Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 10 → 2018
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

DOUĂ LOGODNICE STELARE EMINESCIENE: SVETLANA PALEOLOGU MATTA ŞI LUCIA OLARU NENATI ( III)

DOUĂ  LOGODNICE  STELARE  EMINESCIENE:

SVETLANA  PALEOLOGU  MATTA   ŞI  LUCIA  OLARU  NENATI ( III)

          În momentul în care mi-am propus să citesc „Existenţa poetică a lui Bacovia”    ( Editura „Ateneul Scriitorilor”, Bacău, 2012 ), un studiu excepţional scris de Svetlana Paleologu Matta, mi se părea un lucru foarte simplu. Cunoşteam, în linii mari, evoluţia  interpretării operei lui Bacovia, iar prin 2003 sau 2004 citisem atent  „Aisbergul poeziei moderne” a lui Gheorghe Crăciun, carte care m-a făcut să-l privesc un pic altfel pe Bacovia. Acolo se vorbea despre poezia tranzitivă ( sau denotativă), despre care Gheorghe Crăciun spunea:1. „este scrisă de tipul liric denotativ, preocupat de cotidian şi nu de transcendent, de mesaj şi nu de limbaj”; 2. „e directă, democratică, mizând pe metonimie şi nu pe metaforă”; 3. „ s-a născut o dată cu poezia reflexivă simbolică”; 4. „ea respinge în întregime postulatele „purităţii”, „ermetizării”, „obscurităţii” limbajului din poezia modernistă”; 5.”face limbajul cât mai permisiv comunicării, îl deschide făcându-l cât mai verosimil”; 6. se adresează direct cititorului, apropiindu-se direct de poezia existentă în lucruri”; 7. „ea nu mai separă lumea în poezie şi real, unde poeziei îi revenea un spaţiu ideal, epurată de concret”; 8. „are în vedere o sensibilitate umană reală”;  9.” pactul cu realitatea al poetului tranzitiv este de cele mai multe ori un pact al adevărului, al autenticităţii şi sincerităţii, al mărturiei documentare şi mărturisirii” etc.

                Gheorghe Crăciun crede că poezia tranzitivă începe cu Bacovia, cel din „Stanţe  burgheze”, la noi, iar din afară cu Witman, Ezra Pound, Pessoa sau Kavafis. În acelaşi timp ne  atrage atenţia că: 1. „depoetizarea programată, crudă, nu este automat poezie tranzitivă”; 2. „antipoezia, avangardele şi formele de lirism metatextual şi metalingvistic fac parte din alt tip de poezie modernă; 3. „să nu o confundăm cu limbajul comun”.

                Critica  a sesizat bine gestul  lui Gheorghe Crăciun, acela de a inventa, introduce şi impune conceptul de poezie tranzitivă pentru a apăra generaţia optzecistă care, prin abolirea  comunismului în  România,  stătea suspendată, dispărându-i rădăcina ce-i  alimenta aşa-zisul  lirism. Gheorghe Crăciun    „le-a dat” optzeciştilor    o rădăcină, Bacovia.

                După un timp, vine Lucia Olaru Nenati şi, scoţând la lumină exegeza Svetlanei Paleologu Matta despre opera bacoviană, adaugă o tulpină nu doar pentru a justifica o generaţie sau alta, ci  chiar occidentalitatea întregii literaturi române  generată de ratarea istorică a destinului, după cum bine remarca şi Mihai Cimpoi. Studiul introductiv propus de Lucia Olaru Nenati, contrar uzanţelor, este unul exhaustiv şi  permanent lămuritor. Autoarea acestui studiu  ţine să precizeze : „Această lucrare apărută fără nici o popularizare şi lipsită de difuzarea firească – afectată deci de factorul ingerinţei istorico – politice în planul sociologic cultural, în primul rând la nivelul esenţial al instanţei de difuzare – a întârziat decenii până să ajungă la cunoştinţa lumii literare româneşti, pătrunzând doar sporadic aici prin diferite modalităţi accidentale, circulând, aşadar, oarecum în samizdat până când a ajuns să fie invocată de importanţi exegeţi ai operei bacoviene…”.              Studiul introductiv  propus de Lucia Olaru Nenati  îşi depăşeşte  prin dimensiune şi calitate propria condiţie, devenind o adevărată exegeză la exegeză, demersul instituind trei profiluri: Bacovia, Svetlana Paleologu Matta şi Lucia Olaru Nenati

