Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 10 → 2018
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

DOUĂ LOGODNICE STELARE EMINESCIENE:SVETLANA PALEOLOGU MATTA ŞI LUCIA OLARU NENATI ( I )

DOUĂ LOGODNICE STELARE EMINESCIENE:
SVETLANA PALEOLOGU MATTA ŞI LUCIA OLARU NENATI ( I )
Scris de Georgică Manole

Anul 2012, prin Editura „Ateneul Scriitorilor” din Bacău, ne-a propus o Coperta,bacov [800x600]carte („Existenţa poetică a lui Bacovia”) a cărei conţinut se află legat, în sensul cel mai bun, de spiritul în armonie divină a două dintre logodnicele stelare eminesciene: Svetlana Paleologu Matta şi Lucia Olaru Nenati. Textul Svetlanei Paleologu Matta despre Bacovia, intitulat la începuturi „Existence poetique de Bacovia”, reprezintă teza de doctorat a autoarei (susţinută în 1955) şi publicat sub formă de carte în 1958.

Aportul Luciei Olaru Nenati la apariţia acestei cărţi, în 2012, este uriaş: traducerea textului în limba română, studiul introductiv, interviul cu autoarea, medalionul biobibliografic, anexele şi îngrijirea ediţiei.

Medalionul biobibliografic al Svetlanei Paleologu Matta, aşa cum l-a conceput Lucia Olaru Nenati, ne arată a fi o luptătoare în înfruntările cu obstacolele vremurilor şi destinului: „Svetlana Paleologu Matta s-a născut la Bucureşti, la 22 august 1928. Tatăl său, de origine germano-chiliană, a fost inginer, iar mama sa, ruso-polonă, a frecventat ca studentă cursurile lui Iorga. După experienţa traumatizantă a separării părinţilor, şi-a petrecut anii copilăriei în sudul Basarabiei. Revenind la Bucureşti în urma războiului, a urmat cursul superior, inclusiv bacalaureatul, la Şcoala centrală, după care a frecventat cursurile profesoarei Lidia Cristian la Conservator şi cele ale maestrului Camil Ressu la Belle Arte. Aceşti ani de intense valori formative au fost urmaţi de expulzarea familiei sale în Elveţia (tatăl având această cetăţenie) unde a urmat studii de romanistică la Zurich, cu Theophil Spoeri şi Arnald Steiger, şi la Paris cu Jean Boutiere. În 1955 îşi susţine doctoratul cu tema „Existence poetique de Bacovia”, care a fost publicată în 1958. Urmează intrarea în învăţământ ca profesoară de franceză la licee, timp de 15 ani, şi de literatură şi civilizaţie franceză la Şcoala de interpreţi din Zurich. O docenţă în română în cadrul comparativ o readuce sub veneratele bolţi academice pentru 22 de ani. În 1990 se încheie viaţa sa profesională prin manifestări de simpatie din partea studenţilor într-un entuziasm comun.

Locuind de mulţi ani la Lugano, împreună cu iubitul său fiu, campionul de şah Vladimiro Paleologu, ea a dat la lumină câteva lucrări de mare profunzime şi valoare perenă. Astfel, cartea sa „Eminescu şi abisul ontologic” prefaţată de Nicolae Steinhardt şi apărută la Aarhaus în 1988 a fost reeditată la Bucureşti în 1994 de către „Editura Ştiinţifică” şi apoi la Editura „Augusta” din Timişoara în 2007, fiind primită cu multă preţuire de-a lungul timpului de către spiritele avizate ale culturii române. Al doilea eseu, „Jurnal hermeneutic”, consacrat şi el problematicii eminesciene, într-un cadru lărgit (metafizic-alchimic, social-politic), a fost editat de către Editura „Clusium” din Cluj. Cartea intitulată „Calicantus. Scene din viaţa lui Cristal” îi apare tot la Editura „Augusta” în anul 2005 şi constituie o meditaţie şi o rememorare a unei vieţi în care întâlnirea şi comunicarea cu mari spirite ale culturii sunt comorile cele mai de preţ. Preocuparea pentru universul proustian se materializează prin apariţia în 2011, la Munchen, a cărţii în limba franceză intitulată „Galaxie Proust”.

Deşi aflată departe de ţară, în toţi aceşti ani a colaborat constant cu articole şi eseuri de aleasă ţinută intelectuală în publicaţii româneşti…”.

