Sceptrul de argint

Tunând, nervos pe-ai săi rivali,

Umbrit de supărări și bătălii feroce,

Dorința de-ai distruge pe șacali,

O vezi crescând tot mai precoce.

Ridicându-și mâna dreaptă tremurandă,

Al său sceptru de-argint,făurit pentru izbândă

Strigă la luptă intreaga oștire fremătândă…

Hades,însuși de-ar vedea, ca un firav fir, s-ar cutremura –

E mare setea de sânge,atunci când inima ți-e flamură și dorința ți-e armura.

Vulcanicul căpitan, în simplitatea supremă,

Asprimea și-o poartă ca o aură boemă.

Tonul din puternica-i voce-

Oază,îi este, de daruire feroce-…

Nimfele apelor limpezi în astre-i joacă,

Încununându-l cu lauri de pură promoroacă,

Ostașii închinandu-i-se,capetele mândre și le pleacă…

Îndemnați de Furii,dorințe si ură,

Izbindu-se-n acerba luptă crescandă,

Numele nimfelor este înălțat de-o voce suspinândă,

Privind spre văzduh,căpitanul,înalță sceptrul sângerând.

E -a lor victoria…căzut-au șacalii rând pe rând…

Lucind în razele lunii,

Sceptrul de-argint încă-și mai fumegă victoria din când în când.