                În altă ordine de idei, voi recunoaşte un lucru despre care nu pot spune că ţine de metodă: când iau hotărârea să citesc o carte nu încep cu prefaţa, cuvântul înainte sau studiul introductiv. Fac aceasta din dorinţa de a nu interveni cu şabloane în actul gândirii. Consider că un studiu introductiv citit  înaintea textului m-ar influenţa, mi-ar anula posibilitatea de a intui singur unele  semnificaţii. Acesta e motivul pentru care scriu acum despre „Cuvântul introductiv” al Luciei Olaru Nenati şi nu înainte de a scrie despre interviul cu Svetlana Paleologu Matta  sau  textul exegezei acestei autoare.

                Cunosc chiar şi ultimele puncte de vedere despre poezia lui Bacovia. Elena Pârlog vorbeşte despre cele trei dimensiuni ale poeziei  bacoviene: 1. prima dimensiune – „intensitatea coloritului”; 2. a doua dimensiune – „acuitatea sunetului instrumentului muzical ce acompaniază senzaţia”; 3. a treia dimensiune – „ a plumbului”, care e legată

„de faptul că sentimentele lui Bacovia au volum, sunt asemenea unui basorelief căruia îi poţi pipăi rotunjimile”.  Altcineva, de la Chişinău, Ivan Pilchin, pune „plumbul”  în legătură cu epoca în care apare volumul cu acelaşi nume ( 1916, în preziua războiului de întregire): „…este spiritul timpului care domină minţile şi lasă amprenta asupra destinelor umane. E vorba de epoca de glorie a glontelui de plumb ce şi-a atins apogeul odată cu Primul Război Mondial”.

                Lucia Olaru Nenati   dă  cititorului avizat ”lista” celor care au ştiut de lucrarea Svetlanei Paleologu Matta şi au prezentat-o doar „pour le connaisseurs” :  Constantin Călin ( „O exegeză străină despre Bacovia. Dr. Svetlana Matta. Existence poetique de Bacovia” în „România literară” nr. 38, anul IV, 1971, pag. 32),  Mihai Petroveanu ( „George Bacovia”, Editura „Cartea Românească”, Bucureşti, 1969), Edgar Papu ( „Fiinţa poetului” în „Luceafarul” din 27 noiembrie 1988), Vasile Fanache ( Bacovia. Ruptura de utopia romantică”, Cluj, 1994), Theodor Codreanu ( „Complexul Bacovia”, Biblioteca şcolarului, Editura „Litera Internaţional”, 2003, Bucureşti – Chişinău), Mihai Cimpoi ( „Secolul Bacovia”, Editura „Fundaţia Culturală Ideea Europeană”, 2005, Bucureşti), Constantin Trandafir ( „Poezia lui Bacovia”, Editura „Saeculum”, 2001, Bucureşti) sau chiar Ion Caraion ( „Bacovia. Sfârşitul continuu”, Editura „Eminescu”, 1975, Bucureşti; ediţia a II-a, Editura „Cartea Românească”, 1979), despre ultimul  ţinând să precizeze un aspect important : „… cu toate că poetul nu dă semne că ar fi cunoscut această lucrare deşi, nota bene!, această sintagmă fusese prefigurată în chiar titlul capitolului „Mourir sans cesse” din cartea exegetei elveţiene”.

