Dinu Flămâmd, țăran-țăran român, dar și poet, eseist, traducător, diplomat, într-o discuție de reporter despre daci și romani, strămoșii noștri, dar și ceva despre ruși

                   De multe ori în urma anchetelor documentare făcute de reporterii revistei Formula As în țările lumii pe urmelor dacilor, mi-am exprimat părerea că bine ar fi dacă la un asemenea travaliu ar fi antrenați, precum Alexandru  Busuioceanu cândva (1896-1961,tstoric, mitograf, critic literar, poet, istoric de artă, eseist, pedagog,  autor al unui roman epistolar asupra exilului românesc 1942-1950, dar și a altor lucrări),  și oamenii de știință români, candidații la masterat, doctorat și alte titluri științifice, cercetarea în cauză finalizându-se cu alte succese. Un început mi se pare a fi „geografia sentimentală” la care l-a invitat   Ruxandra Constantinescu pe Dinu Flămând, relatată în nr. 1519, 19-26 mai 2022.
–   Ca lingvist, folclorist și etnograf (mare jurnalist și scriitor, iubitor de Bacovia, destul de activ la Echinox-Cluj, apoi în Franța la Radio France International și la Europa liberă, la BBC, mare iubitor, chiar îndrăgostit de poezia Americii Latine, realizatorul unor opere precum „Umbre și Faleze”, cartea „Primăvară la Praga”, plus traducerile, completez eu, care-mi pun și semnătura), fă o descriere a locurilor pe care le vizitezi, este invitația care i-o face Doamna.
–   Limbil e noastre au păstrat multe forme vechi ale latinii clasice, dar și vulgare, dispărute sau deformate în alte limbi ale „romaniei”. Mintea mea rătăcește prin acel prim secol când împăratul Traian ordona construirea unor poduri de piatră; și peste Dunăre, la Porțile de Fier, dar și în nordul Lusitaniei, la Chaves (Aquae Flavie), pe fluviul Tâmega, sau lângă granița cu actuala  Spanie, podul de la Alcantara, construit între 104-106, tocmai spre a-l onora pe temerarul împărat de origine hispanică.  Cred că și miturile locale  migrau dintr-o parte în alta pe întinderea acelui imperiu latin, ajuns atunci la maxima lui expansiune. Aud că în ruinele unui castru roman de pe Valea Oltului s-au găsit plăcuțele de înmatriculare ale câtorva soldați iberici, între care și a unuia din Cohors I. Bracarensis, deci o cohortă de soldați din Braga, oraș din nordul galeg al Portugaliei. Iar în muzeul municipal de la Setubal poate fi văzută  o statuie a zeiței Bendis, echivalentul Dianei, prin locurile noastre nord dunărene, la daci. Să nu credem că dacă traversau cu pasul diagonala Europei, pe acele Via Appia, Via Egnatia și alte autostrăzi ale vremii,  oamenii de la extreme nu comunicau între ei. Cred că ar trebui să fim mai conștienți de curenții subterani ai latinității, care alimentau rădăcinile  identității noastre la acele origini. Emigranții români ajunși de vreo câțiva ani în Portugalia descoperă repede că vorbesc cu ușurință o limbă pe care doar o uitaseră. Iar ceramica și costumele portughezilor, ba chiar dansurile lor populare, mâncarea lor și instinctul firesc al ospeției cu care sunt primiți îi fac repede să se  simtă acasă, în noua  casă.  Iar eu,  în Portugalia, caut acea sinteză de Occident și Orient care a produs inconfundabila cultură portugheză. Visând  că dacă n-am fi stat prea mult sub turci sau sub alte imperii, altcumva ar fi arătat și Renașterea românească.

          Din discuția avută înțeleg, permanent Dinu Flămând este pregătit, cu valiza făcută, pentru deplasări în lumea  care i-i cunoscută, unde are prieteni ori colaboratori în literatură, chiar după discuția cu Ruxandra Constantinescu, dis-de- dimineață, era gata să plece spre Israel, unde minunatul său  editor și câțiva prieteni  aveau organizat pentru el mai multe întâlniri cu cititorii și sesiuni de semnături pe cartea lui, Umbre și Faleze, apărută în traducere acolo.

L-am urmărit, în ziarul local, Viața nouă,  din Israel, 18 mai 2022, pp. 28-29, este anunțată manifestarea cu cartea Umbre și Faleze, cu public, lansată în limba locală.
-Te sperie războiul pornit de ruși în Ucraina, atât de aproape cu granița de România, vine o ultimă întrebare a interviului de la  ziarist la un altul.
– Mă gândesc zilnic, zilnic îmi reamintesc de bunicul care a zăcut inconștient câteva zile pe fundul  unei gropi de obuz în  Galiția, în primul război . Iar în al doilea, la trecerea rușilor peste Vatra Dornei, el, acasă, bolnav, cu febră mare, se băgase sub țol, în pat, dar cu cizmele în picioare. Știa el ce știa. Nu a trecut mult și a intrat un rus pe ușă, s-a dus drept la pat, a dat țolul la o parte, și-a scos pistolul și l-a pus pe bolnav să se descalțe…Despre  umilința aceea mi-a vorbit aproape zilnic, nu-i trecea nodul din gât. Iar tata , la 17 ani, a fost luat catană, cu cal cu tot, la Budapesta, redevenită capitală a Transilvaniei mele… A profitat de prima permisie și a trecut înspre Dorne granița, să se înroleze benevol în armata română. A dezertat. Așa a căzut prizonier la Cotul Donului, de unde a scăpat, nu știu prin ce miracol. Și ce a făcut? A ajuns din nou până la Brașov, unde s-a înrolat pentru celălalt front, tot la armia română și a luptat până la Tatra. A scăpat doar cu o rană la mână. Drept răsplată de vitejie, comuniștii l-au mai trimis, în 51, și la muncă forțată, la Călan! Iar acum, e destul ca un fost cuțitar de cvartal de la Sankt Petersburg să se creadă urmașul lui Petru Întâiul, și să dețină puterea în disprețul oricăror principii democratice de delegare a puterii, pentru ca toți ai lui să-l asculte și să facă prăpăd printre vecini.! Nu le e destul pământul pe care tot nu-l pot popula.

Ba, ce aud urechile noastre,  recent-recent, un purtător de vorbe transmitea în lume ceea ce a hotărât Putin, dacă va fi nevoie, având asupra sa valiza nucleară, dar și comanda rachetelor cu aceeași încărcătură, nu va ezita să le folosească aruncând în neant planeta PĂMÂNT, gând de om nebun, urmare a traiului prea bun, cine-l oprește, Rusia are psihiatria destul de bine dezvoltată  ?!

                     Ion N. Oprea, Iași, 27 mai 2022.