În liniștea unei dimineți calde
Zilele nu-mi sunt în totalitate albe,
Chipul îmi pare tot mai îmbătrânit
Zâmbetul de altădată, ofilit.

Vârstei mele, ani noi i s-au adăugat,
M-am bucurat de parcă ceva am câștigat
Dar de fiecare dată am uitat
Că din viață acești ani s-au perindat.

Sunt zile-n care memoria se oprește,
Stă la marginea drumului și se odihnește
Căci timpul trage din timp, veacul n-are răbdare
E ca o lumină difuză și dispare.

Decât să risc printr-o hotărâre pripită
Și să regret apoi o viață întreagă,
Uneori am acordat timpului multă tihnă
Să-mi spună ce știe el despre odihnă.

Nu mi-am dat seama, că timpul curge mereu,
Deși îl măsor cu ceasornicul meu,
El îmi înșiră toți anii pe-o scară,
Călcându-mi pragul casei seară de seară.