Boris MARIAN

Dragostea? Ce-i aia?

Dragostea? Ce-i aia? Din O mie și una de nopți?
O idee obosită, aproape moartă,
Spuse viezurele pândind la poartă,
Tăcurăm noi precum o rouă,
Timpul trecu, un pas ori nouă,
Apare graurul urât, ce faci felsenule, pe gât
Ai bube mari, precum sunt salbe
Nepurulente, însă albe,
Abia atins, ca un obiect,
Se risipi precum un Dreck,
Se conturau pe sub pereți,
Din negi se urcă pe știuleți,
Când părăsirăm noi castelul,
De sus căzu și cerebelul,
Apoi un altul, simpli felși,
Cum întâlnești doar pe la perși.
Mai poți cumva să te-nervezi?
Culege postârnace, verzi,
Mai teie-ti unghiile și nervii,
Cum gene au și genovezii,
Că primavera nu-i  de ăști
Gonflabili și lipiți de găști,
Toamna se udă, iarna-ngheață,
E totul un SF în viață,
Înalță-te din dos, tupeu
Ca marmura într-u n muzeu.
Măsura celor ce-am pierdut
Este obiectul dispărut,
n-a mai plouat de peste-un veac.
La poartă stau, erou sărac.