                Revenind  la „lista” de mai sus, autoarea studiului introductiv extrage  de la fiecare măcar o referinţă  prin care  să pună în valoare ideea cunoaşterii existenţei acestei exegeze despre Bacovia:  1. „Multe din disocierile teoretice şi observaţiile stilistice         ( câteodată neaşteptat de subtile) ale Svetlanei  Matta le consider ca pe un bun câştigat pentru exegeza bacoviană” (Constantin Călin); 2. „…lucrarea ne-a părut remarcabilă prin adâncimea, unitatea şi noutatea interpretării – mai ales la data respectivă – radicală prin ideea unui Bacovia poet al existenţei tragice” ( Mihai Petroveanu ); 3. „Trebuie să mai adăugăm că Svetlana este şi o constantă descoperitoare de priorităţi ale noastre. Această calitate se desprinde încă din cartea de acum două decenii despre Bacovia. Departe de a fi văzut în autorul „Plumbului” un simbolist întârziat, autoarea identifică într-însul – împreună cu Trakl şi concomitent cu el -, pe promotorul întregii lirici expresioniste mondiale” (Edgar Papu );  4. „…este tot ce s-a gândit mai profund despre Bacovia în deceniul al cincilea fără continuatori pe măsură”; „meritul capital al autoarei e că arcuieşte peste timp preexistenţialismul creaţiei kirkegaardiene cu acela al modernilor, Bacovia devenind o excepţională punte de trecere” ( Theodor Codreanu ) etc.

                 Frapată de originalitatea ideilor şi stilul cuceritor al Svetlanei Paleologu Matta,  Lucia Olaru Nenati pune accent şi pe viziunea  „tinerei doctorese” : 1. „Bacovia nu se încadrează, ca în exegeza internă românească, doar între elementele naţionale de comparare – fără însă ca acestea să lipsească – ci se raportează în chip firesc, organic şi fără complexe, la zestrea poetică şi chiar filozofică europeană, relevându-i consonanţele de acest fel şi astfel având capacitatea de a defini fără ezitări profilul existenţei poetice bacoviene din perspectiva culturală europeană şi nu doar din cea naţională”; 2. „ …atitudinea poetică bacoviană, aşa cum se petrece ulterior şi cu poezia eminesciană, este evaluată atât cu mijloacele poetice cât şi cu cele filozofice”; 3. „Pentru evaluarea hermeneutică a profilului existenţial – poetic bacovian, exegeta se sprijină în pătrunzătoarea ei demonstraţie pe nume autorizate ale gândirii europene şi nu numai (…), citând însă şi nume româneşti”; 4. „Lucrarea conţine idei remarcabile, unele chiar insolite, înserate într-o evoluţie analitică de mare intuiţie şi abilitate hermeneutică”.

                Apoi, îngrijitoarea ediţiei,  descoperă  latura spengleriană a autoarei tocmai acolo unde aceasta consideră  geografia şi istoria  ca  mediu determinant, totul pornind de la un spirit al locului (spiritus loci ) european şi unul occidental la marginea Europei, cel moldovenesc. 

Notează Lucia Olaru Nenati:  „ Autoarea configurează mai întâi decorul poetic european, cu acea pierdere a paradisului şi cu acea apetenţă a dezintegrării existenţialiste, manifestată, de pildă, în deformarea chipului omenesc în viziunea lui Picaso ori în alienarea „Străinului” camusian, conchizând că „în marginea Occidentului, Bacovia înregistrează marea dezbatere din cultură care pune în priză întreaga Europă”. Notabilă este şi ipoteza eredităţii bacoviene duble care adună în filonul identităţii sale emergenţele sufletului european, dar şi pe acelea ale Moldovei istorice, „ultimul bastion al Europei” care, după ce a contribuit prin atitudinea unor voievozi precum Ştefan cel Mare, „la structura şi unitatea Occidentului”, a rămas dpă Marea Unire fără statutul demnităţii sale de odinioarîă, devenind o zonă a contemplativităţii şi a refugiului în trecut. Ca atare, fiind aşadar produsul unei duble eredităţi – a unui rău dublu – Bacovia nu poate fi conceput în afara spaţiului său geografic natural, „târgul” Bacăului şi nimic nu exprimă mai bine Moldova decât Bacovia…”.

                Studiul introductiv completează fericit structura unei cărţi  despre Bacovia, Lucia Olaru Nenati scoţând în relief, folosindu-se de argumentări solide, toate  punctele tari ce rezultă din textul Svetlanei Matta.



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.570 de abonați

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2018 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5