Teodor EPURE

Acest dor nestins demult există-n inima mea,
De care uneori nu mi-am dat bine seama,
Până nu i-a venit ceasul să fie răscolit
Şi atunci ca apa unui izvor a ţâşnit.

E-nceputul zilei.Ce miros proaspăt e-n toate
Chiar şi în gândurile mele înfrigurate,
Căci mi se face dor de oameni pe neaşteptate
Şi aş vrea să le trimit câteva şoapte.

Vreau să le scriu pe câmpuri ninse,cu zăpadă,
Cu litere de-o şchioapă ca să se vadă,
Că e vorba de-o scrisoare de dragoste
Trimisă unor oameni pe care nimeni nu-i cunoaşte.

Mi-e dor de voi. Nu vă-nchipuiţi cât îmi e de dor.
Ăsta e felul meu de a le spune tuturor,
Că-i iubesc,ca toate zăpezile de pe câmp,
Ca toată liniştea dintre cer şi pământ.

Mă bucur că lumina zilei începe să crească
Şi cât de mult cer peste lume se răsfaţă,
Aş strânge de pe cer cenuşa ultimelor stele
S-o presor pe drumurile vieţii mele.

Văd casele şi observ cum iese fumul din horn
Şi cum să nu-mi vină să plâng de drag că sunt om?
Nu sunt singur în această lume trecătoare,
Sunt cu oamenii care mi-au răspuns la scrisoare.