Drum ascendant: în cercetarea eminesciană, Ion N. Oprea se dovedeşte un neobosit şi generos colecţionar de informaţii

           Şi ciclul „Istorii, comentarii, miscelanea” – autori Ion N. Oprea şi Cenaclul de la distanţă – se dovedeşte viguros/neobosit, continuându-şi drumul ascendent precum un alpinist veritabil. Au mai apărut,iată, la acest sfărşit de primăvară 2020 dominat de coronavirusul ucigaş, derutant, înspăimântător, dar şi bun prilej de îmbogăţire pentru o anumită categorie ce se consideră parte a speţei umane, au mai apărut, spun şi scriu, încă două consistente (ca număr de pagini, dar şi ca substanţă tematică), volume: numerele 13 şi 14, publicate la aceeaşi generoasă şi profesionistă Editură „Armonii Culturale” din Adjud.

          Cel puţin două din mai multele elemente devenite tradiţionale în împlinirea acestui ciclu – semnatarii, membri ai Cenaclului de la distanţă şi amplitudinea tematică confirmă ideea care a stat la baza întregii întreprinderi / act cultural de ridicat rang. Primul volum este structurat pe capitole sugestiv şi sintetic formulate: I – Istorii, cultură; II – Ceauşeştii, Winston Chuchill şi printre ei şi noi despre ale noastre…; III – Rădăcinile răului?; IV – La noi acasă, cu Mihai Eminescu…Cel de al doilea (14) e organizat în două părţi: I – Românescul din noi; II – Omenescul, omenia la români, dar şi împrumutate. Însuşindu-mi îndemnul rostit/scris pe ambele volume – „Citeşte şi dă mai departe” – mă simt ispitit să citesc şi să scriu mai departe…

          …Declarându-mă din capul locului de acord cu aprecierile editorului şi scriitorului Gheorghe A. Stroia: „Istorii, comentarii, miscelanea” este, cu certitudine, o carte monument, care va face cu siguranţă istorie, constituindu-se ea însăşi ca o radiografie specială cvasi-exhaustivă, o monografie a umanului în veritabilul sens al cuvântului, prin contribuţiile valoroşilor săi cronicari – scriitori,cercetători, oameni de ştiinţă, artişti, sportivi, capete încoronate, pionieri,  din întreaga lume”. Fac, însă, doar un adaus: Dacă ar exista un barometru care să funcţioneze corect (el există, dar e ori defect,  ori declarat oficial chiar de UE ca interzis), poate am afla că acest ciclu a şi început să facă istorie. Vom mai vedea; să sperăm…

           O atenţie mai aparte cred că merită materialele  dedicate FEMEII, cuprinse în primul capitol din volumul 13, care sunt,de fapt, ecouri la cartea „Fete, Fete”, publicată, nu cu mult înainte, de Ion N. Oprea. Adevărate  omagii, meritate nu numai de 8 Martie, ci în ficare zi, semnate, de data aceasta, şi de bărbaţi şi de femei. Cu toate că, aşa cum remarcă dr. Teona Scopos, problema nu poate fi zugrăvită doar în roz: „….Da…de la facerea lumii încoace…femeia este iubită…criticată…adorată…cânată… preamărită… arsă pe rug… şi tot aşa… cum  există şi bărbaţi pe lume (creaţi tot de bunul DUMNEZEU…) … totul e posibil”.Pentru a lămuri problema, Ioan Grămadă îl citează, printre alţii/şi altele, pe năbădăiosul Napoleon, viteazul care a fost învins, la Watherloo,de un bărbat (ducele de Weilington), dar şi de femei (cel puţin una): „Puterea femeilor stă în slăbiciunea bărbaţilor”.

