DUMNEZEIEŞTII PAŞI
Autor: Monica Gherghel-Răduţlnvitaţie la lectură
(adaptare după parabola paşilor pe nisip)
- O vreme mi s-a arătat ca-n taină
- O cale-a vieţii-n care Dumnezeu
- Mi-era alături precum grija cea de mamă,
- Mergând cu mine chiar pe drumul meu.
- Şi-aşa lăsam noi urmele să sape,
- Cei patru paşi întovărăşiţi pe veci,
- Pe-ntinderi de nisip udat de ape,
- Din care timpul vieţii îl culegi.
- Şi am văzut ale urmelor semne
- Atât de clar şi numai două cînd
- Eu mă aflam în greu o vreme,
- Ca Domnul ducând crucea şi căzând.
- Nu mă ţineau puterile slăbite
- Să duc povara vieţii mai departe
- Şi urmele-mi, de ale Domnului păzite,
- Erau, din timp în timp, neajutate…
- Credeam atunci că Domnul m-a uitat
- Chiar când trăiam durerea cea mai grea,
- Că pasul meu, lăsat însingurat,
- Va-ncetini sau chiar va dispărea…
- Văzând aceste urme pustiite
- Nemaiavând prezenţa cea divină,
- Credeam că faptele-mi nesăbuite
- Mi l-au făcut pe Domnul să nu vină…
- Gândeam neputincios şi-nsingurat
- Ce-aş fi putut să fac ca, bunăoară,
- Să ştiu că Domnul vina mi-a iertat,
- Dumnezeieştii paşi să reapară…
- M-am întrebat de ce, de ce bun Domnul,
- Cel pentru care minunea-i la-ndemână,
- N-a vrut să facă pentru mine, omul,
- Măruntul gest al ţinerii de mână….
- Atât dorind să ştiu, că mi-e alături,
- L-am întrebat nedumerit pe Dumnezeu:
- — Cum, Doamne, s-a-ntâmplat să te înlături,
- Ştiind… ca nimeni altul… că mi-e greu?
- Răspunsul n-a venit pe loc,
- Ci după alte întrebări chinuitoare,
- Iar eu gândind că am trecut prin foc,
- Fără puterea lui izbăvitoare…
- Şi am crezut din nou că Dumnezeu cel bun,
- Cu care-am mers alături mult şi bine,
- Nemailăsându-şi urmele pe drum,
- S-a supărat şi a plecat de lângă mine,
- Chiar când anume îmi era mai necesar
- Să-mi stea în preajmă-alături pas cu pas,
- Destul a fost ca să mă-ndoiesc iar,
- Văzând doar cele două urme c-au rămas…
- Dar n-am dus îndoiala pân’ la capăt,
- Că Domnul mi-a răspuns cu glasul blând
- Că două urme ce-au rămas în treacăt
- Erau chiar ale lui, în braţe mă purtând…
- Şi mi-am plecat privirea grea pe dată,
- Prea ruşinat de crunta-mi îndrăzneală
- De-a mă tot îndoi ca şi-altădată,
- Cerând, lui Dumnezeu chiar, socoteală…
- Azi ştiu că-i viaţa mea întreagă
- Aşa cum a voit-o Dumnezeu,
- Dumnezeieştii paşi nu stau s-aleagă
- Şi chiar de nu se văd, sunt lângă pasul meu.
Rubrica: lnvitaţie la lecturăAutor: Monica Gherghel-Răduţ
Distribuie: Facebook LinkedIn WhatsApp E-mail
