Primit pentru publicare: 23 iul. 2017
Autor: Mircea DAROȘI
Publicat: 25 iul. 2017
Editor: Ion ISTRATE

Dorul de peste ocean al poetei Domniţa Petri

Plecată de mult în ţara ,,făgăduinţei’’, Domniţa Petri îşi îndreaptă cu drag ochii sufletului spre meleagurile sale natale. De la San Francisco şi până la Bistriţa, ea îşi măsoară distanţa cu dorul fierbinte pentru cei dragi. Gândul îi poposeşte adesea în ,,grădina copilăriei’’, acolo unde îşi mai caută printre  amintiri imaginea celui care a trecut prea devreme în lumea umbrelor.

  În volumul său de apostolat literar pe care şi-l intitulează metaforic ,,CELĂLALT’’, vorbeşte parcă de un tărâm încărcat de bucuria copilăriei, dar şi de suferinţa care îi apasă atât de mult întreaga fiinţă : ,,Tată de ce nu mai aşteptat să îmbătrânim împreună’’, parcă îi reproşează vieţii şi timpului care îşi macină neîncetat nisipul clepsidrei. La Nepos vine să-l caute cu ,,glasul ei răguşit şi lacrima nesărutată’’, cu dorul împătimit pentru cel care a fost tatăl şi profesorul de limba română, Ilie Petri.

,, Mamă, hai să ne ducem la Nepos
Şi să-l căutăm la casa noastră de lemn
Unde , acum douăzeci de ani făceam foc
Şi se coceau roşiile sub pat,
Iar bostanii vărgaţi pocneau după sobă.’’

Domniţa Petri îl caută printre culorile anotimpurilor şi prin foşnetul ierburilor îmbătrânite.

I-a îmbrăcat imaginea cu dorul ei pentru Dumnezeu şi pentru locurile natale printr-o lirică autentică şi expresivă, care îşi trage seva din viaţa neostoită a comunităţii în care a văzut lumina zilei. După 1989 a plecat în SUA, unde s-a stabilit împreună cu familia. Despre nepoata lui, îmi povestea cu atâta drag profesorul universitar Gavril Istrate şi era tare mândru de realizările ei, mai ales cu cele pe plan literar. Şi pentru că am amintit-o între personalităţile din Nepos în monografia satului, mi-a trimis o scrisoare de mulţumire, exprimându-şi bucuria de-a fi foarte norocoasă că s-a născut în Nepos. Rânduri emoţionante le-am primit şi din partea mamei sale, Medena, aflată la Bistriţa, care spune, printre altele : ,,Cu bucuria mamei, căreia veşnic îi este dor de copilul îndepărtat, îţi mulţumesc că l-ai adus pe această cale acasă’’.

         PETRI Domnita, s-a născut la 14 mai 1956, satul Nepos, comuna Feldru, judetul Bistrita-Nasaud. Este absolventă a Liceului „Liviu Rebreanu” din Bistrita (1975) si a Facultăţii de Automatică a Institutului Politehnic din Bucureşti. Debutează  în volum colectiv ,,Ascendenţă’’, apărut la Bistrita, dar şi în broşurile ,,9 dimineţi ‘’(Bistrita, 1975) şi ,,Spaţii posibile’’ (1979).

     A fost membră a cenaclului ,,Amfiteatru’’şi a colaborat cu versuri la România literară. Steaua, Tribuna, Convorbiri literare, Amfiteatru, Cronica, Familia, Limbă şi literatură, Luceafărul etc. Lirica sa cuprinde placheta ,,Timpul sevei’’. Urmează: Eclipsa (1979), Celălalt (1985), Traversare marcată (1987). A obţinut câteva premii valoroase, între care : Premiul Editurii Junimea pe 1974; Premiul „Tinere condeie” pe 1975; Premiul Festivalului naţional de poezie „Nicolae Labiş” pe 1975; Premiul ,,Amfiteatru” pe 1976.

       Versurile sale de debut au ceva apropiat de poezia lui Labiş, dar si din solemnitatea ardelenească, imnica  lui Ioan Alexandru. Volumele de versuri : ,,Eclipsa’’, ,,Celalalt’’, ,,Traversare marcată’’ adâncesc semnalmentele unei voci formate, nuanţând embleme şi accentuând constante identificabile încă de la debut. Critica literară o situează pe Domniţa Petri în rândul scriitorilor optzecişti.

       Poezia ei se,, îngemănează’’ cu sonuri vechi, venite parcă dintr-o rădăcină de baladă, din ecouri ale satului. Metaforele folosite ascund frământările ei interioare, o lume a trăirilor, a contradicţiilor interne, care se articulează cu starea ei sufletească. Timbrul modern al poeziei sale are un ecou duios, sentimental şi ,,arhaic’’ : ,,Şi prea devreme, rădăcina de baladă/ bunicul meu vorbi deodată-n mine’’ sau unul blagian : ,,copila nu ştie s-ascundă/melcii din sân, ce căldură/în cenuşia cochilie/rochia mică de stambă’’. Alteori îşi aminteşte de copilul care era şi ea cândva : ,,un copil care nu pleacă din mine’’ ;  un copil care,, umbla desculţ pe o creangă albastră de măr’’.Există aici un sentiment al candorii, al nostalgiei, al delicateţii şi frumuseţii gândului frumos şi curat îndreptat spre oamenii şi locurile natale. Am înţeles că, în prezent, preocupările sale literare sunt  exerciţii spirituale care ocupă un spaţiu mai restrâns, dar opera sa lirică din perioada bistriţeană, a aşezat-o în arealul cultural pe un loc de mare cinste.