          Şi în aceste două volume, istoria se înfrăţeşte cu actualitatea; una care, măcar în parte, are toate şansele să devină şi ea istorie. Unele subiecte au o desfăşurare mai largă, altele mai  condensată, toate, însă, oferind cititorului informaţii (unele în premieră) de larg interes. Ca de fiecare dată, cititorul are prilejul de a se revedea cu inegalabilul  Mihai Eminescu, omul, poetul şi victima. Un izvor nesecat, din care încă ne mai sorbim puterea de a exista şi din care cercetătorii mai scot la iveală comori. Unele poate surprinzătoare, poate simţite dar neexprimate încă, precum cea a medicului dr. prof. univ. timişorean  Virgil Ene, care scrie: „Mihai Eminescu dincolo de geniul  poetic, este şi om de ştiinţă, astofizician, promotorul dacopatiei şi primul cosmonaut al lumii”. Afirmaţie care întăreşte spusele anterioare ale marelui om de cultură care a fost/şi a rămas Zoe Dumitrescu-Buşulenga: „Cercetarea eminscologică pe măsura mileniului III, chiar acum începe, pe toate laturile unei mirabile creaţii”. În această ordine a lucrurilor, Ion N. Oprea se dovedeşte un neobosit colecţionar de informaţii, pe care le oferă cu mare generozitate cititorilor. El ne uşurează astfel accesul în spaţii mai puţin /sau deloc cunoscute, în care personalităţi de  mare amplitudine ale culturii naţionale au pus baze noi temeliei pe care suntem datori să o consolidăm prin noi  şi noi adaosuri. Între uimirile pe care le descoperim (vol. 23, p.434), se regăseşte şi o mărturisire venită de la capătul lumii, de la sud-coreanul Kim Ung-Yong, socotit de specialişti cel mai inteligent om din lume: „În opera lui Mihai Eminescu,  Sărmanul Dionis, personajul principal,  doreşte  cunoaşterea absolută a lucrurilor şi în definitiv, să dobândească nemurirea (…) Genul literar  la care se încadrează opera eminesciană evocată este o nuvelă fantastică. Totuşi, ceea ce Eminescu  a  descris la nivel imaginar acum 150 de ani se petrece astăzi, păstrând proporţiile, desigur, în lumea noastră”.

          Descoperindu-şi străvechi rădăcini româneşti, chiar şi prinţul Charles al Marii Britanii a aflat  de Eminescu,  drept care ne invită  la Viscri, la Braşov, la un pahar de… suc natural, stors din mere, dar şi să facem cunoştinţă cu Fundaţia „Mihai Eminescu”.  Ceea ce nu-i chiar de ici de colo. În volumul cu numărul 14 găsim şi alte invitaţii: prin diverse  colţuri ale ţării, mai ales prin spaţii nu îndeajuns  de explorate de oastea lumii culturale, dar şi în Franţa, unde cartea împlineşte un univers cultural multiseculor. Ghid şi gazdă,  doamna Paula Romanescu. Motivul invitaţiei: lansare de carte românească (bilingvă) – „Eminescu, Passe le temps, vienne le temps!”, precum şi a volumelor  ”Trecea un cântec peste veacuri” (culegere de poezie  franceză,  apărută la Editura ieşeană TipoMoldova), şi „La Roumannie vue par les Francois D-autrefois”, manifestare găzduită de orăşelul  Montmorillon.În acelaşi timp (2019), la Luvru, vizitatorii francezi au putut face cunoştinţă cu minunatele opere de  broderie şi tapiţerie bizantină din timpul lui Ştefan cel Mare şi Sfânt, precum şi alte valoroase exponante, cum, de exemplu „Evangheliarul  de la Humor”, un iconostas, un epitaf, portrete de domni ş.a.

          Deşi mă simt ispitit să detaliez subiectul  (am avut şansa să particip şi eu la un Târg de carte, într-un alt orăşel francez, Brive) – mă opresc, totuşi, lăsând cititorilor să afle  tot ce eu nu am reuşit să cuprind în aceste puţine rânduri.

          Vasile Filip, Iaşi, 12 iunie 2020.