Dumitru PETRAȘ

Rădăcini

Eu sunt o umbră îmbrăcată în amurg târziu
Viața aleargă prin mine și se zbate mereu grăbită,
Am o viață nebună și tristă, chiar acum când vă scriu
Într-o zi s-a rupt rădăcina copacului din mine
Când timpul vă lasă, veniți și voi să vedeți
Cum pământul se rotește prin trupuri de oase
Și aerul se spală prin glas de miere curgând,
Ce mare-i oceanul răsturnat peste mine!
Mi s-a topit și sufletul ca o zăpadă fierbinte,
Aerul respirând naște cristale mari de vânt.
Vă rog, când timpul vă lasă, veniți și voi coborând
Veți vedea lacrima pământului într-un cristal de apă
Cu o formă exactă ca un ceas nou pornit,
Veți vedea și glasul meu zidit între lespezi de apă
Când noaptea mă cheamă eu merg prin veac și caut lumină
Și c-o bucată de aer șterg încet luna din fereastră
Să poate mâna stropi de busuioc peste icoane
Și-n candelă să toarne lacrima lui Iisus,
Iar mielul sfânt să-mbrace trupul răstignit pe cruce
Și sub rădăcini de apă să curgă doar infinit
Lăsând să plutească sufletul meu obosit
Pe pat de rădăcini cioplit în rădăcini de apă.