O prietenie deosebită s-a legat între Lucia Olaru Nenati şi Svetlana Paleologu Matta, ultima locuitoare în Lugano, Elveţia. Prietenia s-a cimentat pe baza existenţei unor virtuţi literare de ambele părţi, dar şi profilului moral al celor două partenere. Posesoarea unei „eredităţi atât de tulburătoare, de amestecată, în care se simte sângele tatălui chilian, efluviile ruseşti ale liniei materne, reminiscenţele poloneze şi germane din familie, dar având şi acces prin educaţie, prin studiu, prin locuire, la atâtea limbi şi culturi, – germană, franceză, italiană, helvetă – mai fiind în contact şi cu atâtea medii” , rămâi uimit cum de s-a putut manifesta remarcabil şi în cultura română. Vizitată în 2005 de Lucia Olaru Nenati, dialogul celor două s-a transformat într-un interviu publicat în cartea în discuţie. Casa sa, „…adevărat locaş al spiritualităţii, în care lucrurile poartă pecetea studiului, a unor relaţii intelectuale de elită, vedem aici cărţi sau fotografii ale unor oameni de mare valoare, dintre care mulţi nu mai trăiesc, (…), un spaţiu unde parcă sclipesc idei, strălucesc intuiţii şi o lume specială a inteligenţei, a frumosului şi, mai ales, a prieteniei…”, îi dă posibilitatea Luciei Olaru Nenati să transforme interviul într-un regal sinestezic dat de polifonia vocilor interioare, aflate într-o permanentă armonie în relaţia investigator – investigat. Răspunsurile Svetlanei Paleologu Matta nu sunt nici subtile şi nici violente, ele îşi menţin ritmul lin pe care îl propune întreaga poezie eminesciană.

Ambele, „logodnice stelare eminesciene”, după cum le-a gratulat cu ani în urmă Paul Anghel, punându-le pe o listă de „păzitoare a templului eminescian”, dau prin discuţia lor o cale regală în studiul lui Eminescu. Calea Paleologu Matta în studierea lui Eminescu este o adevărată metodă: 1. se începe cu Heidegger („Ontologia” şi al său „lichtung”); 2. urmează Kant (eventual şi Platon); 3. Nietzsche; 4. se trece la români, primul fiind Vianu; 5. Călinescu; 6. Eminescu se începe cu poezia „La mijloc de codru des” (pentru a descoperi iubita); 7. se citeşte cu atenţie „Peste codru stă cetatea”(are structura „Luceafărului”); 8. spre final, pentru o bună înţelegere, „Luceafărul”.

Discuţia este plină de referiri la Eminescu: 1. „şi-n idei e o mare muzică la Eminescu”; 2. „Eminescu trebuie scos din balcanism şi pozitivism, adică din provincialism, şi redat lumii”; 3. „de la Ştefan Teodorescu am preluat atât ideea de a-l aplica pe Heidegger la Eminescu, cât şi natura kantiană a lui Eminescu venită dinspre platonicism”; 4. „am descoperit că Eminescu e imaginaţie fiindcă imaginaţia este facultatea umană cea mai fundamentală, deoarece acolo este şi gândire şi ştiinţă şi tot”;
5. „Eminescu este tovarăş cu Nietzsche”; 6. „Eminescu se găseşte peste tot, căci e şi în cer şi pe pământ şi la el sunt şi zei, sunt şi oameni, el este peste tot”; 7. „deşi l-am citit cu râvnă pe Vianu şi pe Călinescu, am înţeles că pentru Eminescu eu trebuie să lucrez într-o cu totul altă zonă”; 8.”Draga lui nu era Micle, era fata de la Ipoteşti”; 9. „Am citit că Heidegger vorbea de „lichtung”, acolo unde se află „deschisul”. Apoi am citit poezia lui Eminescu „La mijloc de codru des”, despre care se spune că era aparent, o poezie veselă, cu păsări, lac, şi cu un luminiş cu apa unde se reflecta cerul şi stelele, dar, o! şi „chipul dragei mele”. Or, eu am aflat deja cine era draga lui”; 10. „Aşadar, din această poezie unde apare luminişul, apare chipul fetei de la Ipoteşti. Şi-atunci am avut revelaţia! Acolo era Hedegger. Poemul nu mai era unul vesel! Acolo era în centru fata pe care el o caută peste tot şi care îi apare în vise, în Dacia, în Walhala, peste tot şi aceasta este partea cea mai pură a lui. Şi atunci am început să văd!”; 11. „De aceea este Eminescu un poet tragic, căci el vede moartea în faţă. De obicei oamenii fug de moarte. Dar el nu fuge, o priveşte în faţă – contrar lui Boileau care spune că „nu poţi privi soarele şi moartea”; 12. „…deodată am găsit altă poezie, „Peste codru stă cetatea”, care mi s-a relevat a avea structura „Luceafărului” şi de atunci am făcut să se interfereze tot timpul cele două poeme. Acolo am văzut imagini din „Luceafărul” şi chipul acelei fete despre care Eminescu spune „E o floare de pe mare / Cine cată-n ochii-i moare”; 13. „Abia citindu-l pe Eminescu care spunea undeva: „Cine eşti tu?”, abia atunci, prin Eminescu, l-am înţeles pe Heidegger!” etc.

