S-au încărcat de fructe toţi duzii timpurii,
Pe care-i culegeam şi când eram copii…

Când ne pierdeam în jocuri şi foamea ne-ncerca
Mâncam doi pumni de dude şi-ndată ne trecea.

Trăgeam în grabă mare crenguţele-ncărcate,
Mâncând mărunte fructe pe-ales, pe săturate.

Şi de-apucai crenguţa, găseai atât de multe!
Eram plini toţi de pete de la zemoase fructe.

Azi duzii au crescut mai mult şi-s mai înalţi,
La fruct nu mai ajungi nici din călcâi de salţi…

Sunt crengile spre cer crescute maiestuos,
Mănânci câteva fructe din ce găseşti pe jos.

Prin iarbă, printre pietre, sunt dudele zdrobite,
Dai timpul înapoi şi îţi aduci aminte…

C-au fost alţi ani odată, c-au fost alţi ani cândva,
Când creanga de la duzi spre tine cobora…

Când tu erai copil, copii erau şi ei…
Şi tu erai mai mic, şi ei mai mititei.

Spre duzii cei înalţi poţi astăzi să priveşti
Şi-o clipă de-amintire cu drag să retrăieşti…

E dudul pârguit, dar fructul e prea sus,
Copilăria toată – şi-a lui, şi-a ta – s-a dus…

Sub trunchiul îngroşat de ani şi de-amintiri,
Vii să mai poposeşti şi-o clipă să respiri,

Să simţi iar zarvă multă, desprinsă din poveşti,
Ca un copac de dud trecut prin vreme eşti…

Şi clipele de-atunci, în blândă mângâiere,
Sunt vieţii tale dude, dându-ţi mereu putere,

Sunt vieţii tale dude, ce doru-ţi potolesc,
Mergând la pas cu tine, păzindu-te firesc…