liniştit,

Ce a simţit atunci, nu ştiu şi nu voi şti,

Voi căuta răspuns atât cât voi trăi,

Îmi este dor de tata… dar tata

a murit.

Poezia a fost publicată în revista Lohanul-Huşi din decembrie 2014, despre care Corneliu Văleanu, poet şi epigramist, autor de texte în „Dorul de-acasă, p. 320, confirmă convingerea sa : „poezia Teonei Scopos este o noutate, o Odă postumă închinată tatălui său <din prea multă dragoste…>”.

Considerată odă postumă pentru că poeta elogiază starea de spirit al tatălui său amintindu-şi-o ca admiraţie infinită faţă de părintele plecat în eternitate. Versurile au un caracter declarativ elogiind modul de comportare întelept prin simularea unor atitudini de un devotament exemplar, atenuând suferinţa.

Oda,această specie literară, poem în versuri, a avut o evoluţie mondială din cele mai îndepărtate timpuri. La noi creatorul a fost Vasile Alecsandri cu ciclul de ”Pasteluri” . Dar, există confirmări ,ca cea a lui Mihai Diaconescu, care menţionează în scrierile sale că această cre ţie literară există de pe timpul geto-dacilor, versuri prin care se comunica un elan admirativ pentru o faptă eroică sau pentru o idee (Internet).

Lucian Păcurar, în volumul „Femeia, defineşte oda chiar prin versurile sale :”oda este visul ce-ţi aduce iubirea” şi dragostea desăvârşită dintre părinţi şi copii dar şi faţă de anumite personalităţi.

Emil Cioran în „Scrisoare către Petru Comarnescu”, reluând prietenia a declarat : „mi-e imposibil să lămuresc această specie literară de teama elogierii prea admirative a sentimentelor nutrite … subiniind că „oda este un poem liric cu incantaţii savante în care se îmbină sentimentele de respect , admiraţie şi multă dragoste faţă de anumite personalităţi” . Oda poate fi muzicală („Odă bucuriei „) pe teme religioase , cu prilejul unor aniversări şi comemorări,dar şi cu alte teme umaniste.

Reflectarea trăirilor ţine cont de rigorile clasice care stăpânesc versurile , oda fiind alcătuită din strofe cu aceeaşi formă şi structură metrică.

Apelând la acrostih, aplicat la poezia ca specie literară odă ,în care literile iniţiale ale versurilor alcătuiesc un nume propriu sau cuvântul dorit, doamna dr. Teona Scopos a creat două poezii dedicate marelui poet Mihai Eminescu.

Structura lirică ce conturează indirect portretul spiritual al Poetului, reflectă respectul evlavios faţă de personalitatea acestuia.

Acurateţea cuvintelor, sinonim celor folosite de Eminescu, izvorăsc din adâncul fiinţei sale „din prea multă dragoste” pentru proeminenta Personalitate a Poeziei Româneşti.

Ion N- Oprea

DOR DE EMINESCU I

Dorul se naşte în suflet flămând –
Omul şi speră şi râde şi plânge –
Roată destinul îl strânge şi-l strânge,
Din ieri înspre mâine , prin viaţă trecând .
Există-ntre stele suflete vii –
Există-n etern o caldă lumină ,
Miez de poet cu soartă divină ,
In lumea cu îngeri , prin stelele mii
Nicicând nu a fost un biet muritor ,
E om , filozof şi vers şi gândire –
Simbolul suprem a tot ce-i iubire ,
Cunoaştere multă , cu multă trăire ,
Un OM între oameni … de care mi-i dor .

DOR DE EMINESCU II

Dor îmi este DOAMNE de tei înfloriţi ,
O apă albastră , nuferi şi stele …
Ramuri şi păsări ce cântă prin ele ,
Două tăceri de îndrăgostiţi .
Există şi astăzi codri de-aramă
Există luceferi şi cer infinit –
MIHAI EMINESCU nicicând n-a murit ,
In Univers trăieşte cu îngeri de-o seamă .

Număr plopi fără soţ şi frunze ce mor ,
E singur Pământul , dar Universul e plin –
Seara pe deal … ceru-i senin –
Cu stele , luceferi petrece-n divin
Unde e veşnic… şi veşnic mi- e dor …

*



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celor 29 de abonați

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2018 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5