Înalta factură intelectuală a discuţiei, ideile prezentate derivate din profilul partenerelor de dialog, ne conduc adesea spre clarificarea unor concepte precum ontologie, axiologie, Timp (nu cel din calendare) sau fenomenologie. Despre ultimul concept, cel al fenomenologiei, Svetlana Paleologu Matta spune: 1. „este ştiinţa care te învaţă SĂ VEZI”; 2. „a reabilitat prioritatea sentimentului. Nu cele goale, facile, exterioare, ci sentimentul ca forţă primordială a omului”; 3. „ne-a învăţat că poeţii mari văd dublu, văd fantastic, văd ceea ce ceilalţi nu văd”; 4. „fenomenologia nu este nici ceva obiectiv, nici subiectiv”; 5. „este ceva ce merge în căutarea unui fior”; 6. „ea studiază fenomenul, ceea ce apare în faţă. De pildă, un scaun este un obiect. Nu interesează culoarea sau mărimea lui, ci doar dacă stau comod pe el, adică contează doar raportul ce se stabileşte între subiect şi obiect”; 7. „fenomenologia ne mai învaţă că nu există o clipă prezentă, un prezent pur. Ci acesta este o aură a trecutului şi prezentului. Prin aceasta înţelegi mai bine ce înseamnă prezentul şi începi să înţelegi cu totul altfel. Şi Heidegger a zis că prezentul este viitorul care trece prin trecut”; 8. „fenomenologia te face să înţelegi că totul e o adevărată reţea, nu e doar o linie”; 9. „ fenomenologia te învaţă că trebuie să umbli cu mâinile curate, nu să faci speculaţie! Trebuie să mergi după nişte lucruri reale, deşi sunt imaginare, dar şi imaginaţia este reală. Aici e o mare mină de adevăr” etc.

Privirea înapoi a Svetlanei Paleologu Matta nu are numai tentă autobiografică, deşi este foarte interesantă pentru cititor, ci şi o evocare a mentorilor sau a persoanelor cu care a intrat în contact. Steriade, Ressu, Lidia Cristian, Mircea Eliade, N. Steinhardt, Constantin Noica, Ştefan Teodorescu, Paul Anghel, Edgar Papu sau George Vulturescu. Despre Nicolae Steinhardt spune: „…a fost un om atât de special! El avea o capacitate de a se exprima repede, direct, spontan şi just, cu multă puritate. Era foarte cult şi profund”.

În concluzie, cititorul va descoperi în „Existenţa poetică a lui Bacovia” (Ed. „Ateneul scriitorilor”, Bacău, 2012, 182p.) o discuţie în care domină disponibilitatea afectivă şi obiectivitatea documentaristică, deoarece, spune Lucia Olaru Nenati, „…ne aflăm într-un spaţiu unde parcă sclipesc idei, strălucesc intuiţii şi o lume specială a inteligenţei, a frumuseţii şi, mai ales, a prieteniei, căci pe noi ne leagă o relaţie specială care s-a stabilit mai întâi pe cale epistolară, prin scrisori care au devenit nespus de preţioase, cred, pentru amândouă şi care ne-au dus într-o relaţie de colaborare, şi o anume prietenie profundă, sper, definitivă…”. (Va urma)



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.570 de abonați

1 comentariu la acestă însemnare

  1. D.M.G. spune:

    Expresiile: „logodnice stelare eminesciene” si „păzitoare ale templului eminescian” pentru cele doua distinse personalitati feminine, absolut remarcabile…

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2018 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5