Revista Luceafărul: Anul XI, Nr. 3 (123), Martie 2019
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: ISSN 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE

Dreptul de a te naşte:  Mame şi tătici, nu vă ucideţi pruncii !

Primit pentru publicare: 19 Mart. 2019
Autor: Prof. Vasile GĂUREAN
Publicat: 21 Mart. 2019
© Vasile Găurean, © Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE
Opinii, recenzii pot fi trimise la adresa: ionvistrate[at]gmail.com  sau editura[at]agata.ro

   În anul 217, înainte de HRISTOS,  cartaginezul Hanibal, unul din cele mai strălucite genii militare din toate timpurile, se afla în nordul Italiei, după ce traversase zăpezile Alpilor.  Două armate romane, conduse de consuli au plecat să-l înfrunte, iar una a rămas să apere Roma. În două bătălii înverşunate, la Trebia şi la Trasimene, romanii aveau să cunoască ce înseamnă cuvântul dezastru.   28 de mii de romani, din cei mai buni luptători, pier pe cele două câmpuri de luptă.

   La un an după aceea, în 218, realizând teribila primejdie, Roma adună 80 de mii de luptători, pentru  a-i învinge pe cartaginezi. Bătălia se dă la Cannae, acest Austerlitz al antichităţii, unde geniul lui Hanibal străluceşte încă o dată:   70.000 de romani şi cei doi consuli – Paulus şi Flaminius – floarea tinerimii şi aristoctaţiei romane, pier în grozava bătălie.

   Voi, mame şi tătici, să cunoașteţi că după asemenea pierderi, trebuia să nu mai auzim în istorie despre Imperiul roman. Salvarea a venit însă.. de unde? De la mamele romane, care în acele vremuri năşteau copii. În doi- trei ani, băieţii de la 16 ani aveau să fie noii luptători, pe care Scipio Africanul îi va duce la victorie. Da, mamele au salvat Roma şi Imperiul.  

 Atunci nu se făceau oribilele avorturi, nu existau anticoncepţionale, nu  erau discotecile, televiziunile şi libertinajul de azi. Statisticile ne dau fiori, anunţându-ne că suntem cu două-trei milioane mai puţini,  că după 1989 s-au făcut avorturi cât populaţia actuală a ţării, adică aproape 20 de milioane (cf. Lumina, iulie, 2018) . Ţara îmbătrâneşte şi nu va avea cine susţine pensii şi educaţie şi securitate. Sumbru viitor!

   Avortul rămâne o crimă în toate curcumstanţele, agravant fiind că se face împotriva unor fiinţe fără apărare. Toţi cei ce văd azi lumina Soarelui s-au bucurat de DREPTUL de A se NAŞTE. (E şi titlul unui film cutremurător din 1952, al mexicanului Zacharias Gomez („El derecho de nacer”). Pentru ce anume noi le-am refuza pruncilor să vadă şi ei lumina Sfântului Soare?

   Orice  DREPT se compensează printr-o   RESPONSABILITATE. Dreptul de a iubi impune şi responsabilitatea de a ocroti viaţa, de a transmite „făclia vieţii prin generaţii” (B. Shaw), până la sfârşitul istoriei. Suntem nevoiţi a aduce vietnamezi şi alte naţii din depărtările lumii, căci vestita forţă de muncă românerască abundentă …nu mai este. Am pierdut şi acest atu. Ţări ca Ungaria, Danemarca, Rusia, Polonia şi Franţa au luat măsuri  inteligente şi energice de stimulare a natalităţii, o ţară ca Franţa reuşind azi a avea cea mai mare natalitate în plan european.

  Când sărăcia, pauperitatea sunt la cote mari, populaţia sporeşte, iar nivelele de trai ridicate îndeamnă nu spre valorile morale, ci spre găunoase  plăceri şi distracţii. Iată că folosim ştiinţa omenească spre a face să dispară specia umană: avorturi, războaie, îmbuibări.

   Responsabilităţile aparţin deopotrivă guvernărilor prezente şi viitoare, învăţământului, medicilor şi fiecărui om în parte pe frontul luptei pentru viaţă.  Azi auzim doar Biserica pronunţându-se clar şi fără echivoc pentru valorile morale şi pentru viaţă; restul umblă cu libertatea, cu dreptul de a face ce doreşte cu corpul său. Nu, nu există drept asupra sufletului copilului pe care îl porţi în tine, mamă! Acela este un suflet pe care Dumnezeu l-a pus în mica fiinţă şi pentru care vom da seama, iar „mamele se mântuiesc prin naşterea de prunci” –spune solemn Biserica. Este înfricoşător lucru să dăm seama înaintea lui Dumnezeu şi a Tribunalelor omeneşti pentru o viaţă ucisă.

   Organizarea unui MARŞ PENTRU VIAŢĂ nu este  o realizare, ci un strigăt în pustiul acestei lumi, împotriva păcatului şi morţii. Să conştientizăm că  rezolvarea acestei dureroase probleme se află la fiii şi fiicele noastre, în fiecare familie şi nimeni nu este scutit de responsabilitate.

  Atâtea secole nicio conducere de ţară nu se îngrijea de copii cu îndemnizaţii şi alte facilităţi. Familia era sfântă, copiii erau „câţi mi-a dat Dumnezeu”. Însumi m-am născut într-o familie cu opt fraţi şi surori şi toţi s-au descurcat minunat în viaţă, slavă Cerului. Ba cei mai mici, ultimii dintr-o familie, Prâslea, cum se zice, sunt cei mai drăguţi, mai năzdrăvani, cum spun şi basmele. În poveşti, împăraţii şi oamenii simpli suspinau dorind copii. Azi fugim de copii, dovadă sigură că nu suntem întregi la minte.   

 Când auzim că cineva vrea să comită un avort, nu trebuie să stăm nepăsători, ci să le oferim sprijin materiale şi moral, ajutându-i să iasă din grozava ispită. Socotesc că cea maimare responsabilitate revine celor ce trebuie a se numi TAŢI, căci puterea lor fizică şi sufletească este mai mare. Ei să fie cei dintâi demni a purta titlul de PĂRINTE, titlu care ne înnobilează, fiindcă Dumnezeu însuşi este apelat de noi cu  această calitate cerească şi dumnezeiască: TATĂ, PĂRINTE.

    Suntem în Marele Post şi ne aducem aminte că în Ghetsimani, în zbuciumul Său, IISUS  îl chema pe Dumnezeu cu apelativul duios de Avva! PĂRINTE sau, tradus corect, aşa cum se exprimă cu dragoste copiii: Tăticule!

    Libertinajul, goana după plăceri, dispreţul responsabilităţilor sunt devastatoare pentru fiecare ins şi pentru popoarele din care fac parte, iar fiecare pas al nostru este un examen, notat ca  un eşec, o crimă sau o biruinţă strălucitoare.