Autor:  Stelian PLATON, New York

Din satul meu

Bunului prieten Gigi Pețanca

Din largul meu surghiun reîntors cu ochii goi,
În carne tatuat cu ani, prin ținuturi noi,
Prin mine curge Vedea dulceag, tulbure râu
Și policandre-n mine ard din lumini de grâu. 

Iar e vară tristă, recolta noastră-i slabă,
Primesc bătrânii pensii din venit, o roabă.
Mai numărăm părinții…chiar și cardiacii
Sperând s-apuce toamna, când năpârlesc copacii. 

Se-nchide iar un ciclul vin alte berze-n zori
Comuna aproape-i nouă cu alți locuitori;
În vis au rămas vite venind pe înserate,
Doar o bătrână mamă mai iese să le-adape. 

Iluzia deșartă dă satului ocol,
Doar lacrima e aceeași, vântu-o poartă-n gol;
Oamenii-s de gheață, absenți în ciclitate,
Doar Gigi Pețanca mă strigă ca un frate!