Drag de Botoşani

Închiderea temporară pe timpul pandemiei de Covit 19 a galeriilor de artă şi a sălilor de expoziţii, a pus o barieră, aparent greu de trecut, între creatorii şi iubitorii de artă. Din fericire, s-a găsit calea de înlăturare, parţială desigur, a acestui inconvenient, artiştii plastici prezentându-şi lucrările online, pe reţelele de socializare şi ţinându-i astfel la curent, pe admiratorii lor, cu ceea ce fac, în perspectiva expoziţiilor la care îi vor invita, probabil, nu peste mult timp.

Unul dintre cei care au ţinut să fie mereu aproape de iubitorii de frumos, este pictorul George Şpaiuc. Cunoscut de peste un sfert de veac iubitorilor de artă din Botoşani, prin  lucrările expuse în expoziţii personale sau de grup, la Galeriile de Artă „Ştefan Luchian”, George Şpaiuc şi-a făcut o datorie, de a prezenta online, celor care-l preţuiesc, o parte dintre tablourile sale, mai vechi sau mai noi, multe având ca subiect Botoşanii. Urmărindu-i postările pe Facebook, am avut surpriza să constat că multe dintre lucrări îmi sunt necunoscute, şi în acelaşi timp, bucuria să descopăr un pictor, al cărui ataşament sentimental pentru Botoşani, este mult mai profund decât aş fi bănuit, un artist căruia îi este, cu adevărat, drag de Botoşani.

Interesul lui George Şpaiuc, ca şi a multor alţi artişti plastici,  pentru Botoşani, este mai mult decât firesc, dată fiind atmosfera specială pe care oraşul o emană în întregul său şi în fiecare zonă a sa în parte. Centrul istoric, reconstruit după model german, în urma incendiului care l-a devastat în anul 1887, care-şi  păstrează încă frumuseţea şi eleganţa din urmă cu mai bine de un secol, Bulevardul „Mihai Eminescu” şi parcul cu acelaşi nume, numeroasele construcţii civile şi administrative, vechi de peste un secol, adevărate bijuterii de arhitectură, ctitoriile religioase domneşti, grădinile încărcate de pomi fructiferi şi flori pe care le întâlneşti pe multe dintre străzile oraşului,  au fost şi rămân, tot atâtea motive de inspiraţie pentru artişti, pentru pictori, în primul rând. Cu o predispoziţie specială pentru peisaj, George Şpaiuc nu putea să nu ilustreze în tablourile sale măcar o parte dintre acestea.

Asemenea altor artişti plastici, botoşăneni şi nu numai, George Şpaiuc a fost atras în mod special, de centrul istoric al Botoşanilor, pe care l-a imortalizat în mai multe tablouri, care surprind atât partea elegantă a acestuia, cât şi zonele adiacente, rămase de obicei, în afara interesului pictorilor. Amintim, dintre acestea, doar câteva: „Aprilie la Botoşani”, „Case vechi din Botoşani”, „Stradă în Botoşani”, „Iarna în centrul vechi”, „Sfârşit de iarnă la Botoşani”, „Efecte de lumină”, „Hotel Rareş”, „Biserica Sf. Gheorghe”, „Strada Săvenilor iarna”, şi „Iarna la Primărie”, aflate, cele mai multe dintre ele, în colecţii particulare.

Pentru George Şpaiuc, centrul vechi al Botoşanilor, este un spaţiu viu, în care viaţa palpită, şi nu imaginea unei epoci istorice dată uitării. De aceea, pictorul nu şi-a propus redarea fidelă a formelor asupra cărora s-a oprit, ci prezentarea  acestora în manieră impresionistă, în raport cu lumina care se răsfrânge asupra lor. Prin urmare, culoarea şi nu desenul, stă la baza tablourilor sale, fapt datorită căruia, deşi imaginile redate sunt recognoscibile, cei care le privesc, pot fi  uşor derutaţi de diferenţa între ceea ce ştiu despre formele pictate şi ceea ce li se relevă înaintea ochilor.

Tablourile lui George Şpaiuc, ilustrează locuri  bine cunoscute botoşănenilor, surprinse în momente alese subiectiv, marcate de lumini şi umbre şi de jocul schimbător al raporturilor dintre acestea. Stăpân desăvârşit pe folosirea culorilor, pe care le mânuieşte cu dexteritate, şi prin intermediul acestora, pictorul reuşeşte să-l facă pe privitor să recepteze imaginile imortalizate pe pânză, şi în acelaşi timp, să resimtă atmosfera care le înconjoară, cea pe care el însuşi a resimţit-o atunci când le-a pictat. Demn de remarcat, este faptul că, în cea mai mare parte a tablourilor, protagonistele spectacolului preponderent luministic, sunt, în mod evident formele şi mai cu seamă suprafeţele din planurile apropiate de privitor –  cerul violaceu, albastru – cobalt sau roşietic, zăpada sau pavajul pe care se răsfrâng culorile acestuia, copacii desfrunziţi, unduiţi de bătaia vântului,  straturile cu flori veştejite de bruma toamnei, zarzării încărcaţi de flori albe şi roz, sau pereţii marcaţi de vreme ai caselor, învioraţi de tuşe multicolore.

Deosebite din acest punct de vedere, sunt tablourile care redau celebrul magazin Carol Ankele şi clădirile din jurul acestuia,  Hotelul „Rareş”, Strada Săvenilor, Primăria, sau Biserica „Sfântul Gheorghe”, pentru a ne referi doar la câteva dintre cele în care nuanţele impresioniste, sunt mai mult decât evidente.

Tablourile lui George Şpaiuc, având tensiunea unor enigme şi bucuria dezlegării acestora, oferă privitorului şansa descoperirii sau poate, a redescoperirii Botoşanilor şi îl reconfirmă ca pe unul dintre cei mai importanţi pictori botoşăneni ai acestui timp. Aşteptăm, prin urmare, să le vedem, poate nu peste prea multă vreme, într-o expoziţie personală,  la Galeriile de Artă „Ştefan Luchian”, expoziţie cu care pictorul, este dator admiratorilor săi.