Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 16 → 2024

DOLIU, ÎN REDACŢIE! DOLIU ÎN LUMEA PEDAGOGILOR ŞI SCRIITORILOR! VASILE FETESCU – INGERUL ÎNVĂŢĂTORILOR!

Astăzi, de dimineaţă, o zi începută cu tristeţe, primim vestea de la prof. Elena Cojocaru cum că Domnul Prof. VASILE FETESCU a trecut înspre lumea veşniciei!
Zguduitoare veste!
Vasile Fetescu, fost coleg la Normaliana din Şendriceni şi bun prieten al poetului şi ilustrului pedagog Mihai Munteanu, a fost un consecvent colaborator al revistei Luceafărul, publicând ritmic poezii, eseuri şi cronici literare.

Dumnezeu să-l ierte!
Condoleanţe familiei şi celor apropiaţi!

FETESCU, VASILE

n. 23 dec. 1929, sat Dorobanţi, com. Nicşeni, jud. Botoşani

doliu vasile fetescuA absolvit şcoala primară şi primele două clase complementare în satul natal, Şcoala Normală „Al. Vlahuţă” din Şendriceni – Dorohoi (1942-1950), cu diplomă de învăţător. Funcţionează un an ca pedagog la Şcoala Profesională „Steaua roşie” din Bucureşti (1950-1951), după care devine student la Universitatea din Bucureşti, Facultatea de Filosofie, secţia Pedagogie (1951-1955).

A funcţionat ca director la Şcoala Generală de 7 ani nr. 2 din Bârlad (1955-1958), inspector la Secţia de Învăţământ a Oraşului Bârlad (1958-1959), director adj. şi profesor la Complexul Şcolar din Bârlad (1959-1961), director la Liceul „Gh. Roşca Codreanu” din Bârlad (1961-1962), director la Liceul „Costache Negruzzi” din Iaşi (1962-1966), director şi profesor la Şcoala Normală „Vasile Lupu” din Iaşi (1966-1992), după care se pensionează (1992), profesor asociat la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei, Universitatea „Al. I. Cuza” Iaşi (1995-1999).

Colaborări cu versuri şi articole la: Absolut Cultural, Academia Bârlădeană, Flacăra Iaşului, Gazeta învăţământului, Jurnalul literar, Luceafărul (Botoşani), Monitorul de Iaşi, Revista de pedagogie, Scânteia tineretului, Steagu roşu, Tecuciul cultural, Viaţa Botoşanilor ş.a.

Membru al Filialei Iaşi a Uniunii Scriitorilor din România.

Distincţii: Medalia Muncii – 1957, Ordinul Muncii, cl. a III-a – 1967, Gradaţia de merit – 1975, Diploma de onoare – pentru merite deosebite în activitatea didactică – 2001.

OPERA: Preocupări pedagogice (studii şi cercetări psihopedagogice; Iaşi: Imprim. B.C.U., 1982), Preocupări pedagogice (ed. a 2-a, Iaşi: Editura Spiru Haret, 1995), Flori târzii (proză, versuri, aforisme şi catrene; Vaslui: Cutia Pandorei, 2002), Parfum de spini (proză scurtă, versuri, aforisme; Iaşi: PIM, 2003), Educator adevărat (proză scurtă; Iaşi: PIM, 2004), Toamnă la Copou (proză scurtă; Iaşi: PIM, 2005), Lumina educaţiei (Iaşi: PIM, 2005), Vâslaş în luntrea vieţii (proză; Iaşi: PIM, 2006), Stropi de înţelepciune (aforisme, cugetări, gânduri; Iaşi: PIM, 2006), Acorduri pe strune de suflet (Iaşi: PIM, 2007), Lumina educaţiei (ed. a 2-a, rev. şi îmbog.; Iaşi: PIM, 2007), Trompeta cu surdină (poeme în proză; Iaşi: PIM, 2008), Gânduri diamantine (aforisme, cugetări, gânduri; Iaşi: PIM, 2008), Cântecul lebedei (poeme; Iaşi: Cronica, 2009), Poeme pentru veşnicie (Iaşi: Cronica, 2009), Testament (versuri; Iaşi: PIM, 2010), Clipe de infinit (poeme; Iaşi: PIM, 2011), Duminică (versuri; Iaşi: PIM, 2012), Dincolo de timp (versuri; Iaşi: PIM, 2012), Chemarea amintirilor (proză scurtă; Iaşi: PIM, 2013).

REFERINŢE:

IVAN,D. Gînduri despre cărţi. – Ed. a 2-a, rev. şi ad. – Botoşani: Quadrat, 2011; MANOLE,G. Viaţa în interval. – Botoşani: Agata, 2012.
*
BACIU,D. „Flori târzii”, Viaţa Botoşanilor, nr. 113, 2002; MUNTEANU,M. „Flori târzii”, Viaţa Botoşanilor”, nr. 104, 2002; OPREA,I.N. „Flori târzii”, Monitorul de Iaşi, nr. 213, 2002; MUNTEANU,M. „Parfum de spini”, Viaţa, nr. 161, 2003; OPREA,ION N. „Parfum de spini”,Monitorul de Iaşi, nr. 149, 2003; OPREA,ION N. Vasile Fetescu – „Educator adevărat”, Monitorul de Iaşi, nr. 63, 2004; UNGUREANU,P. Mihai Munteanu şi Vasile Fetescu, Viaţa, nr. 203, 2004; BEJENARIU,P. Evaluări, analize, soluţii…-„Lumina educaţiei”, Crai nou, 19 aug. 2005; IVAN,D. Dincolo de imaginea poetică, Viaţa Botoşanilor, nr. 223, 2005; IVAN,D. Traversând un mare ocean, Luceafărul (Botoşani), nr. 8, 2009; MUNTEANU,M. „Cântecul lebedei” de Vasile Fetescu, Luceafărul (Botoşani), nr. 4, 2009; ISTRATE,I. O carte: ,,Testament”, Luceafărul (Botoşani), nr. 9, 2010; MANOLE,G. Vasile Fetescu, poetul „anghilă”, Luceafărul (Botoşani), nr. 2, 2010; MĂNUŢĂ,C. Poezia lui Vasile Fetescu – aripă a visării şi a depărtării, Luceafărul (Botoşani), nr. 11, 2010; MĂNUŢĂ,C. Poezia ca un refugiu în copilărie, Luceafărul (Botoşani), nr. 3, 2012; ISTRATE,I. Vasile Fetescu – „Dincolo de timp”, Luceafărul.net, 10 mart. 2013; OPREA,ION N. „Chemarea amintirilor”, Luceafărul.net, 22 mart. 2013; ZUB,Al. Caleidoscop memorial: Vasile Fetescu, Luceafărul.net, 16 apr. 2013.

Text preluate integral din volumul ,,Scriitori și publiciști botoșăneni. Dicționar biobibliografic”, autor: Silvia Lazarovici, Editura Agata, Botoșani, 2013 (www.agata.ro)



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.661 de abonați.

1 comentariu la acestă însemnare

  1. VITCU OCTAVIAN spune:

    Am aflat cu tristete vestea trecerii la cele vesnice a dlui profesor Vasile Fetescu,din Iasi.A fost un mare pedagog,om de omenie,botosanean la origine.Sus la cerul cu stele sigur ca s-a intalnit cu bunul sau coleg si prieten poetul profesor Mihai Munteanu.Sincere condoleante familiei si celor apropiati.Dumnezeu sa-l odihneasca in pace!Prof.inginer Octavian Vitcu,Ibanesti-Botosani.

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2024 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania